”O luptă între verde și galben, între pleacă și rămâi, dar frunzele, spre deosebire de mine, acceptă cuminți ambele culori.” – Cristina Iscru
La aniversară
INSPIRAȚIE
Și-mi picură cuvântul,
Bolnav se-așterne umed
Pe foaia-ngălbenită de zile scurse greu.
Mi se oferă candid, cu ochi plecați aievea,
Iar, uneori,
Când luna-și deschide-n cer cupola,
Mă lasă-n colț de seară,
Să-l șlefuiesc și eu.
Își pleacă pleoapa-n tremur,
Nainte-mi se alintă,
Sub tocul ce se plimbă
Grăbit pe foaia mea.
Cu litere profunde,
Ce nu vor să mă mintă,
Mă-mbie cu privirea
Să scriu povestea mea.
ÎN ALT TIMP
Demult,
Hrană mi-era cuvântul
și apă simțirea.
M-adăpam cu nesaț
din al timpului vas…
Mă-nfășuram nebunește cu valuri
sau cu frunzele de mai,
ca să rămân tânără.
Îmi întindeam mâinile
în jurul unui trunchi de copac
rugându-l să mă ierte pentru tot ce-a pătimit
din cauza mea.
În mod conștient
mă simțeam vinovată
de venirea toamnei,
de căderea frunzei,
de primul fulg,
de prima picătură de ploaie,
de iarba strivită de noi,
de noi.
Demult, hrană-mi erai…
Tare demult.
Versuri de Cristina Iscru, Onești
