” E ziua perfecţiunii, e ziua în care Nadia Comăneci, gimnasta din Onești, a schimbat istoria unei discipline şi a câştigat inimile unei planete.”  – Elena Pașcu Apăvăloaie, inițiatoare a acțiunii   “Pașaport pentru sport”, organizat pentru prima dată în vara anului 2021, de Nadia Sports Experience în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Onești și cu Primăria Municipiului Onești!

Celebrăm această zi prin  prezentarea  unui articol apărut în  publicația ”Sports Vauld” la 2 august  1976 , când   toată lumea  era cucerită  de performanțele  Nadiei Comăneci reușite la Jocurile  Olimpice  de la Montreal. Articolul face parte din ”Archives  classic  galleries” – ”Sport Vauld”

Prințesa carpatică!

Sunt atât de mulți sportivi la Jocurile Olimpice și atât de mulți câștigători, dar în prima săptămână a fost o singură vedetă, o copilă pe nume Nadia Comăneci. Are un corp suplu de băiat care răspunde tuturor cerințelor ei și o față de ”Valentine’s Day”, cu sprâncene drepte și întunecate care o străpung ca săgeata lui Cupidon. Buzele ei sunt palide și subțiri, pierdute sub niște ochi întunecați și plini de suflet, care i-au făcut pe mulți dintre cei care au studiat-o să-și imagineze că trebuie să fie o prințesă carpatică tristă și misterioasă.

Dar acei ochi: nu puteau exprima decât uimirea unui copil care examinează adulții,  ce se comportă ca niște copii. Și mister? Intrigă? Niciodată o artistă nu a oferit mai puțin, pentru că tot ceea ce este această mică  inocentă  ”coșară” – fiecare bucățică din ea – era revărsată în fiecare seară peste boltă, pe  bârnă, la ”paralele”  și pe covorașul portocaliu al Forumului. Nu putea rămâne nimic de ascuns pentru ea. La urma urmei, are 14 ani, este fiica unui mecanic din Onești, un oraș industrial din munții României, doarme cu păpușa ei preferată, se luptă cu fratele ei mai mic, Adrian, și are o experiență de viață dincolo de sport, nu mai mare decât ea însăși. Cântărește 36 de kilograme și are o înălțime mai mică de 1,52 metri.

Dar la fiecare ocazie, bărbați și femei de toate vârstele, se înghesuiau în jurul ei, făcându-i curte.  Adulții se înghesuiau să zărească un zâmbet. Uite, are o aluniță pe obrazul ei. Care? Stângul. Mulțumesc. Stângul.  Interpreții, antrenorii ei, microfoanele, poliția o înconjurau. ”Stați jos! E liniște acolo?, întrebau cei care asigură  ordinea! Nu-i de mirare că Națiunile Unite lucrează rareori. ”Care este subiectul tău preferat, Nadia?”,  ”Îți place ciocolata?”, ” Povestește-ne despre colecția ta de păpuși, te rog!”  Încă o întrebare:”Nadia, care este vedeta ta de cinema preferată?” Și s-a auzit răspunsul… ”Oooh, Alain Delon, ahhh. Mulțumesc, Nadia!” Și alte întrebări:” Domnișoară Comăneci, te rog, BBC aici – poți spune ceva în engleză pentru publicul britanic?” Aici, Nadia, aici… ”Nadia, Nadia, te rog, trebuie să spui ceva în franceză pentru CBC! O, mulțumesc, Nadia, merci, merci.” Încă una, încă una. ”Nadia, Nadia, îți este dor de copilărie?”

Nad-ya Koh-mă-netch!

Precizia și îndrăzneala ei în gimnastică nu au mai fost văzute până acum la Jocurile Olimpice. Și puține eroine din orice sport au captivat vreodată Jocurile. A fost superb distribuită pentru moment, izbucnind în lume cu prima  notă de 10  la gimnastică olimpică, un 10.0 al perfecțiunii, în prima zi de competiție, eliberând astfel dramatic Montrealul de o mare parte din ranchiuna și tulburările politicii internaționale. Nadia Comăneci (Nad-ya Koh-ma-netch) a fost strălucită și fermecătoare, iar datorită tinereții sale, un mare sentiment de speranță și istorie i s-a atașat instantaneu. A existat imediat șansa de a vedea măreția. Pentru rarul privilegiu de a fi martori la nașterea unei legende, oamenii au cheltuit 100 de dolari pe un loc de 16 dolari.

