DE  PE  BLOGURI  ADUNATE – PRO BOTOȘANI

 

Trăim în epoca în care citatele  au început să țină loc de argumente

 

Există un fenomen pe care îl observăm tot mai des în spațiul public și, mai ales, pe rețelele de socializare. Atunci când cineva nu vrea să spună ceva direct, apelează la un citat. Uneori este despre inteligență. Alteori despre caracter, invidie, succes sau prostie. Câteva rânduri atent alese, o imagine sugestivă și mesajul pare transmis.

 

Dar chiar este?

 

Citatele au fost create pentru a inspira, pentru a provoca reflecție sau pentru a sintetiza o idee. În ultimii ani însă, ele au devenit un fel de limbaj codificat. Sunt folosite pentru a trimite săgeți fără asumare, pentru a lăsa loc interpretărilor și pentru a genera reacții fără ca autorul să fie nevoit să-și susțină punctul de vedere.

Este, poate, una dintre cele mai interesante transformări ale comunicării moderne. Nu mai discutăm. Nu mai argumentăm. Nu mai punem întrebări. Publicăm un citat și așteptăm ca fiecare să creadă că este destinat altcuiva.

 

Poate că tocmai aici apare adevărata problemă!

 

Inteligența nu este un trofeu pe care îl afișezi într-o postare. Nu devine mai mare pentru că ai distribuit o frază celebră și nici nu scade dacă alegi să taci. Ea se vede în felul în care gestionezi conflictele, în modul în care îți susții opiniile și, mai ales, în capacitatea de a construi ceva durabil.

La fel și prostia. Nu poate fi identificată printr-o fotografie cu fundal negru și litere albe. Nu poate fi pusă într-o categorie atât de simplă. De cele mai multe ori, prostia nu înseamnă lipsa cunoștințelor, ci refuzul de a învăța, incapacitatea de a accepta o altă perspectivă și convingerea că ai întotdeauna dreptate.

Paradoxal, cei care vorbesc cel mai des despre inteligență sunt rareori cei preocupați să demonstreze ceva prin fapte. În schimb, oamenii care muncesc, care dezvoltă proiecte, care își asumă responsabilități și care acceptă că pot greși sunt, de regulă, prea ocupați pentru a transforma fiecare dispută într-un spectacol public.

Poate că aceasta este diferența dintre imagine și realitate. Imaginea are nevoie de confirmări permanente. De reacții. De distribuiri. De comentarii. Realitatea nu. Ea există indiferent dacă este aplaudată sau ignorată.

De aceea, înainte să judecăm oamenii după ceea ce postează, ar trebui să ne uităm la ceea ce lasă în urmă. Un proiect terminat valorează mai mult decât o sută de citate despre succes. O inițiativă dusă până la capăt cântărește mai mult decât o mie de lecții despre inteligență. Iar un om care își asumă ceea ce spune va inspira întotdeauna mai mult respect decât unul care vorbește doar prin aluzii.

Poate că adevărata inteligență nu stă în capacitatea de a găsi replica perfectă, ci în puterea de a nu transforma fiecare neînțelegere într-un război al orgoliilor.

Într-o lume în care oricine poate scrie orice, valoarea unui om nu va fi dată niciodată de citatele pe care le publică, ci de caracterul pe care îl păstrează atunci când este pus la încercare. Iar timpul are un mod aparte de a face dreptate. După ce reacțiile se sting, după ce postările sunt uitate și algoritmii își văd de treabă, rămân doar două lucruri: ceea ce ai construit și felul în care ai ales să te porți cu cei din jur.

Restul sunt doar cuvinte care, pentru câteva ore, au părut importante.         Articol  scris de  ȘERBAN   SABIN CIUBOTARIU, Foto Dănuța D.