CUNOAȘTE-L   PE    GEORGE  ENESCU

 

La sfârşitul anilor 1800, lumea era în plină preschimbare: se descoperise curentul electric, trăsurile cu cai aveau să fie curând înlocuite de primele automobile, iar Timişoara devenea primul oraş european iluminat electric. În Liveni însă, un sătuc din nordul Botoşanilor, progresul industrial încă nu ajunsese. Într-o căsuţă sărăcăcioasă, cu lut pe jos în loc de podele, în 1881 se năştea George Enescu. Venirea lui pe lume a fost o minune pentru părinţii care pierduseră deja şapte copii din cauza bolilor pe atunci fără leac. Înainte să-l aducă pe lume, mama lui, Maria, visase că fiul ei va deveni faimos dacă se va naşte pe cuptorul din casă şi dacă va fi botezat de doi veri. Superstiţioasă a făcut întocmai. Poate vă închipuiţi că, fiind atât de dorit, George a fost un copil alintat de părinţi, căruia i s-au îndeplinit toate dorinţele. Vă înşelaţi: de teamă că ar putea să i se întâmple ceva, mama lui l-a protejat atât de mult, încât nu avea voie nici măcar să iasă la joacă alături de alţi copii. ,,Nu am fost un copil răsfăţat, ci un copil adorat până la exces, până la sufocare. Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu vigilenţa înspăimântată în care am crescut”, avea să povestească peste ani compozitorul.

Fiindcă îşi dorea să-i ofere fiului său cea mai bună educaţie, iar pentru asta avea nevoie de bani, Costache Enescu s-a făcut fermier. A luat în arendă o moşie din satul vecin şi s-a mutat cu familia la Cracalia. Aici a început aventura muzicală a micuţului George.

 

Copilul  minune

 

Se povesteşte că George, căruia de mic îi plăcea să imite trilurile păsărilor şi cântecele pe care le auzea la petrecerile date de părinţii săi, a încercat o dată să-şi facă singur o vioară pe când avea trei ani. A luat o scândurică de brad, de care a legat nişte sârme subţiri. Fireşte, instrumentul năstruşnic nu scotea sunete dorite, aşa că părinţii au hotărât să-i dăruiască o vioară de jucărie. Tatăl său i-a cumpărat una dintr-o librărie de la oraş, dar George a aruncat-o repede în foc, fiindcă ,,nu avea sunet”. Abia atunci au înţeles cu adevărat părinţii lui pasiunea micuţului pentru muzică, aşa că a primit o vioară adevărată, adusă tocmai de la Iaşi.

Pe lângă talentul muzical, George Enescu era un adevărat copil-minune. La numai patru ani ştia să scrie, să citească şi să socotească. La cinci ani cunoştea notele muzicale şi putea să citescă partituri. Îi plăcea să picteze şi, aşa cum va povesti mai târziu, la şase ani făcea portrete şi peisaje. Un alt moment hotărâtor pentru viitoarea carieră a micuţului a fost acela când în casa familiei sale a fost adus vechiul pian al bunicii. Pianul a devenit noua lui iubire, deschizându-i poarta spre cariera de compozitor. ,,Îndată ce am avut acel pian, am început să compun”, spunea Enescu.

 

Școala  de acasă

 

Uimit de talentul muzical al fiului lor, părinţii l-au dus la Conservatorul din Iaşi, la profesorul Eduard Caudella. Caudella, un renumit violonist şi compozitor, a fost cel care a înfiinţat prima orchestră simfonocă din Iaşi. Când l-a cunoscut pe George Enescu, a rămas uimit de talentul băieţelului de numai cinci ani, dar, fiindcă micuţul nu ştia încă notele, i-a spus să se întoarcă după ce va fi învăţat mai mult. În loc să-l trimită la şcoală, părinţii lui i-au adus o guvernantă franceză, pe Lydie Cedre. Ea l-a învăţat pe George să citească partituri, să joace golf şi să picteze. Îl alinta Jurjac şi, cu ajutorul ei, George a învăţat franceza, engleza şi germana. Ea l-a dus la concerte şi la muzee şi i-a fost alături şi în primii ani petrecuţi la Viena.

În toamna anului 1888, George Enescu a ajuns la Viena, însoțit de părinţi şi de guvernanta lui la Academia de Muzică. Avea şapte ani, iar cariera lui muzicală începea la vârsta la care alţi copii abia învaţă literele alfabetului. Când a debutat ca violonost, la doar 8 ani, presa din Viena, uimită că un copil poate cânta atât de bine, a scris că micul Enescu este ,,un Mozart  român”.

