La  21 Decembrie  1989, la București, între  Inter și Scala, pe  Bulevardul Magheru…

”E adevărat că atunci nu au ieșit foarte mulți, dar nici atât de puțini. Intersecția Magheru cu Maria Rosetti nu a reprezentat punctul de adunare al manifestanților care așa cum se știe a fost 300 de metri mai încolo în Piața Universității (și poate mai a fost un punct la Piață Romană, dar mi-e greu să estimez pentru ca nu am ajuns acolo). În rest, erau cordoane ale Ministerului Apărării și Ministerului de Interne plasate în mai multe locuri din centrul orașului, probabil și cu intenția de a dispersa mulțimea. Oamenii se opreau în fața lor,  strigau  <<Jos  Ceaușescu>>  și se îndreptau spre zona dintre  <<Intercontinental>>  și Restaurantul  <<Dunărea>>,  unde s-a construit și baricada, în principal din mese luate de pe terasa restaurantului. Pe la ora 5, totuși, cred că se strânseseră acolo vreo 2 – 3 mii de oameni, ceea ce este totuși meritoriu, mai ales în situația în care cred că se proclamase deja stare de necesitate (adică pedeapsă primită pentru  participarea la protest putea sa fie mult mai gravă și reprimarea  protestului  prin  intervenția poliției și armatei mult mai dură). Ceea ce din păcate pentru cei care au murit împușcați, chiar s-a întâmplat!”- Cătălin S.

Aurel Pascu: ”Lucram la  <<Intercontinental>>  în tura de seară, aveam 22 de ani. Trebuia să ies din tură la ora 22. M-am schimbat și am plecat spre ieșire. Surpriză.! Securitatea închisese toate intrările. M-am dus împreună cu vrei câțiva colegi ospătari și bucătari într-un balconaș de la etajul 1. De acolo am urmărit toată noaptea revoluției. Începutul, studenții de la arhitectură cu steagul găurit, primele TAB-uri, baricada făcută cu mobilierul luat din terasa  <<Dunărea>>  și din Braseria  <<Corso>>, în urma spargerii ferestrelor de către revoluționari, am văzut tot filmul revoluției. Am urmărit live inclusiv când armata a început să tragă. Evident că au tras cu muniție, se vedeau clar scânteile produse de cartușe, când se loveau de ziduri. De  asemenea se vedeau tinerii care se prăbușeau secerați de gloanțe. Au reușit să împrăștie revoluționarii, au adus zeci de canioane cu soldați, au încărcat cadavrele și au spălat șoselele cu mașini de pompieri. Pe noi ne-au scos în stradă, ca să recuperăm mobilierul braseriei, care era împrăștiat pe stradă și pe trotuare, colegii mei erau toți îmbrăcați de lucru, doar eu eram în civil. M-am depărtat, din greșeală de grup și am fost săltat și băgat într-un camion. Am stat arestat în camion cam 15 minute, iar cu noroc, doi colegi, Liviu Anghel și Ion Porcisteanu, au depus mărturie că nu eram revoluționar. M-au eliberat și m-am întors în hotel. După ce s-a luminat, am plecat spre casă, cu metroul, toată lumea din metrou ținea capul în pământ, toți știau ce anume avusese loc, toți eram rușinați de nereușita  revoluției. ”