O ninsoare fără oprire, din zorii zilei și până seara, cu rafale de vânt ce au spulberat zăpada căzută aproape că ”a paralizat” Oneștiul vineri 11 ianuarie. Această ninsoare a făcut ca pe drumul ce tranzitează Pasul Oituz să fie puse interdicții a tonajului autovehiculelor iar în Onești s-a circulat din ce în ce mai greu datorită acestei puternice ninsori. Este de evidențiat faptul că pe cea mai intens circulată arteră din municipiu – pe bulevardul Oituz, abia de se putea merge vineri 11 ianuarie în jurul prânzului, doar urmele răzlețe ale oneștenilor veniți la cumpărături făcând ”o cărare” în lungul acestei străzi! ”Acțiunea de deszăpezire” necesară după căderile de zăpadă din cursul zilei de vineri 11 ianuarie a stârnit numeroase comentarii pentru faptul că autoritățile locale oneștene au acționat în principal doar pe arterele principale ale municipiului și cu mare întârziere prin celelalte zone. Cu mai multe utilaje s-a intervenit în cursul acestei zile după oprirea ninsorii, prioritare fiind bulevardele Oituz, Republicii, Calea Mărășești, străzile Tineretului, Belvedere și Libertății. Un lucru ”ce produce mult deranj” oneștenilor care au automobilele parcate pe prima bandă a bulevardelor este dat de faptul că la trecerea utilajelor de deszăpezire zăpada este ridicată ”ca un zid” asupra autovehicolelor parcate. În astfel de condiții proprietarii mașinilor înzăpezite au de lucru câte 2 – 3 ore dar sunt numeroase cazurile când nimeni nu intervine la scoaterea din zăpadă a acestora. Circulația pe bulevardele oneștene este astfel îngreunată ”zidul de zăpadă” format la trecerea utilajelor îngustând calea de rulare. Este de remarcat faptul că această problemă a fost rezolvată în cursul acestei zile (luni 14 ianuarie), când bulevardele Oituz, Republicii, Belvedere și Calea Mărășești au fost curățate ”la negru” în întregime. Însă – pentru că ”este și un însă!” – situația aceasta nu este rezolvată pe străzile din cartiere, unde ”e liberă” doar banda pe unde a trecut ”lama” utilajelor de deszăpezire! E ”vai și amar” să găsești un loc de parcare pe străzile din zonele Orizont, Pajura, Armoniei, unde zăpada de pe margine poate crea adevărate ”coșmaruri” pentru șoferi, ei putând fi puși în situația de a nu reuși să circule în condiții normale pe aceste drumuri necurățate corespunzător în urma ninsorii!
Practic, Oneștiul ”a fost luat cu asalt pentru deszăpezire” în cursul zilei de sâmbătă 12 ianuarie dar ”forfota” a fost tot doar pe marile bulevarde, în parcarea Primăriei (?!?), în zonele Gării și Primăriei vechi. La orele după – amiezei, în cursul zilei de sâmbătă 12 ianuarie a fost încărcată în remorcile tractoarelor zăpada adunată în mari grămezi chiar pe bulevardele Oneștiului, în zonele sensurilor giratorii. Unele străzi ”au ajuns la negru” (fără pic de zăpadă), după trecerea utilajelor de deszăpezire dar oneștenii au avut de luptat cu nămeții pe străzile lăturalnice, în incintele blocurilor de locuit și circulând pe trotuare. Acestea au avut doar ”câte o cărare” pe care se putea strecura ”șirul de oameni” ce au dorit ca să facă pentru week –end cumpărături la marile supermarketuri ori ca să ajungă la gara și autogara municipiului. Trotuarele nu au fost curățate în totalitate nici până în seara acestei zile dar… astăzi s-a văzut ”mai multă mișcare” a utilajelor în zonele intens circulate (un utilaj de deszăpezire fiind vizibil și pe … trotuarul străzii Radu Rosetti, în zona Primăriei Vechi). Sâmbătă dimineață trotuarele au fost impracticabile și spre Policlinică și Spitalul Municipal Onești, unde oamenii au mers pe carosabil, ”la înțelegere” cu șoferii autovehicolelor! S-a circulat foarte greu nu numai în cartierul Dallas dar și pe multe străzi din cartierele Slobozia, 6 Martie – Cuciur și TCR ( ”cartier lăsat mereu la urmă” – după cum spun locatarii de aici deși de acest fapt ”de a fi lăsați la urmă” se tem și oneștenii din incintele Mărășești, Cvartal Blocurile Vechi și din alte zone).
Locuitorii Oneștiului au cerut ca să fie deszăpezită și zona Lanul Gării unde de mai mulți ani nu au fost văzute utilajele de deszăpezire. De asemenea, ei mai sunt indignați că în Piața Casei de Cultură a Sindicatelor nu se intervine cu utilajele moderne de deszăpezire, aici doar câteva cărări prin zăpadă arată cum se întretaie urmele trecătorilor! În zona Catedralei Ortodoxe ”Pogorârea Sfântului Duh” și a Hotelului ”Trotuș” această situație se repetă în fiecare iarnă, după căderile de zăpadă, fapt ce este ironizat de oneșteni, ce spun că ”nu mai este municipiu Oneștiul ci doar <<un sat mai mare>>, cu blocuri!” Amprenta de Onești, foto Claudiu Ștefănescu
Lasă un comentariu