ÎN    PROFUNZIMEA    PICTURII

Despre Ştefan Luchian profesorul lui , Nicolae Grigorescu spunea “În sfarşit, am şi eu un succesor!”.Colegul său de vocaţie, Iosif Iser afirma: “Luchian este cel mai român dintre pictorii noştrii”. Despre Luchian, criticul literar  Tudor Vianu    menționa: “Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc”.

   Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce „florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele   adevărate capodopere. ”Anemonele, albăstrelele şi macii lui Luchian sunt de o intensitate aproape dramatică,  străbătută de un fior tainic, luminatǎ de o putere interioară excepţională”, remarca  Luisa Țuculeanu, critic de artă.