Patru versuri  și o fotografie, postate de  oneșteanul ”John Martino” (Liviu Marinescu, fost operator și cameraman tv, care nu numai că vede  și simte o imagine deosebită dar o și trăiește și înțelege) , ”a pus pe jar” comunitatea oneșteană de pe rețelele de socializare. Versurile sunt din poemul ”Gara pustie”, semnat de Cătălin Ionașcu :

„Gara e pustie căci trenul n-a venit,

Străzile orașului parc-au adormit;

Iluzia sobră e uneori o doamnă

Ce ne-mbie plăcut cu-al ei parfum de toamnă.”

Comentariile, sunt multe  și ”ascuțite”!

”Sala de așteptare e goală, pentru că nu sunt locuri unde să stai jos… Așa, mai bine il astepti acasă, in fotoliu” Un răspuns pe loc?” Sunt bănci destule înăuntru. Nu prea sunt călători!”

Și intră nostalgia:” Ce frumos arăta odată: multe ghivece cu flori,  trei  bananieri, un mic restaurant la etaj” …” Sub treptele  ce se văd în colț dormeam cu fratele meu când fugeam de acasă, ca să scăpăm de o mamă vitregă care ne chinuia  <<ca pe hoții de cai>>!

NICIODATĂ nu am avut ceva de spus negativ despre locul care cândva mi-a fost acoperiș deasupra capului”… ”La Onești în gară, nu s-a mai renovat nimic,era una din cele  mai frumoase  gări din țară! Acum … păcat!”; ”E distrugere oribilă,  odata era frumos, restaurant, băncuțe, miros plăcut, lume gentilă! Acum e terifiantă!”

Cauza? ” Peste tot  în România  rânjește sărăcia și pustiul și tristețea….. Păcat de țară și de noi….!”; ”Păcat să fie lăsată în destrugere…” Sunt mai multe regrete:” Păcat că nu avem tren care să oprească la Onești, ce să vină  de la București. În timp comunist mergeam cu trenu Bucuresti – Comănești! Degeaba că nu s-au  gândit  să facă iar pt oamenii care vin de la București  mereu… Trenul era mai comod până la Onești,  acum e de rău! Rușine!”; ” De când o venit Democrațiea,  au facut praf cu toate din țara asta.. Au scos trenul accelerat Timișoara –  Galați! Cu el veneam acasă..”

Și acum? ”Gara, care avea viață cândva,  e pustie chiar dacă trenurile  vin! E un domn plin de plictiseală, care iese din spatele ușii  de <<informații>> și  atunci când îl întrebi ceva, ca să fii mai sigur, îți răspunde cu o ură de parcă ți-ar spune  <<de ce nu te-ai informat înainte de a veni aici?>>” (?!?)

Iată și alte opinii:”În poză este superbă în realitate lasă de dorit… Poate se modernizează și poate se iau masuri și cu porumbeiii, ce sunt foarte mulți în gară!”; ”Este aceeași, ca acum treizeci și ceva de ani… la cum arată, parcă timpul a stat în loc…”

Și cea mai realistă opinie: ”Gara mea de suflet – STAȚIA CFR ONEȘTI – aici am lucrat prin anii 1982 – 1983 ca IMPIEGAT DE MIȘCARE (IDM) – apoi, am plecat mai departe… Era o fluctuație FANTASTICĂ, sute, mii poate…de călători (de toate vârstele și statutele sociale), era o minunăție, parcă înviai de bucurie văzând atâția oameni, acel <<furnicar>>  continuu… Gară mea de suflet – STAȚIA CFR ONEȘTI – aici am lucrat prin anii 1982 – 1983 ca IMPIEGAT DE MIȘCARE (IDM) – apoi, am plecat mai departe…

Era o fluctuație FANTASTICĂ, sute, mii poate…de călători (de toate vârstele și statutele sociale), era o minunăție, parcă înviai de bucurie văzând atâția oameni, acel „furnicar” continuu… Îți dădea putere, încredere, optimism…, te simțeai în siguranță… Acuma … na! …S-au schimbat vremurile, orânduirile,… cam la 30 – 35 de ani, mereu apare o schimbare : socială, politică, opinii diferite ÎNTRE GENERAȚII, diferă categoric modul de gândire dintre … și …dintre…, lumea chiar se schimbă periodic… în bine, în mai puțin bine… ???!!! E în funcție de starea fiecăruia…”

Altfel?

”Ne pasăm pe ploaie inima unul la altul,

Scormonind în vreascuri după  un strop mai curat…” ( versuri  de Cătălin Ionașcu)