În afară de gimnastica propriu-zisă, ceea ce a avut loc la Forum – scena, realitatea – a fost complet diferită de ceea ce a fost transmis milioanelor de americani, de oameni din întreaga lume, care au urmărit la televizor. Competiția a fost infinit mai aglomerată. Pentru a personaliza drama, Nadia Comăneci a fost în mare parte izolată de ABC. Cealaltă concurentă care a primit o atenție deosebită a fost Olga Korbut, care fusese creată de televiziune la Jocurile Olimpice din 1972. Televiziunea a investit în Olga, iar televiziunea era hotărâtă să o obțină în schimb, așa că s-a depus efortul de a transforma competiția într-un fel de campionat la categoria grea de gimnastică feminină! De fapt, Olga Korbut nu a fost campioană la München, cu excepția publicității, iar la Montreal abia s-a clasat pe locul trei în propria echipă!

În schimb, ea și Nadia Comăneci au fost doar o parte din distribuția și decorul glorios. În primul rând, au fost celelalte rusoaice: Ludmila Turishcheva, adevărata campioană de la München, mereu eclipsată și subapreciată, mereu grațioasă, de doar 1,75 m, dar părând aproape impunătoare într-o companie atât de restrânsă – maiestuoasă, o doamnă. Nelli Kim, care a câștigat cele două medalii individuale de aur (la sol și la sărituri) pe care  Nadia Comăneci nu le-a câștigat. Dar era tulburător de frumoasă și la fel de dramatică, marcând ea însăși două note de 10, când nimic altceva decât perfecțiunea nu-i putea aduce medalii. Nadia a căzut de la paralele paralele, dar ulterior a oferit cu seninătate o explicație care a reușit cumva să îmbine lirismul  cu pragmatismul: „Am făcut asta pentru a-mi satisface sufletul și nu ar trebui să încerci niciodată să faci mai bine decât poți cu adevărat!”.

Și Maria Filatova, o ”alună” de 1,25 m și 28 kg, tocmai împlinise 15 ani, dar încă complet copilărească ca fizic și temperament. Odată s-a așezat în poala Ludmilei și a sorbit o suc de portocale. „Citesc cărți, merg la film, mă joc cu păpușile mele”, a țipat ea.

Apoi a fost colega de echipă și cea mai bună prietenă a Nadiei, Teodora Ungureanu: o zână, exuberantă, acompaniată de la Hollywood. Ea și Nadia își curățau mereu cu dragoste barele una pentru cealaltă. Mai erau și Carola Dombeck din Germania de Est, ingenua blondă  cu ochii mari, care se înălța de la sărituri, și eleganta Marta Egervari din Ungaria.

Toate trebuiau să o ia în considerare pe  Nadia Comăneci! A fost prezentă în fiecare finală. A câștigat aurul la individual compus, aurul la bârnă,  încă o medalie de aur și a condus  România la un argint la competiția pe echipe, în spatele forțatei echipe ruse. De asemenea, a luat un bronz la sol și a ratat la limită un alt loc, cu un loc patru la sărituri. Ochii nu s-au abătut niciodată de la sărituri. Ochii nu s-au abătut niciodată de la  ea!

Această ultimă observație nu este inexactă, în ciuda amplorii competiției. O competiție de gimnastică este în mod normal o distragere panoramică, toate cele patru probe sportive intrând simultan. Bârna și paralelele se ridică la ambele capete. Între ele, una lângă alta, se află săritura – care oferă demonstrațiile nebunești și precipitate ale lui Evel Knievel – și zona de exerciții la sol, unde baletele atletice grațioase continuă pe un acompaniament bizar de pian: Alley Cat pentru un japonez, Charleston pentru un rus, Deep in the Heart of Texas pentru un est-german, Yes Sir, That’s My Baby pentru  Nadia Comăneci…

Juriul este format din femei, la fel ca și asistenții, mesagerii. Singurii bărbați din incintă sunt pianiștii – bărbați făcuți pentru acest tip de muncă liniștită – care se strâng pe o bancă lângă pianofortul cu pereche. Își dau mâna după o piesă, exact în timp ce fetele lor se lasă în îmbrățișarea antrenorilor. Când concurenții se ridică pentru a se roti la următoarea poziție, se aude un marș înregistrat, iar  gimnastele  pornesc, în șir indian, o paradă de mici  și ”dulci” vedete!

