Ceas aflat la Muzeul Ceasului din Ploieșri  care a aparținut  lui  Mihail Kogalniceanu

 

 

În anul 1840 Mihail Kogalniceanu a fondat, împreună cu Vasile Alecsandri, revista Dacia Literară, care a devenit cel mai important organ al curentului romantic în literatura română. În această revistă a publicat articole despre istoria, limba și cultura românească, în care a pledat pentru afirmarea identității naționale și pentru modernizarea societății. Kogălniceanu a fost primul care a folosit termenul de “român” în sensul de cetățean al unei națiuni, nu doar al unei etnii. A fost, de asemenea, primul care a scris o istorie a românilor, bazată pe surse documentare și pe o metodă științifică.

 

Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre liderii și ideologii Revoluției de la 1848 din Moldova, care a avut ca scop instaurarea unui regim democratic și național. A fost autorul principal al petiției “Dorințele partidei naționale din Moldova”, care a fost prezentată domnitorului Mihail Sturdza în data de 3 iunie 1848.

Petiția conținea 35 de puncte, printre care:

– Unirea Moldovei cu Țara Românească, sub un principe ales de popor;

– Abolirea robiei romilor; emanciparea țăranilor;

– Egalitatea în fața legii;

– Libertatea presei;

– Înființarea unei gărzi naționale;

– Convocarea unei adunări constituante;

– Recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Transilvania și Bucovina.

Domnitorul a respins petiția și a ordonat reprimarea mișcării revoluționare. Kogălniceanu a fost arestat și trimis la Constantinopol, unde a fost judecat și condamnat la moarte. Sentința a fost comutată în exil, datorită intervenției unor diplomați occidentali.

 

Mihail Kogălniceanu a revenit în țară în anul 1857, după încheierea Războiului Crimeii, care a dus la revizuirea statutului Principatelor Române. A participat activ la procesul de unire a Moldovei cu Țara Românească, care s-a realizat în anul 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate.

 

În anul 1863, a devenit primul prim-ministru al României, funcție pe care a ocupat-o până în 1865. În această perioadă, a inițiat și susținut unele dintre cele mai importante reforme ale epocii, care au transformat structura socială și economică a țării.

 

Printre reformele adoptate de guverul Kogălniceanu, se numără: abolirea robiei romilor, prin legea din 20 februarie 1864, care a eliberat peste 250.000 de oameni de o condiție inumană; secularizarea averilor mănăstirești, prin legea din 4/16 decembrie 1863, care a trecut în proprietatea statului peste 1.500.000 de hectare de pământ, folosite pentru împroprietărirea țăranilor și pentru dezvoltarea învățământului; eliminarea rangurilor boierești, prin legea din 2/14 iunie 1864, care a abolit privilegiile feudale și a instaurat egalitatea în fața legii; adoptarea Codului Civil, inspirat din Codul lui Napoleon, care a reglementat drepturile și obligațiile cetățenilor în domeniul civil, comercial și penal.

 

Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre principalii artizani ai Războiului de Independență al României, care a avut loc între anii 1877 și 1878, în alianță cu Rusia, împotriva Imperiului Otoman. Kogălniceanu a fost ministru de externe în guvernul condus de Ion C. Brătianu și a negociat cu marile puteri condițiile de recunoaștere a independenței României.

 

Om politic şi de cultură fără seamă, Kogălniceanu a lăsat în urmă o operă vastă și valoroasă, care a marcat istoria, cultura și politica românească. Un om de o cultură enciclopedică, un spirit deschis și un patriot devotat, Mihail Kogălniceanu este considerat unul dintre părinții fondatori ai României moderne și un exemplu de demnitate și viziune pentru generațiile viitoare.                      Articol realizat cu sprijinul site-ului Descoperiri.ro