”Nu se schimbă mai nimic,

Toate merg după tipic,

Unii vin şi alţii pleacă

Toţi se laudă c-o să facă!” – Cuplet de Constantin Tănase

 

Un om de excepţie dat de Vaslui la începutul secolului al XX-lea a fost actorul de revistă Constantin Tănase. Actorul Radu Beligan spunea despre C. Tănase „pe meleagurile vasluiene s-a născut unul din cei mai fabuloşi artişti comici pe care i-a dat acest pământ, un artist care a intrat în mitologia populară drept simbol al umorului, trăsătură fundamentală a neamului nostru.” Bustul actorului din faţa Casei de Cultură din Vaslui aduce aminte celor care 1-au cunoscut şi admirat de serile de neuitat de la Cărăbuş. Bustul a fost făcut de sculptorul bârlădean Marcel Guguianu şi este o statuie pentru eternitate.

Constantin Tănase s-a născut pe 5 iulie 1880, la Vaslui într-o familie modestă, tatăl fiind laborant la farmacia din oraş, iar mama casnică. Familia locuia într-o casă ţărănească, modestă. La şcoală a fost un elev mediocru, note mari având la sport şi muzică. Primul contact cu teatrul l-a avut la Vaslui la Grădina Pârjoala, unde se juca teatru popular. Din aceste spectacole s-a inspirat şi a creat un grup de teatru de amatori. Prima scenă a lui Tănase a fost beciul casei, iar mai târziu reprezentaţiile s-au mutat în hambar şi apoi în poiată. Prima experienţă ca actor într-o trupă de teatru a fost în cea de limbă idiş. Constantin Tănase a terminat studiile gimnaziale în 1896 şi s-a înscris la Liceul Militar din Iaşi, dar este respins la proba medicală. De la Iaşi merge la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila, la care renunţă după câteva săptămâni din lipsa banilor. La Brăila s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, ce i-a oferit lui C. Tănase catedra de învăţător de la şcoala din Curseşti, judeţul Vaslui. Constantin Tănase s-a descurcat bine ca învăţător până a intrat în conflict cu directorul şi profesorii din şcoală. Tot cu ajutorul lui Ion Adam primeşte un alt post de învăţător în localitatea Hârsoveni, Poieneşti, judeţul Vaslui. La această şcoală îşi formează un stil propriu de predare. Muzica şi gimnastica erau pe primul loc, lucru care a atras un număr mare de elevi. O parte din părinţii elevilor s-au implicat în activităţi şcolare, excursii în aer liber, unde Tănase preda istoria şi geografia. Noul stil de predare 1-a făcut iubit în rândul elevilor şi i-a adus antipatia notarului şi avocaţilor locali, care nu apreciau metodele folosite de noul cadru didactic. Până la urmă învăţătorul este înlăturat din şcoală şi la 14 octombrie 1899 îl găsim la Bucureşti înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu, unde face impresie bună şi termină cu gradul de sergent. Pe perioada armatei făcea spectacole pentru Crucea Roşie şi a cântat la Biserica Popa Tatu. După terminarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, pe care 1-a absolvit în 1905 şi începe să lucreze la teatru. Pe perioada Conservatorului a fost corist la Bbiserica Popa Tatu, figurant la Teatrul Naţional, şi în distribuţia teatrului în perioada 1903-1905. În 1917 se căsătoreşte cu Virginia Niculescu, iar în anul 1919 pune bazele Trupei Cărăbuş, la Teatrul de revistă de pe Calea Victoriei nr. 33-35 Bucureşti.

Despre teatrul de revistă se spune următoarele: „Constantin Tănase este cea mai frunoasă formă de amintire a revistei româneşti” Teatrul din Calea Victoriei nu-i poartă doar numele, ci şi speranţele, gloria şi umilinţele, dragostea şi ura, succesul şi căderea. Niciodată şi nicăieri în lume, un teatru nu a fost atât de aproape de identitatea unui actor. A fost actor cupletist, a creat un tip de personaj nou în teatru, cel al cetăţeanului simplu, unic, necăjit şi mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Personajul său era îmbrăcat în costun clasic cu pătrăţele, cu crizantemă la butonieră şi cu baston. Prin acest personaj s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, lucru care i-a adus de multe ori cenzura Ia spectacolele sale. Tănase şi Teatrul Cărăbuş au făcut turnee atât în ţară, cât şi în străinătate (Turcia, Franţa). Actorul a făcut şi operă de caritate: a construit trei şcoli şi o biserică. În Vaslui, localitatea natală, a făcut la Biserica Adormirea Maicii Domnului, pe cheltuiala sa şi a soţiei sale o pictură de mari dimensiuni care înfăţişează Nunta de la Cana Galileei.

