Parcă dintr-un ”imperiu al poveștilor” s-a pogorât atmosferă de mare sărbătoare” în satul adunat ca ”în palmele unui cuib”, la Drăgugești (în comuna Helegiu), la lansarea volumului de confesiuni ale învățătorului Geo Cristea! ”Însetat la izvoarele iubirii” este nu numai cartea ce a unit sufletele multor drăgugeni, care au urcat cu bucurie ”pintenul” de deal în care se află Școala Gimnazială ( unde a avut acest minunat eveniment) dar și ”comoara” ce luminează aceste meleaguri prin profunda mărturisire a învățătorului de la catedră, prin strădania sa el formând generații și generații de oameni! Frumusețea acestei lansări de carte a fost însoțită de magia sărbătorilor de iarnă, care la Drăgugești își mențin farmecul lor aparte, cu trecerea preoților pe la fiecare gospodărie a satului, unde sunt aburinde ”turtele rupte” iar covrigii și fructele toamnei așteaptă să vină colindătorii!
Prof. Adina Mitroiu, fiică a comunei Helegiu, ce activează în prezent la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești (ea moderând acest eveniment), a remarcat atmosfera de sărbătoare de la Drăgugești și a menționat:” În această așezare, sub formă de inimă aflată într-un amfiteatru natural, am știut că învățătorul Geo Cristea are un suflet cald și blând. Cele mai frumoase momente din activitatea mea sunt legate de școala atât de vie din satul Deleni (com. Helegiu), unde toate cadrele didactice am fost o familie unită. Aici a trudit până la pensie și învățătorul Geo Cristea, autorul acestei cărți foarte concentrate și un om racordat la valorile satului românesc, ce nu trebuie doar conservate ci predate mai departe!” Ea a mai menționat:”Este o zi de sărbătoare a sufletului și nu putem sta deoparte de aceste clipe, de oamenii acestei localități. Citind această carte am simțit în străfundurile ființei că experiența de viață a domnului Geo Cristea trebuie dusă mai departe! Timpul parcă intră într-o altă dimensiune, se comprimă, este un timp prețios!” Cu ”nectarul” celor mai frumoase cuvinte, asemeni ”învățătorului pentru elevi dar și pentru… învățători”, a vorbit Geo Cristea, el amintind întâi de faptul că ”icoanele ar fi corespondentul sufletesc a simbolurilor despre care am scris. Lucrurile nu mai stau la fel, ne strămută din albia noastră firească! Cei doi preoți din Drăgugești m-au făcut ca să descopăr bucuria credinței și să merg duminică de duminică la biserică”.
Intrarea în scenă a unui grup de colindători de la Școala Gimnazială Drăgugești, îndrumați de către învățătoarea Elena Cristea, a adus acestui eveniment un moment sublim. Fiind în frumoase costume populare tradiționale, cu câte o crenguță de brad în mână, cu candele aprinse și clopoței acești colindători ”De Anul Nou poruncitori” au vestit cum ”oamenii s-au adunat / ca să vadă cum în ceruri / mândră stea s-a arătat”. Izbucnit cu căldură din tot sufletul colindătorilor refrenul ”Lerui, ler” a fost însoțit de urarea :”Și în seara de Crăciun / Tot omul fie mai bun!”
Acest moment de revelație a fost salutat de Geo Cristea, autorul volumului ”Însetat la izvoarele iubirii”, care a menționat:”Parcă au coborât din ceruri cu magia Crăciunului și au intrat în sufletele noastre acești colindători! Aceasta e România, țara cu cea mai bogată colecție de obiceiuri populare!” Copleșit de privirile emoționante ale celor prezenți în sala de clasă împodobită de sărbători de la Școala Gimnazială Drăgugești (unde a avut loc evenimentul), Geo Cristea a menționat:”Ideea scrierii acestei cărți a izvorât din dragostea mea față de acest sat și din respectul pentru oamenii locului. Am dorit << să disloc>> din mintea unor oameni prejudecata falsă că țăranul român este o persoană mediocră. El este personalitatea acestei țări, cel care a luptat pentru făurirea României moderne! Sentimentele care mă cuprind acum sunt cele de recunoștință pentru înaintașii noștri și las moștenire dragostea mea pentru acest sat!” Prin ”focul” multor emoții, cu greu stăpânite Geo Cristea a mai afirmat:”Când deschid această carte mă întâlnesc cu mine însumi! Acum mă plimb prin <<raiul>> pământesc!”
