Când s-a strigat catalogul, într-o zi frumoasă ca multe altele…

Când s-a strigat catalogul, într-o zi frumoasă ca multe altele…

Onești, 28  septembrie 2024, dimineața… Pași răsunători se strecurau pe trotuarele din preajma Colegiului Național ”Grigore Moisil din municipiul de pe Trotuș… E un eveniment plin de  mare nerăbdare și bucurie – reîntâlnirea promoției 1975 – 1979, după 45 de ani de la absolvire! Un noian de ani ce ne-a cuprins pe toți dar acum  ne-a adunat  într-o  întâlnire fericită! Grupul absolvenților s-a strâns  în fața colegiului și privirilor  retrase  ale  celor veniți li se răspunde cu verva oamenilor plini de viață (gen Puiu Acatrinei)  precum și a celor ajunși la Onești veniți de mai  departe (Pascu Ciobanu, Gabriela Ciopa, Cristina Nedelea)

Magia acestei întâlniri a  continuat și dincolo de porțile școlii, în sala de clasă  pregătită pentru  eveniment! Dar, surpriză! Într-un moment în care nimeni nu știa care este prima oră de studiu, se aude sunetul clopoțelului! Un clopoțel ce am aflat că are aproape …100 de ani, prin clinchetul său, strunit de doamna profesoară Doina Ionescu, ne-a anunțat  că ”vom face  Matematică împreună…Algebră și Analiză matematică… Elemente de  statistică și  probabilități” Acestea sunt  vorbele cu care prof. Doina Ionescu a intrat în clasă ca  acum 45 de ani, având la braț  catalogul (o fericită  improvizație) și …manualele de atunci!  Neiertătoare,  ea  a împărțit câte o bucată de hârtie pentru a da răspuns  ”teoremei celor 45 de ani!”, menționând: ”am răbdare cu fiecare dintre voi!”

Evidențiem faptul  că  la această fermecătoare întâlnire  alături de  profesoara de matematică  Doina Ionescu a participat și profesoara de  fizică, Rodica Dragomir, care luând creta a scris pe tablă  cuvintele ”În căutarea timpului trecut”-  emblematice pentru  toate clipele  frumoase petrecute din nou într-o sală de clasă! ”Nici nu se strigase catalogul”  și nici nu știam cine e absent când …Cornel Ungureanu a intrat în clasă… după începerea orei…și nici nu a rămas la tablă! ”Am răbdare cu fiecare dintre voi!”, a mărturisit profesoara Doina Ionescu, dând glas  unei frumoase poezii din primul său volum ( ”Versul reîntors  în destin”, apărut sub îndrumarea profesorului Constantin Th. Ciobanu). Magia  poeziei a fost una cuceritoare (”Mă simt datoare  izvorului și măreției apei” –  a recitat autoarea versurilor),  dar la o zi de așa mare întâlnire (după 45 de ani de la absolvirea liceului ”în această mulțime de ani fiind inclusă” și precedenta vedere –de acum 2 decenii, a absolvenților)… tot  tabla, creta și buretele ne-au atras atenția! Pentru că  doamna profesoară de matematică Doina Ionescu a ținut ca să afle  răspunsuri corecte la întrebările :”ce ați făcut  în toți acești ani?  Ce teoreme și   întegrale  (ori, pardon!) integrame ați aplicat?”