Într-un astfel de loc, ceea ce i s-a făcut Olgăi a fost trist. Nu a fost suficient pentru televiziune – și pentru o mare parte a presei – că Nadia era supremă. De fiecare dată când cânta, camera inspecta reacția lui Korbut. Olga a fost prezentată ca o „rivală”, distribuită în rolul unei femei îmbătrânite, dezamăgite, care cedează cu reticență florii tinereții. Presa i-a privit lacrimile și a decis că fața ei era dură, iar părul „ciufulit”. A fost răsplătită pentru că a avut tupeul să crească până la 21 de ani și să poarte pantofi ”de firmă”!

Participarea la gimnastică în SUA a crescut de cinci ori sau mai mult în ultimii ani – majoritatea fiind feminină, și în mare parte datorită lui Korbut.

A găsit-o la grădiniță!

Prin contrast, Nadia Comăneci nu este un copil expresiv. Este cunoscută pentru faptul că are puțini prieteni – dar îi leagă pe cei apropiați cu cercuri de oțel. Zâmbește și face cu mâna într-un mod stilizat, și numai pentru că i-a spus asta antrenorul ei din afara scenei, Bela Karolyi (în foto 2). A găsit-o la grădiniță. Cauta gimnaste  la grădinițe. Ea și o prietenă se jucau la gimnastică în pauză. I-a recunoscut abilitatea, dar a sunat clopoțelul – aici  atitudinea  lui Karolyi devine melodramatică – ”am pierdut-o din vedere pe copilă în grabă!” S-a grăbit dintr-o sală de clasă  în alta. Unde era ea? A continuat să caute. Până acum, în povestea lui, se vede că ține un pantof de sticlă. În sfârșit, al treilea tur al sălilor de clasă. „Cine iubește gimnastica aici?”, a strigat el. „Noi, noi!”, au strigat Nadia și prietena ei. O găsise! „A fost un moment important în viața mea”,  declară Karolyi. În decurs de un an, la vârsta de 7 ani, Nadia s-a clasat pe locul 13 la prima sa competiție.

La Montreal, Nadia Comăneci a obținut  întâi  patru din cele șapte note de 10, pe care le-a  reușit la Jocurile Olimpice, în 1976! Aparatul necesită o explozie de energie atât de spectaculoasă într-un timp atât de scurt – doar 23 de secunde – încât atrage cea mai  puternică  evoluție sportivă și artistică. Dar la bârnă, munca ei pare mai reprezentativă pentru abilitățile sale incredibile.  Mâinile ei vorbesc acolo la fel de mult ca și corpul ei. Ritmul ei îi amplifică echilibrul. Stăpânirea și distanța ei fac publicul să tacă. „Și toată lumea este speriată la bârnă”, spune Boris Bajin, antrenorul canadian. „Este cel mai dificil. Indiferent cât de buni sunt, toți tremură pe dinăuntru!”

Bârna are o lățime de zece centimetri. În cele 90 de secunde alocate, iată ce face  Nadia Comăneci la perfecție : o săritură pentru a se înălța, cu un picior în sus, în L; împins către un stâlp de mâini, apoi o piruetă cu un sfert și un pas în jos; sare și face pași, lovește din nou cu piciorul până la un pas înapoi; mai mulți pași și o întoarcere completă înapoi; un fluturaș, pași de dans, poză și o mișcare aeriană înainte; o mișcare aeriană laterală până la un pas înapoi, săritură; se întinde pe grindă, execută un Valdez printr-un back walkover până la o poziție de sprijin pe genunchi, rotește până la un stand; un back walkover până la un stâlp de mâini în poziția split; salt split, fluturași; o tumbă rotundă, o descălecare cu dublă răsucire!

Așadar, este posibil ca Nadia să aibă mult mai mult de oferit sportului ei. Ea și antrenoarea ei, Marta  Karolyi, consideră că ”mai sunt cinci ani până la apogeul ei” – cinci ani ca adolescentă care caută să-și îmbunătățească perfecțiunea! „Are trei calități”, a spus Marta Karolyi.: „Calitățile fizice – forță, viteză, agilitate. Calitățile intelectuale – inteligența și puterea de concentrare. Și  – a făcut o pauză – „Nadia are curaj!”         Articol realizat la   aug 2,  1976 de   FRANK DEFORD, ”Sports Vauld”, publicație din  Pennsylvania (SUA), ce unește  sportivii  și celebritățile  sportului