”Viața e frumoasă atunci când o lăsăm să ne coloreze sufletul!”, declara într-un interviu interpreta de muzică ușoară Mihaela Dauer! Dar cât de frumos este să desenezi când în jur sunt glasuri vesele de copii, gata de a realiza peisaje din natură, portrete, lucrări care formează un puzzle colorat cu toate emoțiile copilăriei! Astfel, ei se încarcă cu energie pozitivă și sunt și mai puternici pe calea vieții, împreună cu culorile lor, pe care le prețuiesc foarte mult!
Sâmbătă, 19 iulie 2025, a avut loc festivitatea de închidere și expoziția de pictură a celei de a ll-a ediții a Taberei de pictură ,,Picături de culoare pe șevaletul copilăriei”, organizată de Primăria comunei Fârțănești, jud Galați. Despre această activitate, care a avut loc în zilele de 15 – 19 iulie 2025, la Căminul Cultural ,,Ion Creangă” din Fârțănești ne-a vorbit o fiică a acestor meleaguri, doamna Ionica Bandrabur. ”Entuziasmul celor 23 de copii prezenți zi de zi, la această activitate, a fost peste așteptările tuturor. Totodată, emoția, timiditatea, o oarecare sfială, chiar și o ușoară teamă, li se citea cu mare ușurință pe chip, oricăruia dintre ei. Era normal să fie așa. Era o altă ediție, alte pretenții, un program încărcat și puțin cam exigent în ceea ce privește creativitatea și calitatea lucrărilor. Ca inițiatoare proiectului, dar și coordonatoare nu m-am gândit niciun moment la faptul că va fi un eșec. Nu, niciodată! Am dăruit copiilor, din minima mea experiență, tot ce am știut despre această artă. Le-am instalat în inimi siguranța și încrederea că vor putea, că vor reuși…

La rândul lor mi-au dăruit ceea ce așteptam încă din prima zi, un rezultat deosebit! Chiar dacă a fost greu pentru unii copii, deoarece la școală această disciplină (desenul) este ignorată de către dascăli, au făcut față cu brio acestei provocări în lupta cu ei înșiși”, a menționat Ionica Bandrabur, autoare a multor tablouri care surprind toate anotimpurile .
”Învață să privești senin viața, drumul, oamenii. Să te cuibărești în trupul pământului bogat, să zâmbești cu Soare pe buze, să rosteşti cuvintele vindecătoare ale naturii şi să accepţi ghidarea vântului întru nou început de viaţă. Învaţă să crezi, să iubeşti totul şi să poţi. Să îmbrăţişezi fiecare moment şi să atingi, delicat, oamenii. Învaţă să laşi în urmă timpul, recunoscând şi binecuvântând rostul acestuia. Să zâmbeşti dimineaţa şi să colorezi drumul pe care mergi!” Așa își învăța o profesoară de desen discipolii pentru a descoperi frumusețea artei!
Nici la Fârțănești, în jud. Galați, lucrurile nu au stat altfel, doamna Ionica Bandrabur menționând despre cursanții acestei școli de vară:” Odată ce au descoperit abilitatea de a lucra, sunt convinsă că vor face o pasiune pentru acest gen de artă, pentru această poezie cu chip de curcubeu și totodată vor învăța să aprecieze mai mult frumusețile neprețuite ale naturii și locurilor unde cresc și copilăresc. Dacă la ediția anterioară am avut timp și de pauze, să jucăm în fiecare zi diverse jocuri distractive, anul acesta s-a întâmplat doar de două ori. Probabil din cauza vrajei culorilor atrăgătoare ale acuarelelor, al albului pânzei întinse pe șasiu, ce aștepta magia penelului să o transforme într-un tablou al sensibilității și realității văzute prin prisma unor ochi sclipitori ce emanau fericire, bunătate, sinceritate și PACE!”
Și a mai făcut doamna Ionica Bandrabur o mărturisire:”Copiii satului în care m-am născut, crescut și copilărit, m-au făcut mândră. Au fost mândri tare și ei, de ei înșiși. Au făcut ca acest sentiment, de mândrie, să-l transmită și organizatorilor și personelor prezente la vernisaj și nu în ultimul rând, părinților lor, care au muțit la văzul creațiilor expuse în sală. După expresia chipurilor, impactul a fost unul de bun augur (zic și eu!) ”

Este de evidențiat faptul că – după cum a menționat Ionica Bandrabur, inițiatoarea acestei inedite activități estivale – ”la baza succesului Taberei de pictură <<Picături de culoare pe șevaletul copilăriei>> și al creațiilor copiilor, a stat în primul rând, implicarea Primăriei Fârțănești, reprezentată de cel mai gospodar dintre gospodarii satului, omul drept, înțelept, sincer, dăruitor și cu inimă de aur, domnul primar Adrian Filote! Îi mulțumesc în numele copiilor, dar și al meu, pentru această oportunitate de a putea lăsa, la rându-mi, pentru comunitate, pentru satul pe care îl port în inimă, oriunde, cu mare mândrie, o urmă a pașilor mei, o fărâmă din pasiunile mele, din marea mea dragoste pentru poezie și pictură!”
Ionica Bandrabur aduce mulțumiri personalului Unității Administrativ – Teritoriale Fârțănești (județul Galați), celor care i-au fost de sprijin și de ajutor dar și copiiilor care au participat, ce sunt îndrăgostiți deja de a lucra. Toți participanții la tabără, au primit din partea instituției organizatoare, diplome de participare dar și alte ”atenții dulci” (sucuri, pizza și altele).
Slăniceanca Ionica Bandrabur (născută la Fârțănești –Galați, satul cu ulițele asfaltate, cu apă și canalizare, care arată că ”viața nu a rămas încremenită în trecut”), mai are un cuvânt după desfășurarea cu succes a acestei tabere de pictură:”Respect și prețuire pentru toți cei care ajută la păstrarea zâmbetului pe chipurile copiilor noștri! Pentru a realiza acest lucru, nu trebuie un efort deosebit!”
Menționăm că Ionica Bandrabur, pe lângă vocația de a picta, este autoarea mai multor volume de poezie și organizatoare (împreună cu Primăria Slănic Moldova) , a unei manifestări culturale emblematice pentru ”Perla Moldovei” – Festivalul ”Freamăt de codru și ape”, închinat poetului național Mihai Eminescu.