Dar  ce să vezi – numai că nu au fost strânse telefoanele…  iar prin unele  bănci  încă se povestea, și grijulia doamnă profesoară a început cu scoaterea la tablă a …absolvenților, fiind de  negăsit clepsidra!! ”La 45 de  unități de timp”, din fața clasei, de la tablă nu numai că s-a vorbit dar s-au adus și veștile din lume despre colegii de acum 45 de ani! (”Liliana Agache își mărită fata!”, ”Afrodita Busuioc are un băiat!”, ”Elena Bătrânu este la Alba Iulia, la Porțelanul! A făcut vitraliul de la liceu!”, ”Nadina  Boieșan a urmat Automatica,  este în Franța!”).  Și s-a continuat…în același ritm: Mihaela Butoi – pensionară de la CAROM, cu…nepot de 18 ani, Carmilia Cicovanu (Iorga), cu…3 nepoți!, pensionară tot de la CAROM. ..ori cum i-o fi mai zicând acum…”La rampă”…iese Pascu Ciobanu (”blamat” de colegi că ”iar a fost favorizat!”) El este  Consultant în construcții și a făcut mai multe  confesiuni ”tranșante”: ”Sincer, mi-i cam teamă  să mă pensionez! A, și  între timp  <<m-am afumat>>, stau la Afumați (lângă București!)”  Gogu Ștefănescu (șeful promoției 1975 – 1979, consideră că ”vorbitul în public este  al doilea stress” și… astfel s-a terminat cu ieșitul la tablă al absolvenților!

Reîncepe ”cavalcada” trecerii a 45 de ani ”rezumați” doar în câteva cuvinte  de către foștii absolvenți: Gabriela Ciopa, lucrează la o clinică  din Ploiești, fiind înconjurată de medici, este și o bunică ”onorifică”! Ionel Cosma (profesor în Onești, la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”),  își amintește că  devenind  inginer în geofizică, după studii universitare, ”a umblat pe coclauri până în 1992! Încercam  să ajung la Centrul de Calcul Antiseismic!” Totuși, în 1999 s-a titularizat ca profesor și…are un copil de 16 ani! Cornelia Duță este în Italia iar Florentina Florea …în Anglia, în timp ce Marilena Ghiu  este în București și ”are contact cu Nadina Boieșan!”, stabilită în Franța… Maria Cuciureanu (Lăzărel) domiciliază la Asău…nu a ajuns la această întâlnire iar Eugenia Hanganu  are cu ce se mândri:”Sunt pensionară, după 42 de ani de serviciu, din care în 20 am gestionat bugetul Primăriei orașului Dărmănești” Și este foarte  activă, având o firmă de  consultanță! Florentina Mândrescu ”ne urmărește de la Constanța”, din mijlocul unei familii fericite, ea având numeroase bucurii de la fotografiile pe care le surprinde –  garantează pentru aceasta AMPRENTA  DE ONEȘTI!

”Am lucrat, dar unde n-am lucrat!”, ne mărturisește Medy Nălbaru, absolventă a Facultății de Construcții Hidrotehnice a Institutului Politehnic din Iași! Alături de ea, ca în fiecare zi din anii de liceu, colega sa de bancă Petronela Nistor (Cimpoia), ce a lucrat mulți ani ”la AMC, la Combinatul Chimic!” De odinioară  ”elevele” Victoria Opincă,  Marinela Pavel au lipsit iar despre Gilgi Pintilie am aflat că are doi copii, stabiliți unul în Brașov și altul în București… Maricica Manole, cu zâmbetul păstrat din anii de liceu, a menționat că este economistă, a lucrat la Dedeman, la Bacău iar fiica sa este  tot economistă…în Statele Unite ale Americii! O- le, aceasta  realizare! Acum Maricica Manole și-a (re)găsit colega de bancă – pe Mirela Silaghi, mamă a doi băieți, ce sunt în Anglia! Da, Mirela este mereu aproape de  cei rămași în Onești, încurajându-ne cu un zâmbet și cu o vorbă bună – de păstrat în suflet până la o nouă reîntâlnire cu ea!

