O dronă militară s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de 10 etaje din Galați

O dronă militară s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de 10 etaje din  Galați

RĂSFOIND   PRESA   DIN  JUDEȚUL   GALAȚI

Panică generală în centrul municipiului Galaţi, după ce o dronă militară s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de 10 etaje. Deflagraţia puternică a provocat distrugeri masive la ultimul etaj, a spart ferestrele imobilelor de peste drum şi a trimis pe patul de spital doi oameni – o mamă şi fiul ei adolescent. Deşi circulaţia pe bulevardul central a fost deblocată, 70 de locatari evacuaţi trăiesc cu spaima în suflet şi nu ştiu când se vor putea întoarce în siguranţă în casele lor.

Două victime internate în stare stabilă

Explozia a surprins o familie în propriul apartament situat la ultimul etaj. O mamă în vârstă de 52 de ani şi fiul ei de 14 ani au fost răniţi şi transportaţi de urgenţă la două unităţi medicale diferite din oraş. Din fericire, medicii transmit că starea lor este stabilă şi că vieţile nu le sunt puse în pericol.

„Băiatul de 14 ani a fost internat în unitatea noastră în cursul nopţii, în urma incidentului produs de explozia dronei. A fost preluat imediat de o echipă medicală multidisciplinară. Prezintă arsuri de gradul 2 pe o suprafaţă de 2 la  sută la nivelul membrelor, este în stare bună şi nu are alte leziuni asociate”, a explicat dr. Alina Andrei, de la Spitalul de Copii Galaţi.

La rândul său, mama adolescentului a primit îngrijiri la Spitalul de Urgenţă. „Pacienta de 52 de ani a fost preluată de echipajul SMURD direct de la locul accidentului. Era conştientă şi echilibrată hemodinamic. Prezintă arsuri de gradul 1 şi 2, precum şi escoriaţii bilaterale”, a precizat dr. Liliana Dragomir, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.

De ce nu a fost doborâtă drona?

Acesta este cel de-al doilea incident de acest gen înregistrat în Galaţi, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind siguranţa spaţiului aerian. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au explicat parcursul radar al ţintei şi motivele pentru care nu s-a intervenit cu armament antiaerian.

„La un moment dat, un semnal radar a indicat că una dintre drone a virat brusc către est de Galaţi şi a evoluat descendent de la o altitudine de 600 de metri. Am interceptat-o, însă la 100-150 de metri am pierdut semnalul de pe radar. La scurt timp, am aflat că a lovit clădirea din centru”, a precizat colonelul Cristian Popovici, şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a MApN.

Întrebat de ce aparatul de zbor nu a fost distrus înainte de a intra în zona locuită, oficialul MApN a invocat limitele legale şi riscurile colaterale uriaşe:„Nu am putut angaja această ţintă. Pe această zonă avem rachete, artilerie antiaeriană şi elicoptere, iar spaţiul este segregat. Nu s-a putut doborî drona pentru că suntem extrem de limitaţi din punctul de vedere al consecinţelor. Există o lege foarte clară, iar linia roşie este protejarea vieţii şi a proprietăţii propriilor cetăţeni. Riscam să creăm pagube mai mari decât cele pe care încercam să le prevenim. La vitezele respective, nu poţi angaja o ţintă într-o zonă de câmp doar intuind traiectoria ei.”

70 de oameni evacuaţi

Urmările exploziei sunt vizibile pe o rază de zeci de metri. Resturi din dronă şi bucăţi din acoperiş au fost aruncate departe pe bulevardul cu patru benzi, iar unda de şoc a spart geamurile blocurilor de vis-a-vis.

Prefectura monitorizează atent situaţia, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) urmează să decidă dacă structura blocului a fost afectată şi dacă locatarii se pot întoarce în apartamente.

„Situaţia este foarte gravă, dar din fericire nu vorbim de pierderi de vieţi omeneşti. Pagubele materiale vizibile sunt momentan doar la apartamentul familiei afectate. Inspectoratul de Stat în Construcţii va stabili dacă se impune restricţionarea accesului populaţiei în imobil. Primăria Galaţi a oferit deja spaţii de cazare”, a precizat George Toderaşc, prefectul judeţului Galaţi.

Deşi municipalitatea a pus la dispoziţie locuinţe de necesitate, până în acest moment, majoritatea celor evacuaţi au preferat să meargă la rude sau prieteni, aşteptând cu înfrigurare avizul experţilor pentru a se putea întoarce acasă.  Articol realizat de Maria Romaniță, apărut în ziarul ”Monitorul de Galați” 

 

Drona care a lovit în inima Galațiului în noaptea de joi spre vineri a constituit cel mai periculos atac suferit de România în cei patru ani de război peste graniță. La scurt timp de la prăbușirea aparatului de zbor în cartierul central al Galațiului, Ministerul Apărării Naționale ne-a transmis o statistică a incidentelor cu parate de zbor fără pilot care au interesat România pe granița de est.

Situația arată, negru pe alb, că o treime din atacurile cu dronă ale armatei ruse în vecinătatea frontierei cu România s-au produs doar de la începutul anului 2026. În jumătate din aceste cazuri, dronele au pătruns în spațiul aerian al României, iar 13 dintre acestea, autoritățile au confirmat prezența fragmentelor pe teritoriul țării.

În anul 2026 au fost înregistrate 32 de situații de atacuri în apropierea frontierei, ultima pe 29 mai. În 23 de cazuri au fost ridicate aeronave din serviciul de poliție aeriană, iar în 15 situații au fost înregistrate pătrunderi neautorizate de drone în spațiul național, ultima pe 29 mai. În 12 situații au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României”, au anunțat oficialii MApN.

Cu excepția atacului din noaptea de 28 spre 29 mai 2026, niciunul dintre incidentele raportate nu s-a soldat cu victime omenești, ceea ce face ca evenimentul de la Galați să fie de o gravitate fără precedent în vei patru ani de conflict în Ucraina. Sursele din cadrul Armatei afirmă că din februarie 2022 până în mai 2026 au fost peste 90 de atacuri în vecinătatea graniței.

”De la începutul războiului, au fost înregistrate peste 90 de atacuri pe teritoriul ucrainean în proximitatea graniței cu România. În 28 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian național, ultima pe 29 mai și în 47 de situații au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României”, au mai precizat oficialii MApN.         Articol  realizat de  Mariana  Constandache, apărut în  ziarul ”Viața Liberă” Galați – Cotidian  independent

 

 

Distribuie articolul!