La 29 august 1945, la Bucureşti moare actorul Constantin Tănase în urma unui blocaj renal. Informaţia a fost dată de nepotul acestuia, Radu Tănase Alexandru. Potrivit spuselor nepotului, el a mai jucat un an în Bucureşti după sosirea ruşilor şi nu a fost omorât de Armata Roşie din cauza satirei la adresa soldaţilor rusi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze ceasuri folosind expresia:” Davai ceas”:

”Rău era cu der, die, das

Dar mai rău e cu davai ceas

De la Nistnt pân la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo tovărăşie!”

După mai multe reprezentaţii a fost arestat şi ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace acea piesa. După ce a fost eliberat apare în spectacol îmbrăcat într-un pardesiu imens, cu mâinile căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. A fost aplaudat frenetic, deşi nu a scos nici un cuvânt. S-a descheiat la pardesiu şi a scos la vedere un ceas cu pendulă şi a spus doar:” el tic, eu tac, el tic, eu tac”, iar două zile mai târziu actorul era mort.

Teatrul lui Tănase era adesea politic:

”În ţara asta, ţara pâinii

Să aibă pâine chiar şi câini

Guvernul nostru ne obligă

Să avem o zi de mămăligă!”

„Revista lui Tănase era fieful bunei dispoziţii şi al umorului autentic românesc. Actor gigantic, cu nasul său monumental, inegalabil, rară pereche, cu fabulistica deocheată a cupletelor sale a mirosit atmosfera morală a timpului în care a trăit, starea de spirit a marii mulţimi şi a omului de rând. El a dat in primele patru decenii ale secolulu al XX-lea, un glas, un limbaj şi aproape un folclor” Această caracterizare a fost făcută de Valter Mitru, ziarist. Este aceiaşi persoană care în septembrie 1930 împreună cu Ştefan Ciubotăraşu a făcut într-o modestă tiparniţă vasluiană o foaie săptămânală care avea intenţia să dărâme „din temelii” răul social. Publicaţia era scrisă în versuri şi se numea ”Uzina cu umor”. Această încercare de frondă socială publicistică a fost încurajată de Constantin Tănase, care adresa prin intermediul unei rude Alex. Onceanu mesajul „s-o ducem mai bine ca de obicei”

La primele ediţii ale Festivalului Umorului a fost evocat de multe persoane care l-au cunoscut şi o parte au fost prezente la Vaslui sau l-au văzut în spectacole la Teatrul Cărăbuş. Amintesc pe N. Carandino (ziarist, scriitor) despre care criticul literar Eugen Simion spunea că face parte din familia spirituală a lui Ion Vinea. Tănase este caracterizat în modul următor: „era o persoană înaltă, spătoasă, greoaie în mişcări, avea o figură expresivă care era subliniată de un nas enorm, pielea de pe faţă era ciupită de vărsat de vânt şi părea că acoperă o sculptură într-o preistorică ciupercă” Aceste dezavantaje fizice îi sporeau umorul natural. El avea o voce puternică şi era un bun comunicator. La fiecare spectacol ropotul de aplauze era transformat în aclamaţii. Tănase era în fiecare seară plebiscitat, devenind megafonul opiniei publice. El a încetat să mai fie un simplu actor şi a devenit o instituţie naţională. Teatrul de revistă în forma lui modernă s-a născut odată cu apariţia lui Tănase iar Teatrul Cărăbuş era favoritul spectatorilor. Lumea venea şi revenea la spectacole pentru Tănase şi la casa de bilete pe lângă cumpărătorul obişnuit erau şi aceia care angajau, cu o săptămâna înainte 20-30 de locuri, justificîndu-se <<ştiţi venim cu nunta turna din Băneasa>>! Tănase făcea parte din protocolul obligatoriu al oricărei festivităţi de la mahala, iar cei de aici cosiderau spectacolele de la Cărăbuş fireşti la un botez, o nuntă, o aniversare. Actorul avea un instinct scenic fenomenal!”

Fenomenul Tănase  nu a mai fost întâlnit în lumea noastră de scenă de după el! La ediţia a doua a Festivalului Umorului de la Vaslui, în 1972 a fost prezent şi Sandu Naumescu, cronicar artistic, ziarist, care l-a cunoscut pe C. Tănase datorită prieteniei pe care o avea de tânăr cu cei doi fii ai actorului, în special cu cel mare, Radu, care juca hochei pe gheaţă. S. Naumescu spunea: Tănase se adresa tuturor cu „bravo măi Mitică sau cine eşti tu Mitică” Folosea această formulă ca nu cumva să încurce persoanele.

Naumescu spune că din Ansamblu Cărăbuş făceau parte Alexandru Giugaru, Dan Demetrescu, Nae Roman, Aurel Munteanu, Mya Apostolescu, Liliana Mihăilescu. La Tănase, spune Naumescu, te intimida robusteţea şi nasul său celebru, care văzut de aproape părea şi mai mare. Avea vorba blândă, degaja simplitate, era un autentic rege al râsului sănătos şi irezistibil. întâlnirea cu el era benefică, umorul lui era suculent, avea farmec pe scenă şi in viaţa de zi cu zi, voia bună a lui era contagioasă. Ziua se întreţinea îndelung cu prietenii, asculta „o-ful” cetăţeanului obidit, iar seara la teatru îl spunea cu … foc, cu vervă, cu talentul său inegalabil. A fost elevul strălucit al marelui Nottara şi a rămas în memoria românilor ca animatorul cel mai de seamă al revistei autohtone.

