Un concert cu o vibrație aparte

Un  concert  cu  o  vibrație aparte

Tenorul  Paul Celmare  străbate  țara de la un capăt la altul, cu spectacole  ale unui gen muzical profund! Recent  a interpretat pe  ”Don Jose”, personaj al  celebrei reprezentații ”Carmen” de  Georges Bizet, cu săli pline  la Baia  Mare și  pe scena  Casei de Cultură din Oradea și a Casei de Cultură  din Satu Mare, sperctacolele încheindu-se cu ropote lungi de aplauze!Despre  succesul său  în  aceste spectacole ziarul ”Ultima oră” din București a notat:”Paul Celmare a întruchipat un Don José de referință: <<vocal impecabil, interpretativ copleșitor>>.  El a îmbinat forța dramatică și delicatețea confesiunii într-o creație artistică de înaltă ținută, ridicând aria și duetul la rangul unei capodopere”. Chiar în aceste zile  tenorul Paul Celmare va fi prezent într-un concert extraordinar, care are loc în cadrul Salonului Anual de Carte de la Slobozia!

Și oneștenii au prilejul de a se bucura de puternica sa voce pentru că Paul Celmare  va susține în această toamnă  concerte  în mai multe orașe  ale țării, între care se află și municipiul de pe Trotuș! Acest turneu în care tenorul Paul Celmare  dorește  să aducă mai aproape de public frumusețea operei, eleganța canțonetei și emoția marilor melodii românești și internaționale are primul concert în ziua de 17 octombrie la Râmnicu Sărat iar  marți 20 octombrie va fi la Onești, pe scena de la Cinematograful ”Capitol”, de la ora 18.00. Turneul  continuă  cu  spectacolul care va avea loc vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Sala Consiliului Județean Buzău (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48),  în ziua de 24  octombrie  va concerta la Focșani iar la 27 octombrie la Sala Teatrului ”George Bacovia” din Bacău.

Iată că oneștenii au prilejul  de  a avea în mijlocul lor  pe tenorul Paul Celmare, ce dă muzicii  o vibrație aparte! În repertoriul său este  o piesă muzicală emblematică – ”Pentru  ea la Putna clopot bate”, pe versuri de Grigore  Vieru, în care glasul tenorului și ”clopotele simbolice” ale versurilor par  ”să cheme neamul românesc” din adâncul istoriei la  unitate și dragoste de țară!

Tenorul Paul Celmare activează la  Teatrul Național de Operă și Balet din București. El este absolvent al Facultății de Arte din Galați și al Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Publicațiile muzicale de specialitate ne relevă faptul că ”Paul Celmare și-a construit parcursul artistic prin studiu, experiență scenică și colaborări cu instituții importante, printre care Opera Națională București și Teatrul Național de Operă și Operetă <<Nae Leonard>>  din Galați. De-a lungul carierei, talentul său a fost confirmat prin numeroase distincții, între care Premiul pentru cel mai tânăr și promițător interpret, Premiul II la Concursul Internațional de Canto <<Maria Bieșu>> din Chișinău, precum și o distincție acordată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru interpretarea unei arii românești. Repertoriul său cuprinde roluri importante din opere  și operete.”

Turneul de concerte extraordinare  susținut de tenorul Paul Celmare este organizat de Asociația Culturală ”Cantores Animae” din Târgu Ocna, manageriată  de doamna  Lucica Mușat, care pune mult suflet în  desfășurarea în orașul – stațiune  de la poalele Măgurii a  unor puternice festivaluri de folclor dar și de muzică ușoară. Ea a adus pe meleagurile trotușene, pentru a susține recitaluri, după mulți ani pe Stela Enache (interpreta  neuitatului șlagăr ”Ani de liceu”), pe îndrăgita  Carmen Rădulescu dar și pe George Rotaru, Gabriel Dorobanțu, Ileana Șipoteanu și multe alte nume sonore  ale muzicii ușoare românești.            Ion Moraru

 

Bilete pentru Concertul extraordinar susținut de tenorul Paul Celmare la Onești se găsesc la Cinematograful ”Capitol” din localitate și pot fi cumpărate și în ziua evenimentului – marți 20 octombrie!

 

 

Distribuie articolul!