Vara ”dansa” în bătaia ușoară a ramurilor și a frunzelor de  stejar, care adiau parcă în ”fascicolul” razelor de soare cu și mai mare încântare. La fel  și drumeagul care urcă la Biserica de la Borzești, era cuprins de  căldura puternică a  soarelui, în miezul  zilei. Însoțit de oneșteanul Marius Cornenco, un mare iubitor al teatrului și al evenimentelor culturale din municipiul de pe Trotuș, ne- am  lăsat pașii  să ajungă  la  biserica  aflată în sărbătoare. În suflet am simțit  o puternică reverberație când am aflat că pe acest drum, ce se închide în fața  unui cimitir, prietenul meu,  cu care am ajuns la Borzești, urcă adesea ”să  stea de vorbă” cu părinții săi, nefiind oare un asemenea fapt  semnul cel mai profund al neuitării?

În fața monumentalei biserici era cinstit  ctitorul acesteia, măritul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare! Ce moment emoționant – părintele Ionel  Doru, fost cadru didactic la Seminarul Teologic ”Sfântul Gheorghe” din Roman s-a întâlnit aici, la Borzești, cu cei care au absolvit această instituție în urmă cu  28 de ani! Părintele  Cautiș Petrică, slujitor de la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului din Borzești, a făcut parte din această generație!

”Sfântul Ștefan cel Mare  ne învață și azi ce înseamnă acel dat ce-l avem din moși – strămoși: iubirea  dintre părinți  și copii nu poate fi întemeiată decât  pe Sfânta Credință! Voievodul Ștefan cel Mare se ridica după  fiecare luptă și  îl pomenim și îl rugăm ca împreună cu Iisus Hristos să ne ocrotească și de acum înainte, să ne păzească de  toate provocările pe care le întâlnim! ”, a menționat  părintele Ionel Doru, pentru ca, de la  semeția vârstei sale  să adauge:”Temelia înrudirii  noastre este credința în Dumnezeu! Dumnezeu se găsește acum în materialitatea acestor zile, în care  derapajele sunt mai mari  ca niciodată! Lucrurile acestea  pot continua la nesfârșit, pentru că atunci când se clatină credința, se zdruncină și această înrudire”.

Părintele Ionel Doru și-a încheiat  predica ”scăpărând o scânteie” cu cuvintele ”cutremurați-vă  dragi creștini! Tatăl ceresc ascultă și ne vede mereu!” Venerabilul   preot, care nu a ascuns bucuria trăirii unui moment sublim, după cum  a declarat ”vrednic este învățătorul care este întrecut de ucenicii săi”, a dat  două exemple din natură:” Fără să aibă minte păsările își cresc puii  în condiții vitrege de vară iar ursoaica polară, fără să mănânce nimic mai bine de două luni, din trupul ei își alăptează puișorii!” Din sufletul tuturor celor prezenți, ”în umbra”clopotniței Bisericii de la Borzești s-a auzit murmurul rugăciunii ”Cred Doamne și mărturisesc!”

În fața impresionantului sobor de preoți în rândul cărora se afla  preotul protoiereu Nicolae Zaharia, părintele – inspector Ioan Bârgăoanu (de la Protoieria Onești) dar și  părintele Dan Alexandru Antoce, protoiereu al Protopopiatului Roman și preoții invitați precum și a creștinilor prezenți la această sărbătoare a ținut un discurs,  despre Artă și cultură în vremea lui Ștefan cel Mare, istoricul și  criticul de artă Iulian Bucur, de la Complexul  Muzeal Județean Bacău. El a arătat că ”înainte de Căderea Constantinopolului, din anul 1453, Ștefan cel Mare  a  întărit cu ziduri cetățile Suceava și Neamț, ziduri puternice, mai groase și mai rotunde, pentru a nu fi sparte  de tunuri. În anul 1484  Ștefan cel Mare face pace cu turcii, înțelegând că  lumea s-a schimbat!  Serbia și Ungaria au intrat în Imperiul Otoman prin  <<Casa Războiului>> în timp ce Ștefan cel Mare  a intrat prin <<Casa Păcii!>> Astfel, ne-am  păstrat și limba și obiceiurile!”