Bucuria revederii, ca un evantai

Anișoara Maftei nu a putut ajunge la  această revedere, făcând ca să fie și mai mare așteptarea, în speranța de a o vedea la o viitoare întâlnire! Cătălin Stoica ”este canadianul nostru” iar Adrian Trifan, fost inginer la IUC Borzești, este în Adjud, ”pensioner” acum dintre absolvenții acestei promoții! Au lipsit la apel Coletta Raiciu (care este în Italia) și Valentina Rusu (?!?), din  localitatea Valea  Mărului (jud. Galați). Dacă are cineva cu ce se mândri  mai mult dintre absolvenții acestei promoții, ”apoi dragilor” acesta este co-mă-neș-tea-nul  Cornel Ungure-a -nuu! Absolvent  al Facultății de Construcții Hidrotehnice din Iași, el a lucrat  la Barajul de la Siriu (Buzău) dar și la un baraj de pe râul Siret precum și la Canalul  de la Mărășești (Siret – Dunăre),  ce este gata de a fi repornite lucrările! Cornel Ungureanu  are două fete la București, unde și lucrează – la Hidroconstrucția, fiind fidel  lucrărilor hidrotehnice! Ultima ”surpriză” de la apelul absolvenților – Constanța Vulpoiu…este la Constanța! Și toți  colegii sunt dornici să afle mai multe lucruri despre ea! ”Atinsă” de nostalgia anilor de școală și de prețuirea față de cei de care a fost alături  în școala gimnazială și în clasele a IX a și a X a (ea absolvind 12 clase la Liceul de chimie!), a fost prezentă la această întâlnire  și Ana Agache (ghimeșancă,  ce are sufletul   mereu plin de bucuria prietenilor  de la Liceul Nr. 1 din Onești).

Alături de XII A au fost și liceenii de la a XII a B și a XII a C, despre care  am putut afla:  Margareta  Antal, are doi copii și ”e singură aici în Onești”, Ionel Badiu ”era prin  oraș” (mai mult pe bulevardul Oituz poate fi văzut!), Liviu Bârsan ”este taximetrist, în Cartier”… Doi colegi de la ”B” au adus  câte o notă aparte la această întâlnire: Elena Ciocan a menționat că este pensionară de 4 ani și face excursii …la Barcelona, unde este fiica sa iar  Viorel Drafta a răspuns la apelul nominal cu cuvintele:”Eu aș fi! Stăm aici în Onești, am un băiat de 32 ani iar în ultimii 15 ani am bătut toată țara, asigurând mentenanță la aparatura  pentru implementare de  proiecte europene!” În rest, Victor Cotoranu este în Germania, Valy Petcu…în cartierul TCR (fiind profesor la un colegiu oneștean), Laura Țicu – economist, la Rafo, Lucia Verde, la Cluj! A fost prezent  Florin Vlădescu, absolvent al Facultății de Construcții, care a lucrat  ca inginer constructor la Trustul de Construcții Industriale Onești…și are o fată de  38 ani!

Parafrazând cuvintele  Ceciliei Ilie (”Dacă s-ar întoarce timpul înapoi, nu se poate! Deși orice curbură este către trecut, nu către viitor!”), nu își poate nimeni închipui nerăbdarea  avută de colegii de la clasa a XII a C, din anul 1979, de la Liceul  nr. 1 Onești (atunci Liceul Teoretic de Matematică şi Fizică Nr. 1), de a spune  ”cum au rezolvat teorema celor 45 de ani de la absolvire?” Doina Antohe, care a lucrat la CAROM și apoi la  Filiala ”Cosânzeana” a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” Onești, era … bunică de o lună!,  de  Gheorghe Brânză, am aflat de la Pascu Ciobanu,  că a petrecut mulți ani  în Canada iar acum este stabilit la Bacău… Unde  se află și Mariana  Ciorteanu, angajată la o instituție de top! Cecilia Ilie a  amintit că este  pensionară din 2020 iar Raluca Iordăchescu, după ce a  a lucrat timp de  30 de ani în construcțiile hidrotehnice, a reușit  un lucru deosebit:”Am sărit gardul  la beneficiar, la Hidroelectrica”, a mărturisit ea, bucurând mult pe  cele două fete pe care le are (și locuiesc la  București și Craiova). Elena Nicolae s-a stabilit la București, Constantin Ivancea se află în Germania  iar Nicu Păștin ”prin cele străinătățuri” – țări ale nordului Europei, de unde  vine la Onești când poate! Zeița Fortuna a fost darnică  și cu Gelu Nicolcea, care ne-a copleșit  cu o mărturie deosebită:”Sunt norocos! Am 4 (patru) copii  și 3 (trei) nepoți! La 21 de ani eram  cel mai tânăr tătic iar  un băiat al meu – Horia, urmează Matematica la Universitatea Oxford! Am și o fetiță în clasa a VIII a!” Gelu Nicolcea  a spus o vorbă și despre întâlnirile  noastre, ale absolvenților, menționând că ”acestea  sunt mai greu de făcut! Întâlnirea poate fi anuală, în diverse formule și  mă bucur că este o relație foarte bună și caldă!” El a făcut și ”o nominalizare” pentru acestea – ”Nicu Păștin, care este spiritul liceului!”

