RAFTUL CU CĂRȚI
Societatea are un fel uniform și restrictiv de a privi cuplurile în vârstă. Își imaginează că acești oameni care au îmbătrânit împreună abia se suportă, se plictisesc și nu mai au nimic în comun. Nimic mai greșit! Fie că formează un cuplu de multă vreme sau că ”și-au refăcut viața” în jurul vârstei de 65 – 70 ani, siguri pe experiența lor, acești oameni sunt mai atenți și mai puțin exigenți. Au învățat lecțiile pe care viața le-a oferit acestora. Unul dintre prieteni mi-a încredințat de curând secretul lui:”Am hotărât pur și simplu să fiu fericit!” Nu a mers mereu totul foarte bine cu soția lui; sunt lucruri cu care nu sunt deplin de acord nici acum, dar pentru că întotdeauna a existat între ei dragoste, cred că decizia lui de a fi fericit a fost o bază suficient de puternică pentru ca relația dintre ei să se consolideze în totală încredere.
Constat că are dreptate:să-i arăți celuilalt că ești fericot cu el – că ai luat această decizie – dă naștere la încredere. Mi se va obiecta că nu poți decide să fii fericit, dar nu pot fi de acord! Filozoful Alain spunea:”Fiți fericiți! Iată adevărata fericire!” În loc să observăm tot ce nu merge cum ne-am dori, putem decide să vedem ”totul în roz!” În loc să observăm dcefectele celui de lângă noi, putem decide să descoperim ce iubim la el. Este o decizie interioară pe care oricare dintre noi o poate lua într-o zi, la orice vârstă.
În seminarele ”Să ămbătrânim frumos” pe care le țin cu regularitate, pun adesea întrebarea:putem decide să îmbătrânim frumos? Răspunsul este ”da”, persoane la vârsta senectuții îmi răspund că iau această decizie în fiecare dimineață când se trezesc. Pe ce mă voi concentra azi? Pe dureri? Pe supărarea că fii mei nu mă sună mai des? Sau pe bucuria că mă pot plimba în parc, că pot zări un zâmbet, că pot primi un gest de prietenie, că pot asculta o cantată de Bach!
Pentru cuplurile care au șansa de a fi împreună, acest ”legământ de a fi fericiți” este secretul unei anumite lumini interioare, ce este mai des întâlnită decât ne-am imagina. ”Ce asigură longevitatea cuplurilor?” întreabă Claude Habib într-o carte care a avut un mare succes, ea fiind o frumoasă pledoarie pentru viața în doi. ”Să fii familist, spune ea, nu înseamnă că <<accepți închisoarea>>! Nu este echivalent a merge cu alții, aici e vorba de o libertate interioară și unul din aspectele acestei libertăți este acela de a avea capacitatea de a fi liber în găndire. Ca să poți trăi acest lucru în doi trebuie să știi și să te plictiseșri împreună cu celălalt. Autoarea cărții menționate scrie:”Plictisul nu este un obstacol în calea vieții în comun! Este baza vieții în comun… Este fundamentul liniștii precum mâlul pe fundul unui lac. Un fundament stabil… prin acest exercițiu invizibil, prin această plonjare interioară ajungi să te cunoști și să…evoluezi!”
Plictiseala este cenușiul existenței, opusul strălucirii. Cum poți scăpa de ea? Evident, trebuie să distingem între plictiseala provocată de singurătate, care este ca o otravă, și cea care permite comunicarea cu sine. Aceasta din urmă este ”cheia fericirii în doi”! Poți petrece o zi întreagă alături de celălalt fără să vorbiți și să faceți ceva special… E ca un fel de vacanță împreună! Fiecare călătorește în gândurile sale, dar e ca și când gândurile comunică în subteran. A ști să faci acest exercițiu în doi este de altfel unul din semnele dragostei – un semn al încrederii! Din volumul semnat de Marie de Hennezel,” Vârsta, dorința & dragostea”, Foto Internet