 

Întâlnirea  cu  Johannes  Brahms

 

La Viena, Enescu l-a cunoscut pe unul dintre cei mai faimoşi compozitori romantici, Johannes Brahms, numit unul dintre cei trei B – alături de Bach şi Beethoven -, fusese şi el un copil – minune. Cântase la pian încă de mic, iar la şase ani îşi crease propria metodă de scriere a notelor muzicale. La 12 ani, Enescu a terminat Conservatorul din Viena cu medalia de argint. Jumătate de an mai târziu, după primul său concert, presa austriacă îl numea pe George Enescu un ,,copil-minune” al muzicii clasice. După ce şi-a terminat studiile la Viena, George Enescu a plecat la Paris, cu ajutorul Reginei Elisabeta a României, care i-a oferit o bursă. Deşi studia vioara, dorinţa lui cea mai mare era să compună. Prima lui suită simfonică, Poema Română Op. 1 pentru orchestră şi cor bărbătesc, a fost gata înainte să împlinească 16 ani. Simfonia a avut un succes uriaş nu doar la public, ci şi în presă. Ziarul ”Le Parisien de Paris” nota că ,,Poema Română este compusă de un flăcău de şaisprezece ani, pentru care a scrie muzică este floare la ureche”.

 

”Rapsodiile   române” și succesul

 

După absolvirea Conservatorului din Paris, cariera lui George Enescu a luat avânt. La 20 de ani, terminase faimoasele sale ”Rapsodii Române”. Au urmat sute de concerte şi zeci de compoziţii. Pe toate scenele lumii, interpretările sale stârneau ropote de aplauze. Şi totuşi, deşi era considerat un violonist de excepţie, el iubea cel mai mult să compună. ,,Vioara e un instrument gingaş, încântător, mi-e drag, însă ce vrei să mă fac eu cu patru coarde şi-un arcuş pe una, două sau cel mult trei voci? Sunt strâns, n-am libertate. Vioara mă reţine, mă împiedică”, povestea el. ,,Cel mai mult preţuiesc darul de a compune muzica şi niciun muritor nu poate poseda o fericire mai mare.”

 

Prințesa  capricioasă

 

Maria Rosetti-Tescanu, o tânără inteligentă şi frumoasă, dintr-o veche familie boierească, s-a căsătorit la 19 ani cu Mihail Cantacuzino şi a primit titlul nobiliar de prinţesă. Dragostea a lipsit însă din căsnicia prinţesei, pe care oamenii, deşi o admirau, o considerau o fiinţă excentrică, cu o fire capricioasă. Când l-a cunoscut pe Enescu, Maria, alintată Maruca, era la Sinaia. A fost dragoste la prima vedere! După acea primă întâlnire magică, Enescu a plecat din ţară şi au trecut aproape opt ani până când cei doi sau reîntâlnit. Îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul, George şi Maruca nu au fost, însă, fericiţi. Maruca nu a divorţat niciodată de soţul ei. După douăzeci de ani de la prima întâlnire cu Enescu, a rămas văduvă. Compozitorul spera că dragostea lor să se împlinească acum, însă Maruca s-a îndrăgostit de un filozof, Nae Ionescu, şi abia după ce acesta s-a despărţit de ea s-a întors la Enescu. Cei doi s-au căsătorit târziu, după treizeci de ani de la întâlnirea care le schimbase viaţa. George Enescu nu încetase nicio clipă să o iubească pe prinţesă: ,,pentru mine, a iubi este grav şi, mai ales, este definitiv” spunea el. Dorinţa muzicianului avea să se împlinească până la urmă: Maruca i-a fost alături până la sfârşitul vieţii. Ei i-a dedicat Enescu singura sa operă, ”Oedip”, pe care a compus-o în zece ani lungi.

 

Exilul

 

În toamna anului 1946, George Enescu şi Maruca au plecat definitiv din România. Conducerea ţării o luaseră comuniştii, iar noul regim nu era prielnic artiştilor. După aproape zece ani, în care a continuat să compună, să dirijeze, să predea şi să susţină concerte, George Enescu s-a stins din viaţă la Paris, pe 4 mai 1955. Trei ani mai târziu în memoria lui, la Bucureşti avea loc prima ediţie a Festivaluli care îi poartă numele şi care aduce an de an în România unii dintre cei mai buni muzicieni din lume. George Enescu a rămas în isorie drept cel mai bun compozitor român şi unul dintre cei mai talentaţi violonişti din lume. Opera pe care a lăsat-o în umă dovedeşte că nu doar venirea pe lume a micului George a fost un miracol, ci şi întreaga lui viaţă: un miracol al dragostei pentru muzică, al talentului uriaş şi al dăruirii.

Bibliografie: Colecţia ,,Români celebri”, vol. 10

 Articol  realizat de  Profesor învățământ primar Botezatu Maria Şcoala Gimnazială ,,George Enescu” Moineşti  și  de Profesor învățământ primar Tăbăcaru Elena-Loredana Şcoala Gimnazială ,,Ştefan Luchian” Moineşti

ARTICOL    APĂRUT   ÎN  ANUARUL ÎNVĂȚĂTORILOR DIN JUDEȚUL BACĂU, NR. 5/2018