CENUȘIU

 

 

Ce frig e-n suflet și afară,

Începe viața să mă doară,

E frig în gând și-i frig în casă,

Și frigul acesta nu mă lasă.

 

 

Se stinge focul în ochii mei,

Se sting și primele scântei,

Mocnește spuza la un loc,

Așa-i, când n-ai avut noroc.

 

 

De unde oare atâta frig ?

De undeva mă chem, mă strig,

Nu mă găsesc și mă-nspăimânt,

Am chipul stins, am zborul frânt.

 

 

Ceață și brumă pe la zori,

Prin crizanteme albe flori,

Și-un fel de ploi, ce s-au ivit,

Ducând pe pleoape-un asfințit.

 

 

Ce cenușiu este pământul

Și cenușiu îmi este gândul,

De ploi e cenușie zarea,

Și cenușie mi-e cărarea…

 

 

Noiembrie în cenușiu,

Se pare, are suflet viu,

Aș vrea să ningă cenușiu,

Sau, poate, eu ceva nu știu ?

 

 

Vine noiembrie prin ploi

Ce frig se face între noi…

Și peste visul arămiu,

Adoarme somnul cenușiu…

 

 

Noiembrie e cenușiu,

Sau, poate, eu ceva nu știu ?

 

Versuri de  Stela Dediu,  Republica Moldova