PAGINI   DE   ISTORIE

Una dintre marile probleme cu care s-au confruntat autorităţile administrative din România, după aplicarea reformelor iniţiate de Al. Ioan Cuza, a fost lipsa unor clădiri în care să-şi desfăşoare activitatea numeroasele instituţii ce au luat fiinţă în urma legislaţiei reformatoare iniţiată de acesta: ministere, primării, prefecturi, consilii judeţene etc. Afectată de această stare de lucruri era şi justiţia, a cărei modernizare a presupus, între altele, instalarea magistraţilor şi a instanţelor judecătoreşti în localuri de sine stătătoare. Înfiinţarea tribunalelor judeţene, în urma legii de organizare judecătorească din anul 1864, impunea cu necesitate acest lucru, cu atât mai mult cu cât, activitatea acestora a fost extinsă şi în materie corecţională şi comercială.

Conform noii legi, la 9 iunie 1865, Tribunalul ţinutal Botoşani devenea Tribunal Judeţean, fapt care impunea instalarea sa într-un local propriu, în care să se poată desfăşura o activitate pe măsura importanţei pe care o căpătase. Neavând posibilitatea de a instala noua instituţie într-un local propriu, oficialităţile judeţului Botoșani au decis să-i ofere un spaţiu în localul Primăriei. Datorită amplificării activităţii acesteia, a nevoii de spaţiu pentru serviciile nou create, ca urmare a Legii Comunale din 14 aprilie 1864, Tribunalul judeţean nu a putut funcţiona aici decât puţin timp, fiind nevoit să se mute cu chirie în diverse clădiri din oraş. Dat fiind această situaţie, după adoptarea de către Parlament, în anul 1882 a Legii pentru construirea de edificii şi construcţii publice, care permitea autorităţilor judeţene să contracteze împrumuturi garantate de stat pentru construirea de clădiri de interes public, s-a pus pentru prima dată problema construiri unui local propriu pentru Tribunalul Judeţean.

Deoarece nici alte instituţii de importanţă judeţeană nu dispuneau de localuri proprii, Consiliul Judeţean a decis la data de 17 noiembrie 1889, să solicite Serviciului Tehnic al judeţului, să elaboreze un proiect, cu toate accesoriile, pentru construirea Palatului Administrativ, Palatului Justiţiei şi Penitenciarului Judeţean. Această primă iniţiativă nu s-a finalizat, demersurile fiind reluate nouă ani mai târziu când, în urma trimiterii unui proiect similar, Consiliul Tehnic Superior a aprobat construirea a două clădiri, una pentru Palatul Administrativ şi de Justiţie şi cealaltă pentru Cazarma armatei teritoriale. Devizul pentru cele două edificii nu trebuia să depăşească suma de 520.000 lei.  În urma primirii adresei prin care se permitea construirea celor două edificii, Prefectura judeţului Botoşani a organizat o licitaţie pentru realizarea proiectelor acestora, licitaţie câştigată de arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti, care prin contractul semnat cu prefectul LV. Arapu, se angaja ca până la 1 martie 1898 să elaboreze documentaţia necesară. Din nefericire, din cauza depăşirii devizului aprobat, proiectele arhitectului Th. Dobrescu au fost respinse, Prefectura fiind nevoită să angajează un alt arhitect pentru realizarea acestora. Noului arhitect, Al. Săvulescu, i s-a solicit ca în proiectarea clădirii Palatului Administrativ şi de Justiţie, să prevadă ca la parter să fie instalate Tribunalul şi Curtea cu Juri, Ia etaj Prefectura cu serviciile aferente şi locuinţa prefectului, iar la subsol arhiva şi depozitul de combustibiJ. Al. Săvulescu a elaborat proiectele celor două clădiri în limita timpului prevăzut, dar intrând în conflict cu prefectul Gheorghe Morţun şi le-a retras.

A trebuit să mai treacă încă şase ani până când problema s-a repus în discuţie şi în sfârşit şi-a găsit rezolvarea: în anul 1904,  când prefectul Gh. Chernbach împrumută în numele Prefecturii judeţului Botoşani suma de 400.000 lei, rambursabilă în 40 de ani, cu care a comandat renumitului arhitect Petre Antonescu proiectele separate pentru Palatul Administrativ şi Palatul de Justiţie.

