PAGINI DE ISTORIE Desfășurarea, în primăvara acestui an, la Onești a ”Zilelor Istoriei” a adus o premieră în domeniul cercetărilor legate de desfășurarea Primului Război Mondial. Astfel, profesoara Elena Ichim a vorbit despre eroii uitați ai Războiului de Reîntregire Națională. Exprimându-se într-un mod deosebit (”să punem viață pe eroi”) și vorbind de o cercetare...
Categorie: <span>Galerie</span>
Să te cunoști pe tine insuți!
– Fiecare om are un rol in viața noastră. Fiecare om ne călăuzește pe un drum pâna la un anumit punct. Fiecare om vine in viața noastră ca să ne invețe ceva bun, chiar și atunci când nu putem vedea acest lucru, chiar și atunci când nu găsim numitor comun. Fiecare om vine in...
18 IULIE, ZIUA ONEȘTIULUI
” E ziua perfecţiunii, e ziua în care Nadia Comăneci, gimnasta din Onești, a schimbat istoria unei discipline şi a câştigat inimile unei planete.” – Elena Pașcu Apăvăloaie, inițiatoare a acțiunii “Pașaport pentru sport”, organizat pentru prima dată în vara anului 2021, de Nadia Sports Experience în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Onești și cu...
Prin munții Ceahlău
Cu ”urme de urs” pe traseele turistice și pe poteci și pregătiți pentru stihiile naturii” (furtuni cu tunete și fulgere), se poate face o drumeție în masivul Ceahlău, unul dintre cei mai cunoscuți munți ai României. Ceahlăul face parte din lanțul muntos Bistrița din cadrul Carpaților Orientali, în județul Neamț, regiunea Moldova iar cele două...
FLACĂRA PASIUNII
În 8 iulie 1967 a murit Vivien Leigh, actriță britanică, căreia i s-au decernat două Premii „Oscar”, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din filmul „Pe aripile vântului” (1939) pentru care a primit și Premiul criticilor de film din New York pentru cea mai bună actriță, iar cel de-al doilea „Oscar” pentru rolul Blanche DuBois...
Un aisberg impunător ”sparge tiparele” în Arctica: „E complet diferit!”
RĂSFOIND PRESA STRĂINĂ ”LIBERTAD DIGITAL” (25 ANIVERSARIO) În ultimele zile, o imagine cu un aisberg negru distribuită de un pescar care lucrează în Marea Labrador (Canada), în apropierea Cercului Arctic, a devenit virală pe rețelele de socializare. Pescarul a făcut fotografia de la aproximativ 6 km distanță și a spus că era de...
Într-o frază…
Caricatură de (același) Nicolae Viziteu, colaborator de la Vaslui al AMPRENTEI DE ONEȘTI ”Aforismul a devenit un gen literar. Te așezi dinaintea foii albe și compui <<ziceri>>, așa cum se compun poeme, nuvele, romane. În doi timpi și trei mișcări, stai la masă cu La Rochefoucauld și La Bruyère. Nu mai știu cine a spus:...
Mult adevăr grăit-a Ștefan cel Mare…
Cu puțin înainte de a urca la Ceruri, Ștefan cel Mare s-a adresat urmașilor: – …În multele mele bătălii, am înțeles că dușmanii nu ținteau moartea mea. Ei ținteau moartea Moldovei. De aceea, când am avut noroc în războaie, nu eu, ci Moldova l-a avut. Cu aceste gânduri, vă las drept moștenire nu Țara, ci...
”Zâmbete” din negura timpului…
Cu ajutorul profesorului clujean Felix Ostrovschi, mare iubitor al ziarelor ”cu parfum vechi”, prezentăm trei crâmpeie de viață din negura timpului, așa cum au fost ele încrustate în ”memoria vie” a acelor vremuri! Pasărea zburase… „Încă o dispariție misterioasă a venit să îngroașe rubrica faptelor diverse din Capitală. Tânărul Marin Stănescu, din strada...
Margarete, margarete…
”Un câmp de margarete poate însemna un câmp de flori sau dorinţe.” – Ștefan Cînepă DE LA LEGENDĂ LA SIMBOL! Se spune că Margareta era o prințesă din cale afară de frumoasă, care la naștere fusese promisă Împăratului Florilor. Însă, la 16 ani Margareta se îndrăgostește de un prinț nespus de atrăgător și...