Un moment ”haios” a venit de la Costel Poenaru, care și-a adus aminte de  întrebările ”cu care se confrunta” în  primul an de liceu:”Cine e ăla mai tăcut? – E pensionar  de vreo 5 ani, cu un băiat  de 34 de ani! Și nu chiar în singurătate ci cu o pasiune  mare – stupăritul! Sunt atras de lumea albinelor!” Pentru  Costică Poenaru – ”jos pălăria!”, el este autorul siglei Rafo, cu ”taurul furios”, de care să spunem doar atât – cea mai mare rafinărie din Moldova nu mai există printre unitățile producătoare de combustibil! 43 – vârsta fetei și 39 – a băiatului, sunt cifrele norocoase ale  colegei Laura Radu, care  simte că se încarcă cu energie, dându-i și tinerețe cu mica afacere  a sa pornită dintr-un hobby! Colega Sârghie, ”vecină în Zorelelor” (după cum ”s-a înregistrat” pe ”banda timpului”, e fericita mamă a  doi copii gemeni!

De ”șeful de promoție” (Gheorghe Ștefănescu, principalul organizator al acestei întâlniri, o contribuție mare având și    un grup de absolvente ce locuiesc în Onești- Mirela Ionescu, Laura Radu, Mirela Silaghi), este  cel mai greu de vorbit! A absolvit Facultatea de Automatică având media 9.40! ”Și  o mare putere de abstractizare, care  m-a complexat!”- după cum ni s-a destăinuit, pentru a completa:”Din 1990 am fost chemat la CAROM, la Centrul de Calcul (Departamentul IT). Vocația mea nu era IT-ul! Fac cu plăcere și <<mă și ține>>  training-ul” (concept ce se referă  la dezvoltarea  abilităților și  cunoștințelor  individului, necesare  îndeplinirii  mai eficace a unor sarcini – nota Amprenta de Onești) 5000, peste 5000  de persoane a avut Gogu Ștefănescu la cursurile  de training pe care  le-a susținut și le susține – apreciere  potrivită  pentru a adauga ”la cât mai multe!”

Valerica Tănăsescu se  mândrește  cu  fiicele sale (în1981, ea a avut primul copil și în 1982, cel de-al doilea). De la ele  are 5 (cinci) nepoți, fetele sale devenind profesoare în zona Onești! Ea a lucrat la UFET și la  Casa de Pensii Onești, unde a  acumulat  o vechime de 43  de ani.  Pensionară (din 2010, de la Rafo Onești) este și Maria Vartolomei, bucuria sa fiind  cei doi băieți  pe care îi are  și… un nepoțel de 4 anișori! Ne-a bucurat cu prezența la această întâlnire  și Cristina Vensang, ce lucrează în domeniul economic la Bacău, ea având  doi băieți. Mioara Vârlan  și-a împlinit destinul în orașul Sfântu Gheorghe (din jud. Covasna) iar  Mirela Vrânceanu (Ionescu), a fost ultima care a răspuns apelului la strigarea catalogului după 45 de ani! ”Mă bucur de fiecare  întâlnire” a mărturisit Mirela Ionescu, ea activând ”pe baricadele  învățământului” – din 1990 la Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 1 Onești!

Ce s-a auzit înainte de ”fotografia de grup”? Vorbele lui Pascu Ciobanu:”să sperăm că această întâlnire  este un preambul pentru cele  care  vor urma!” Și mâine- 27  septembrie 2025  e prima dintre acestea!        Articol  ”ad-notat” de Ion Moraru  

 

 

Distribuie articolul!