Potop de lume  a fost într-o  frumoasă duminică, recent,  în Parcul Municipal  Onești… Mai multă ca niciodată! După o lungă pandemie, o iarnă ciudată  și o primăvară mult prea răcoroasă, oneștenii au ieșit la aer curat și divertisment. Și le-au primit pe amândouă din plin. La Roată, norocoșii ocupaseră  cele câteva sute de scaune, fanii străjuiau temeinic pe mai multe rânduri, iar nostalgicii  măsurau aleile vânând câte o bancă. În așteptarea momentului culminant: Mirabela.  Și totuși revelația  spectacolului a fost o tânără solistă, Daniela Tănase. Într-o elegantă costumație, croită spre a ne fura ochiul, și-a început inspirat repertoriul cu ceea ce  aveam noi înșine să trăim două ore: ”Ce seară minunată…” pe cunoscutele versuri ale  poetului Grigore Vieru: ”Mi-s  dragi cuvintele…”  Au urmat alte melodii special selectate pentru a merge la inima spectatorului. Vocea bine timbrată, mișcarea scenică, efectul empatic și-au mai găsit o explicație când artista a mărturisit  că a participat în copilărie la Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii ”TI AMO” și că are o relațiede rudenie  cu două nume de marcă ale Oneștiului : profesoara Virginia Dungan și fiul acesteia, dirijorul Cristian Lupeș.

Doi cunoscuți comici, Vasile Muraru și Valentina Fătu, au încercat  să amuze publicul, dar s-au arătat nemulțumiți  de reacția  cam lipsită de entuziasm a spectatorilor. Nu-și dădeau seama că  acesta  era alcătuit pe trei sferturi  din  fanii Mirabelei, iar sfertul format din  tineri avea alt comportament  decât  omologii din Ferentari. Cupletele  interpretate de cei doi erau tixite de glume cu semiperdea, care la un moment dat, a căzut și ea. Au prins bine  la o categorie de spectatori, căci, în ”sală” (cum s-a exprimat la un moment dat Valentina Fătu), era lume  de toată mâna! Totuși, este vorba  despre  primul teatru satiric – muzical din țară (Teatrul ”Constantin Tănase” din București)… Nu i-am auzit pe Dem Rădulescu,pe Ștefan Bănică – senior, pe Stela Popescu și Arșinel debitând  asemenea subproduse! Să sperăm că  a fost un eșantion  pentru provincie și că ”la centru” se operează cu ceva mai mult respect pentru obrazele subțiri.

După îndelungă așteptare a apărut și Mirabela Dauer. Mulți  se întrebaseră cum va suporta o persoană de vârsta ei (n-o voi divulga), deplasarea de sute de kilometri, cazarea prin cine știe ce hoteluri, efortul necesar în spectacol. Ce o determină să facă  asemenea sacrificiu? Lipsa banilor, având în vedere  că mai toți artiștii se plâng de pensiile mici? Unii se întrebau dacă mai are vocea tinereții sau mimează pe  derularea unui CD.  Pe aceștia îi pot asigura că  au ascultat întocmai vocea iubită a Mirabelei Dauer! M-am apropiat la câțiva metri lateral și am putut  observa îmbrăcămintea sobră, ținuta distinsă dar și mișcarea vioaie, demnă de invidiat din partea a doua a recitalului său!

Când a răsunat primul acord, ”Floare albă, floare-albastră…” publicului  n-a mai trebuit  să i se ceară aplauze că s-au auzit ovații și semne de bucurie! Au urmat alte melodii ”suitoare” la cer, printre  care desigur ”Fotoliul din odaie”! O superbă transpunere muzicală a sentimentului care în românește  se cheamă ”dor” a fost și melodia ”Te aștept să vii” iar cântecul ”Melancolie” ne-a turnat în suflet dulceața fraților de peste Prut. Când însă ”a țâșnit” spre înalt  chemarea ”Veniți, privighetoarea cântă…” publicul  a trăit momentele de intensitate visate de Alexandru Macedonski și ”tălmăcitorul” său muzical Marian Nistor, șeful formației ”Savoy”. Un imn închinat naturii și ființei umane, comparabil, fără exagerare,cu ”Oda bucuriei”.

Partea a doua a recitalului de la Onești a Mirabelei Dauer s-a adresat spectatorilor  mai jucăuși, care au și încins o horă, fără a mai fi invitați cu penibile insistențe de la microfon. Au fost populare cântece de petrecere  marcate periodic de solistă cu aprecieri de genul ”Așa-mi place, moldovenii mei!” În final, artista a felicitat Primăria și Biblioteca Municipală Onești pentru organizarea impecabilă, gest la care publicul s-a raliat cu aplauze frenetice.

Coborând de pe scenă, unde părea cât de cât impozantă, Mirabela s-a făcut mică – mică, mai mică  decât  orice persoană care năvălea din toate părțile. Cum vremea autografelor a trecut, fiecare  se înghesuia cu forță, pentru a ajunge lângă ea și să-și împlinească visul: o fotografie! O doamnă bodyguard  a reușit să străpungă delicat freneticul zid și să o scoată din mulțime pe Mirabela! Când a ajuns  la un solid bolid ”Toyota” mi-am dat seama că  nu din pensie trăiește Mirabela, nu pentru bani participă la spectacole, contrar tuturor aparențelor! Ea cântă  pentru bucuria fanilor, oferindu-le astfel o mare fericire și trăiește așa cum merită!   Prof. Aristotel Pilipăuțeanu,  Onești

”Mi-au plăcut întotdeauna melodiile care au poveste . Acele povești care se scriu cu lacrimi dar și cu bucurii și care lasă amprente puternice sufletului. Din poveștile altora am învățat despre iubire, despre dezamăgire și despre despărțire. Le cânt, le dăruiesc!”– Mirabela  Dauer