Memoria nepieritoare  teatrului

G. G. Constantinescu, ziarist, spunea despre: „C. Tănase ca este un simbol al teatrului de revistă şi gloria lui se leagă de un anumit gen de spectacole, de texte  <<perisabile>>, a căror singură virtute o constituie actualitatea lor” Arta lui a cucerit cele mai diverse categorii de public: omul de rând, pe cei rafinaţi, personalităţi ale vieţii teatrale, culturale din epoca respectivă. Tănase a fost un exponent tipic al umorului popular, un balcanic, având ştiinţa de a se juca oricând cu lucrurile serioase. Eugen Ionescu spunea următoarele: „neseriozitatea e unica formă a seriozităţii” Tănase avea geniul snoavei, al insinuării, precum Ilie Moromete. Istoricul de teatru, Ion Massoff, spunea că textele puse pe scenă la Cărăbuş erau de multe ori frivole, cu pasaje frivole, dar în cele mai multe cazuri C. Tănase salva situaţia, fiind înzestrat cu darul de a putea rosti orice pe scenă îară să săvârşească un atentat la bunul gust. Acest lucru era posibil datorită faptului că avea un comic natural, el rostea pe scenă adevăruri crude, care uimesc şi astăzi şi exprimă nemulţumirea unor întregi categorii sociale.   Actorul Radu Beligan, prezent la mai multe ediţii ale Festivalului spune că a intânit la Vaslui pe Zizi Şerban şi pe Ion Lucian, ambii descoperiţi de C. Tănase şi care spun că le-a rămas în sânge şcoala neîntrecutului dascăl. În 1978 a venit la Vaslui şeful recuziter de la Cărăbuş, Mihăilescu Cartală, ce a adus un album cu extrase din ziarele timpului, programe, afişe ale epocii de aur a revistei lui Tănase, care a slujit cu fidelitate muza veseliei şi nu putea fi confundat cu nimeni.

Iată  câteva cuplete din spectacolele lui Constantin Tănase, pe care le numim „De-ale lui Tănase”:

” Biet românul ca un câine,

Fuge, fuge dupa o pâine.

Vai de mama lui de trai

Ai … n-ai … dai!” (Spectacolul ”Ai nai-dai!”)

” Drumurile le-am vândut?

Le-am vândut!

Telefonul l-am vândut

Am vândut şi revândut

Tot ce-aveam şi ce-am avut

Foarte bine! Se făcu!” (Revista Cărăbuş)

 

De activitatea Parlamentului, Tănase vorbeşte în revista ”Pă ce?”:

”În Parlament e tămbălău,

Discursuri de să-ţi vină rău

Pă ce?

 

Noi i-am ales să facă legi

Iar ei se înjură … mă-nţelegi …

Pă ce?

 

Şi dau din mâini, fac tevatură,

Parcă-s la circ, la vreo dresură

Pă ce?

 

Şi pentru treaba asta toată

Pretind diurna majorată.

Pă ce?

 

Nu se schimbă mai nimic,

Toate merg după tipic

Unii vin şi alţii pleacă

Toţi se laudă c-o să facă

 

Şi la urmă, neică … ehei!

Ca de obicei!” (”Revista în plin”)

 

”Şi-a venit măi şi minutul

De făcurăm imprumutul

Şi-au venit experţi cu droaia

Să ne-nveţe ce e aia!”

(Cupletul ”Ce-o să fie!”)

 

” Nu mai stă omul-n picere

Cu atâtea biruri, vere

Dar Guvernul, nesătul

Cică tot nu e destul

Şi-ti mai face-o bucurie …

Să fie!”

(Cupletul ”Să fie!”)

Actorul Virgil Ogăşanu spunea despre Festivalul  de umor ”Constantin Tănase” de la Vaslui că „stă sub semnul marii personalităţi a actorului şi ctitorului de teatru” şi „cei mulţi care au participat la Vaslui, oraşul natal al lui Tănase, cel mai vrednic continuator al lui Păcală şi Tândală, au arătat că ştiu să preţuiască râsul.”Despre Festivalul  ”Constantin Tănase”  umoristul Valentin Silvestru (o altă mare personalitate a Vasluiului,  care a făcut o impresionantă donație  Muzeului Județean de aici), spunea „dacă îl iei în serios e de natură să-ţi prelungească viaţa şi să ţi-o facă mai îmbietoare!”    Articol publicat de Maria Martinescu, muzeograf la Muzeul Județean Vaslui, apărut în ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS

  Numai bun de citit în seara de Ajun a Crăciunului!