Criticul Iulian Bucur  a vorbit  și de faptul că ”în orașele importante  din Moldova,  Marele Ștefan a construit  câte o Curte Domnească, unde să vină să împartă dreptatea, o astfel de curte fiind  înălțată  și la Bacău (împreună cu fiul său, Alexăndrel). În amintirea locurilor unde  a copilărit, pentru părinții lui, Ștefan cel Mare  a construit Biserica de la Borzești. Aici  s-a născut legenda atât de frumoasă și  tragică a  <<Stejarului de la Borzești>>, cu  jocul <<de-a tătarii și moldovenii>>, în care Mitruț, prietenul lui Ștefan, a fost ucis la năvălirea tătarilor. După zidirea între anii  1466 -1469 a Bisericii Mănăstirii Putna, gândită să fie necropolă a  familiei domnitorului, Ștefan cel Mare  a început  construcția de biserici, cu boltiri moldovenești și cu câte o turlă spre cer. în multe locuri din Moldova.  Aceste  biserici zidite de Ștefan cel Mare (prima sa ctitorie fiind cea de la Pătrăuți), au un stil de arhitectură deosebit și, în vreme, au devenit martori importanți ale devenirii noastre”.

Carismaticul critic băcăuan Iulian Bucur  a prezentat și  aspecte din ”arta împodobirii cărților” din perioada domniei lui Ștefan cel Mare. El  și-a încheiat discursul  într-un mod cuceritor: ”Nu  e nimic mai deosebit decât  să poți vorbi  și să ai multe emoții în fața Bisericii din Borzești!”

Tot  despre  clipe și emoții

După  câțiva pași făcuți în biserică, a cărei ușă se spune  că  este  exact de  dimensiunea staturii domnitorului Ștefan cel  Mare, odată cu risipirea pelerinilor prezenți la săvârșirea slujbei religioase, ne-am reîntors  spre lucrurile de fiecare zi, căutând pentru încă o clipă  umbra  copacilor  din vale. Priveliștea este una  cum  rar se întâlnește: semeață, ca o corabie, biserica  strălucește  de pe  pintenul unei culmi, împodobite cu garduri vii ”geometrice” îar în zare  își trăiește tristețea marea platformă industrială a  Borzeștiului, ”redusă spre tăcere”  de mai mulți ani!

Autoturismul  pornește și până a se încadra în fluxul circulației dinspre Adjud, auzim glasul unei femei în vârstă, care a participat la evenimentul religios de la Borzești: ”M-ați putea lua până la Onești?” Căldura toridă a verii ”tăia” – cum a scris Nicolae Labiș la începutul unui poem – ”orice boare de vânt” și prietenul Marius a îngăduit  distinsei doamne  să urce! Era timp de schimbat impresii, de aruncat privirea spre instalațiile stinghere  de la Rafo  și fostul ”Combinat Cauciuc”,  prin care altădată ”fluierau tulumbele de abur” iar acum- ca un trist paradox!- au în preajmă  un mare depozit de lemne!

Dar  timpul ”s-a oprit” parcă o clipă în loc atunci când doamna ce s-a urcat din apropierea Bisericii de la Borzești a zis;”Aș vrea să-l revăd pe Marius Cornenco, ce alerga printre blocuri și apoi mergea la ore la școală și la Cercul de teatru de la Clubul Copiilor  din Onești!”   Da, prietenul meu de drum, cu peste 4 decenii în urmă frecventa asiduu Cercul de teatru, coordonat atunci de  profesorul Valentin Rădulescu, ”veteran” al culturii  oneștene, care își împarte timpul acum între Onești și București pentru organizarea de activități culturale. Domnia sa conduce de mai mulți ani Cenaclul literar – artistic ”George Călinescu” din Onești!

Autoturismul a frânat deodată și din oglinda retrovizoare Marius Cornenco a (re) văzut un chip senin! ”Cum, dumneavoastră sunteți prietena familiei noastre, a părinților mei și vă amintiți după atâția ani atâtea lucruri?  Eram dornic să cunosc cât mai multe, mă întâlneam și cu profesorul de istorie Matei Rădulea, m-am dedicat studiului din diferite domenii…”

În umbra unei alei , de unde ai în față curgerea văii Cașinului prin municipiul Onești, au fost retrăite multe amintiri, fiind evocate chipuri mutate, de mai multă vreme, în lumea umbrelor! De unde  acestea luminează cu strălucire, căci de la profunde amintiri și  idei de progres au fost murmurate și versuri! Povestea  va continua  pentru că  sunt multe clipe și emoții ce nu au putut  fi  cuprinse în aceste rânduri!                  Ion Moraru