Festivalul – concurs ”Steluțele dansului” – un prilej de a demonstra că se poate!

Festivalul – concurs ”Steluțele  dansului”  – un prilej de a  demonstra că se poate!

MINUTUL    DE   CULOARE  ȘI   EMOȚIE

 

ONEȘTI

Se spune că  dansul este  muzica și sărbătoarea sufletului. O  sărbătoare a fost și  evenimentul organizat de  doamna Oana Preșcoviță, educatoare la Grădinița cu Program Prelungit  nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1.

Prima ediție a Festivalului – concurs ”Steluțele dansului” s-a desfășurat  joi 30 mai la Biblioteca Municipală”Radu Rosetti”! Un proiect născut  din dragoste pentru copii și frumos! La concurs s-au înscris un număr de  9 (nouă) grădinițe din Onești și împrejurimi iar pe scenă au urcat în jur de 90 copii. Toți acești  copii ne-au demonstrat că dansul este artă și joacă, talent și  multă muncă!

Astfel, prin originalitatea și creativitatea de care au dat dovadă cele 14 educatoare implicate, ochii privitorului au fost încântați  de energia majoretelor, de  mesajul puternic transmis de un dans ebraic,   de  ritmurile  fascinante  din India,  de costumele speciale  precum și de  bucuria copiilor de a se exprima prin dans.

 

Un motiv de mândrie este că trofeul festivalului a fost câștigat de trupa Lala Dance ,  copiii fiind coordonați  de doamnele educatoare Ionela Blănaru și Covaci Cristina, de la Grădinița  cu  Program  Prelungit  ”Năzdrăvanii”,  care au prezentat un dans indian.

Suntem mândri  de astfel de evenimente  organizate de  Școala  Gimnazială Nr. 1! Un pas mare în comunitate, un prilej de a  demonstra că se poate! Festivalul – concurs ”Steluțele dansului” deja se pregătește de a doua ediție!

Felicitări tuturor  participanților!

 

COMENTARII

Oana Cadar, Onești

Oana Preșcoviță – o viață dedicată în slujba lor, a copiilor! Ce poate fi mai măreț decât bucuria inocentă a unui copil căruia îi sunt recunoscute talentul și pasiunea? Fie ca Steluțele Dansului să bucure Oneștiul, an de an!

Ionela Blănaru, Onești

Cât de frumos ai spus! Oana Preșcoviță  este exemplul de implicare și devotament!

 

 

Distribuie articolul!