Prima acţiune concretă în direcţia construirii Palatului de Justiţie a avut loc la data de 3 decembrie 1904, când au fost convocaţi de prefectul Gheorghe Chernbach, în sala Prefecturii, preşedintele Tribunalului judeţean, judecătorul Ocolului Botoşani, decanul Baroului, inginerul şef al judeţului şi consilierul judeţean G.M. Cerchez, ”spre a formula împreună schiţa ce va servi ca bază la facerea planului pentru localul ce urmează a se construi pe locul de lângă sucursala Băncii Naţionale”. În fapt, discuţia avea ca subiect locul unde urma să fie amplasat Palatul de Justiţie, întrucât proiectul construcţiei era deja definitivat

Paralel cu rezolvarea problemei proiectului Palatului de Justiţie, autorităţile judeţene s-au preocupat de achiziţionarea unui teren pe care acesta să fie construit. Deoarece arhitectul a propus ca în cele două clădiri pe care le proiectase să fie introdus iluminatul electric, centrala electrică urmând să fie amplasată la subsolul Palatului Administrativ, terenul pe care urma să fie construit Palatul de Justiţie trebuia să fie aproape de acesta, pentru a face cât mai uşor racordul la generatorul de curent electric. Bulevardul constituia locul cel mai potrivit pentru amplasament, drept pentru care căutările au avut ca obiectiv mai ales acest spaţiu. Oferta, a treia, a venit  din partea Pulcheriei Ciolac, care oferea spre vânzare un teren situat foarte aproape de Palatul Administrativ, la intersecţia bulevardului cu strada Sf. Dumitru. Considerând-o cea mai potrivită, şi având şi aprobarea arhitectului  Petre Antonescu, la data de 22 iulie 1905, Prefectura a decis să cumpere terenul, dând drum liber construcţiei Palatului de Justiţie.

La data de 3 noiembrie 1905, a avut loc ceremonia punerii pietrei fundamentale a Palatului de Justiţie, eveniment onorat de Ilie Văsescu, prefectul judeţului, și de clerul județului Botoșani. Lucrările de construcţie a Palatului de Justiţie, începute în noiembrie 1905, n-au fi executate conform celor stabilite în Contractul de Intreprindere, din cauza timpului nefavorabil. Din acest motiv, în chiar ziua punerii pietre fundamentale, antreprenorul E. Gambara adresează o cerere Prefecturii, solicitând sistarea lucrărilor şi devansarea termenului de predare a clădirii de la 31 octombrie 1906 la 30 iunie 1907.  Solicitarea sa a fost susţinută şi de arhitectul Petre Antonescu, cu condiţia ca termenul de predare a clădirii să fie stabilit la 15 aprilie 1907, ”sub condiţiunea ca tencuielile să nu se înceapă în campania 1906, decât la 30 de zile de la sfârşirea completă a zidăriei”.

Paralel cu urmărirea realizării Palatului de Justiţie, Prefectura judeţului, prin delegatul acesteia, inginerul Ioan Tudor şi arhitectul Petre Antonescu s-a preocupat şi de celelalte probleme legate de funcţionarea acestuia – iluminatul, încălzirea şi dotarea cu mobilier. În toate aceste probleme, ca şi în cazul Palatului Administrativ, arhitectul Petre Antonescu a avut contribuţia cea mai importantă, el fiind cel care a ales furnizorii echipamentelor pentru iluminat şi încălzit şi firmele care au executat lucrările respective şi a executat schiţele unei mari părţi a mobilierului instalat în clădire. În privinţa iluminatului s-a stabilit ca Palatul de Justiţie să fie conectat la centrala electrică a Palatului Administrativ, urmând a se angaja o firmă pentru realizarea racordului celor două clădiri, a instalaţiei aferente şi procurării de corpuri de iluminat.

După un an şi jumătate de la mutarea Tribunalului Judeţean în Palatul de Justiţie, la data de 26 aprilie 1909, s-a făcut recepţia definitivă a clădirii, eveniment la care au participat inginerul 1. Tudor, arhitectul Petre Antonescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi antreprenorii lucrării, fiind încheiat un proces verbal  cu acest prilej. Din anul 1910, aşa cum îl redau ilustratele timpului, Palatul de Justiţie intra în rândul celor mai frumoase clădiri ale oraşului. Realizat în stil neoromânesc, ca şi alte clădiri proiectate de Petre Antonescu, el avea să devină un reper al Botoşanilor, o adevărată perlă a arhitecturii româneşti, a cărei frumuseţe a fost încă odată pusă în valoare de atenta restaurare pe care a suferit-o în ultimii ani.                  Articol  realizat de  Muzeograf  Gheorghe Median, născut la 11 octombrie  1949 și decedat la 10 octombrie  2025,  în ziua în care  pregătea aniversarea a 76  ani! A studiat istoria la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, finalizând cu a doua medie pe țară și apoi,  timp  de peste 50 de ani, a desfășurat o bogată activitate  la Botoșani, despre care a declarat  într-un interviu:” Oraşul Bo­toşani este unul dintre cele mai frumoase din Mol­dova şi România, un amestec unic de modern şi vechi. Oraşul are acest aer me­lancolic, ce te cuprin­de imediat, şi toate par să fie făcute cumva pe mă­sură omenească aici: ni­mic gran­dios sau exagerat, dar totul cu bun-gust.”