”Cei care l-au cunoscut pe Părintele Ichim vorbesc despre el nu doar ca despre un cărturar și un slujitor devotat al Altarului, ci mai ales despre un om de o bunătate rar întâlnită — un părinte în adevăratul sens al cuvântului, pentru care fiecare enoriaș, fiecare tânăr venit de curând în Canada, fiecare suflet aflat în suferință găsea ușa deschisă și un cuvânt de mângâiere. A fost descris de cei care l-au întâlnit ca purtând <<o bunătate interioară>>  care se citea în privire încă din prima clipă, o prezență ce emana o energie pozitivă molipsitoare, chiar și la o vârstă înaintată.”   – Dintr-un comunicat  al Câmpului Românesc  Hamilton (din  Canada)

 

PSALMUL    POLENULUI    DE    CENUȘĂ

 

 

 

Ca să-mi purceadă rândul, semn pun ca spaniolii,

Spre-a ști că întrebarea de două ori te strigă.

Tot ce-nverzise taina, scăpă de sub verigă.

Ce violet – bemolul, îndurerând magnolii!

 

 

 

– Și de-o să afle apa? – Ei, și! Las-o să știe,

Că lacrima i-e rudă, înnegurând departe,

Pe unde curcubeul se bea sfios din moarte,

Spre-a ninge-apoi diezul pe cetina-mi târzie.

 

 

 

Iubirea nu-i speranței și nici credinței roaba.

Ce-i veșnic totdeauna a râs de tot ce timp e.

Cum și-ar purta coroana, din scris de spin și ghimpe?

Crezi roua, plânsul nopții, că-i ochiului degeaba?

 

 

 

Nici colbul din nădejde, nici praful din credință,

Polenul de cenușă dă focului ființă!

 

Început  și   cântec   de   punte

 

 

Să lăsăm pe mai târziu

târziul,

târziul târziului,

dar dați-mi beduinului

burduful,

cămila

și pustiul.

E vremea

nevreme?

Devremea

grânelor coapte

las-o să-și odihnească

aurul ei în cutreier

pe umărul alb,

de sub umbra dorului –

lumină de pâine și noapte

până la răsăritul de greier

peste humă și șoapte.

Versuri de Dumitru  Ichim (14 august 1944 –  17 august  2026)

 

”Cineva din Dărmănești blestema trenul cu: <<Să te mânînce rugina!>>, dar eu când i-am auzit fluieratul de plecare i-am iertat toate păcatele. Văzusem un film american cu o temă care mă obsedează, ca pe orice cititor al basmului <<Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte>>, a reîntoarcerii timpului. În film era vorba de un tânăr care luând un tren deosebit după trecerea unui pod ajungea într-un timp care trecuse acum câteva sute de ani. Șuieratul trenului din film era identic cu cel în care tocmai ne-am urcat. De câte ori îmi aminteam tema reversibilității timpului simțeam ceva din amorțirea elixirului magic, sentiment ce-l trăiam și acum.”   D. Ichim