(ÎN) PROFUNZIMEA PICTURII
Traian Abruda (n. 1960 Timişoara – d. 2024 Magyarcsanád) artist vizual şi poet, a absolvit Liceul de Arte Plastice Timişoara şi Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universității de Vest Timişoara, Secția de Grafică în anul 2001. Având un palmares impresionant, distins fiind cu numeroase premii, Traian Abruda a fost membru al U.A.P. Filiala Timişoara, a trăit şi lucrat la Timişoara şi Magyarcsanád (HU).
În memoria sa la Timișoara se deschid în fiecare an expoziții cu lucrări realizate de acest artist plastic. ”Traian Abruda descompune și re-compune o lume în care spațiul, oamenii, sentimentele, obiectele sau chiar divinitatea însăși primesc valențe noi, șocante în încercarea de a atinge limitele Cunoașterii. Fără a fi un mistic, atinge teme filosofice pe care le deconspiră în manieră proprie. Creația sa are un elementar filosofic , dar și unul cotidian: iubirea, fericirea, Dumnezeu, acțiunile cotidiene, rutina sau obiectele declanșează fără discriminare Conștiința care se simte datoare și responsabilă față de sine și față de cei din jur. Oamenii în această ecuație își au rolul lor, nu unul primordial însă. Importantă este Ființa în sine și nu neapărat manifestările acesteia. Totul este luat în considerare însă: ființa și non-ființa, nocturnul și diurnul, materialul și imaterialul, Creatorul și creația. Prolific, Traian Abruda uimește prin originalitate și genialitate. Într-o perioadă în care pentru mulți dintre contemporanii săi incertitudinile estetice sau valorice devin constante obsesii, Traian Abruda freamătă, singular și aparte, de un tumult lăuntric intens și autentic., nota profesorul Ovidiu Justinianu la deschiderea celei mai recente ’retrospective” dedicată memoriei maestrului Traian Abruda.

La acest eveniment printre distinşii invitați s-au numărat artiştii vizuali timișoreni Sorin Nicodim (născut în orașul Tg. Ocna), Călin Beloescu, Ion Gherman, Diana Harja, Roxana Netea, Horia Bojin, Daniela Areta Voştinar, Ana-Domnica Hoble, Tiberiu Giucă, Eugen Barzu, Grigore Tiberiu Boşneag, Nora Novak, Arnold Schlachter, Dorel Olteanu, Mariana Ţepes, Rexi Tîrnoveanu și alții.
ARTICOL REALIZAT CU SPRIJINUL CURATORULUI COSTIN BRĂTEANU DIN TIMIȘOARA, PRIETEN VECHI AL AMPRENTEI DE ONEȘTI!
