The Language Centre Onești aduce pentru prima dată în România spectacolul Tune Into English

The Language Centre Onești aduce pentru prima dată în România spectacolul Tune Into English

The Language Centre Onești organizează, în ziua de 14 septembrie, festivitatea de înmânare a certificatelor Cambridge English și premierea participanților la KOALA International Competition 2026. Invitatul special al evenimentului este Fergal Kavanagh, creatorul proiectului internațional Tune Into English, care va prezenta în premieră în România spectacolul lingvistic interactiv cu același nume.

Aula de la  Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești va găzdui luni 14 septembrie, de la ora 15.30,  Tune Into English, un spectacol lingvistic interactiv în care muzica și versurile devin instrumente de învățare și comunicare.

Publicul nu va asista la o lecție convențională, ci va fi implicat direct în activități construite în jurul cântecelor în limba engleză. Participanții vor descoperi vocabularul și mesajele versurilor și vor folosi limba engleză într-un context dinamic și accesibil.

 

Engleza învățată prin muzică

 

 

Născut la Cork, în Irlanda, Fergal Kavanagh s-a stabilit în Italia în 1992, unde și-a început activitatea didactică. De-a lungul carierei, a predat în învățământul secundar, la British Council și la Universitatea „L’Orientale” din Napoli.

A lucrat în calitate de consultant în domeniul predării limbii engleze și este coautorul unui manual destinat elevilor din învățământul secundar din Italia, Spania și Grecia. În paralel, a realizat emisiuni pentru posturi de radio locale și naționale din Italia, experiență care avea să contribuie la dezvoltarea proiectului Tune Into English.

Creat în 2005, Tune Into English folosește muzica drept instrument pentru exersarea limbii engleze. Primul Tune Into English Roadshow a fost prezentat în noiembrie 2005, iar de atunci spectacolul a ajuns în zece țări și a implicat zeci de mii de elevi.

Directoarea The Language Centre Onești, doamna  Irina Muhulic, l-a cunoscut pe Fergal Kavanagh în perioada în care era director de studii la școala de limbi străine H&G din Italia. Experiența profesională comună și dorința de a le oferi elevilor din Onești acces la proiecte educaționale internaționale au stat la baza invitației adresate lui Fergal Kavanagh.

„Mi-am dorit ca elevii noștri să aibă acces la experiențe educaționale relevante și la modele profesionale internaționale. Întâlnirea cu Fergal Kavanagh le arată că limba engleză poate fi învățată și într-un mod interactiv, prin muzică și activități care îi implică direct”, afirmă prof.  Irina Muhulic.

 

Certificate Cambridge English și diplome KOALA

 

În cadrul aceluiași eveniment, care va avea loc luni 14 septembrie, de la ora 15.30 vor fi înmânate certificatele Cambridge English candidaților care au susținut examenele în luna iunie, la Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” din Onești. Sesiunea a fost organizată prin intermediul EECentre, centru de examinare autorizat Cambridge English.

Vor fi acordate și diplomele participanților la KOALA International Competition 2026, iar cursanții care s-au calificat la etapa națională a competiției vor fi felicitați pentru rezultatele obținute.

KOALA International Competition este un concurs internațional de limba engleză adresat elevilor cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani. Competiția reunește participanți din zeci de țări, iar în România este organizată prin intermediul EECentre.

Evenimentul reunește astfel trei dimensiuni complementare ale învățării limbii engleze: certificarea competențelor prin examenele Cambridge English, participarea la o competiție internațională și folosirea limbii într-un context interactiv, prin muzică.                 AMPRENTA    DE   ONEȘTI

 

 

 

 

Distribuie articolul!