LA ANIVERSARĂ – POETUL VALENTIN RĂDULESCU

LA   ANIVERSARĂ – POETUL   VALENTIN  RĂDULESCU

Versuri de  VALENTIN RĂDULESCU,  unul din membrii de vază ai CENACLULUI   ”ANTIM”  DIN  BUCUREȘTI, inițiatorul  și ”liantul”  acestui cenaclu! Un distins om de cultură, profesor si  jurnalist,  care conduce  Cenaclul literar ”GEORGE  CĂLINESCU” din Onești!

 

Din versurile și…epigramele  poetului  VALENTIN  RĂDULESCU

 

pe platoul adolescenţei

ceremonia era pe sfârşite

noua coroană fruntea-mi ardea

în dimensiunile inocenţei

sub pulpana pădurii mocnea

surd al cailor tropot

albastru sângele dădea în clocot

sparte vasele în care stătea

secundele aşteptau pe timpanul asfaltat

negru să apună soarele

zările să se vândă norilor

sfinxul să se uite înapoi

în deşertul aşteptărilor

şi vicleanul acela de grec

să adune întrebările

de la cei înşiraţi în convoi

 

 

„bătrânul sfinx trăieşte încă”

un munte era, întruchiparea urii

pe dune noaptea se întindea

ca butucul sub tăişul securii –

ţine cuvintele astea! i-am zis

le-am găsit la marginea liniştii

în ţinutul cu sens interzis

sunt scăpate din strâmtoarea gurii,

sunete oarbe care-i smintesc pe toţi

schimbă-le cu altele dacă poţi

după botezul lor te voi împodobi

cu lacrimile mele

 

 

Adevărul

 

 

La noi nădejdea-i în alertă,

Politica vopsește bunăstarea,

Averea crește când e risipită

Și-i astronomică… înstrăinarea.

 

LA   MULȚI  ANI, VALENTIN   RĂDULESCU!

 

 

 

 

 

Distribuie articolul!