”Cu sufletul și cu inima…”
A venit rândul scriitorului Dumitru Brăneanu, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, ce a participat cu drag la acest eveniment de la Drăgugești, ca să vorbească și ne-am putut bucura de cuvintele: ”Geo Cristea a spus în această carte tot ceea ce gândește… El a scris cu sufletul și cu inima. Nu e o monografie, această carte are alte coordonate, este un poem în proză! Autorul dovedește calități de poet, el simte și trăiește totul! El este cu cei care au ținut aprinsă flacăra românismului, a ortodoxiei pe aceste meleaguri. Cartea se poate citi ca un roman, este <<un dinte împotriva timpului>> ce trece printre noi și care ne lasă doar amintirile!” Fiind un fin observator al lucrurilor scriitorul Dumitru Brăneanu ”a bătut și câteva cuvinte de temelie ziditoare”, acestea fiind îndreptate către autorul primului volum dedicat în întregime meleagurilor Drăgugeștiului și Delenilor, menționând:”Chipul învățătorului Geo Cristea va fi păstrat în sufletul fiecăruia ce a deprins alfabetul de la acesta! El va trăi prin toți aceia care i-a format, prin românism! Geo Cristea este un patriot ce trăiește pentru țară! Cea mai periculoasă boală este cea a occidentalizării; aceasta se prăvălește peste noi ca un viscol de zăpadă! În țară mai sunt doar câteva insule izolate (Gorj, Mehedinți, Bucovina – în Moldova), unde se păstrează și se promovează folclorul!” Dumitru Brăneanu a făcut și o ”radiografie” complexă a vremurilor, menționând:”Cu comunism ori fără comunism industrializarea României tot se făcea și oamenii mergeau din sat spre oraș! Trist este faptul că de la sate au plecat <<depozitarii>> tradițiilor. Toate marile personalități ale țării s-au născut la sat și au promovat românismul! A readuce în memorie aceste lucruri pune o mică stavilă, amintindu-ne că înainte de toate suntem români! Un popor ce își pierde cultura dispare! Cât de frumos scria Nichita Stănescu <<Patria mea este Limba Română!>> Noi, românii, <<am privit lumea de pe val>> dar Europa viitorului trebuie să fie una a identității!” Adresându-se autorului Geo Cristea președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România a ținut să afirme:” Geo Cristea, ce trăiește într-un trecut care-l apasă și căruia viitorul îi pare fără speranță, chiar dacă azi nu mai sunt idealuri, trebuie să se bucure de fiecare clipă, să o trăiască intens, pentru că acum sunt mult mai multe vise și mai are multe de spus! Trebuie să menținem lumea rurală!” În aceeași idee și prof. Adina Mitroiu a completat :”După curgerea clepsidrei autorul acestei cărți, Geo Cristea mai are multe de spus și de făcut!În primul rând are responsabilitatea de a veni cu o nouă carte, la a doua lansare!”
”Clipele” acestei lansări ”au curs” cu frenezia unei adevărate sărbători. Primarul comunei Helegiu, Ciprian Enea (care a activat ca profesor de istorie pe meleagurile scăldate de valea Tazlăului), l-a felicitat pe învățătorul Geo Cristea pentru realizarea acestei cărți și a menționat că lucrează la o monografie a localității (dând chiar și ”o dată de finalizare” – vara acestui an! Cu o prezentare plină de farmec a volumului ”Însetat la izvoarele iubirii” ne-a bucurat prof. Ionica Redea, director al Școlii Gimnaziale Helegiu. Mai întâi ea l-a felicitat pe autorul volumului pentru… potrivita alegere a locului de lansare – Școala Gimnazială Drăgugești, ”această instituție fiind un element major pentru comunitate!” Vorbind cu erudiția de mare iubitoare a culturii (făcând și destăinuirea că îi place să noteze toate expresiile frumoase), prof. Ionica Redea a mărturisit:”Se spune despre menirea omului să planteze un pom, să ridice o casă, să facă un copil și … să scrie și o carte! Aceasta parcă seamănă cu un copil ca și cu o casă – alcătuită din cuvinte, făuritorul fiind Geo Cristea! El s-a aplecat cu mult drag asupra rădăcinilor satului, fiind un mare patriot. Învățător pensionar, el a rămas în inima școlii, a copiilor și a comunității ca un model! Recomand această carte celor ce iubesc sufletul curat de român să o citească! Să nu uitați să trăiți și să simțiți românește!”
”Sufletul să rămână veșnic tânăr!”
Cu un cuvânt de bucurie preoții Eleodor Bodea, Răzvan Gânscă, Constantin Taraipan și Cuibar Petrică au împărtășit impresiile despre acest minunat ”dar de Crăciun” oferit de Geo Cristea (”o carte ca un buchet cu flori ale iubirii, ce se ascund în pădurea sufletului nostru” – după cum a remarcat preotul drăgugean Eleodor Bodea). Cu aceeași bucurie părintele Eleodor Bodea a mai remarcat:”Iată, Drăgugeștiul nu este un sat ca oricare! Sunt mândru că sunt născut aici!” Preotul profesor Răzvan Gânscă a adus mulțumiri autorului cărții ”un semănător de lumină pentru că a dus mai departe adevărul cunoașterii” și a îndreptat un gând pentru eroii Revoluției din 1989, ce au luptat pentru libertate. ”Ei au luptat pentru noi, acum avem libertate din plin dar nu știm ca să o folosim”, a mai declarat părintele profesor Răzvan Gânscă. ”Nu știu dacă cineva se pricepe mai bine ca Geo Cristea să vorbească despre aceste minuni ale lui Dumnezeu, de pe aceste meleaguri! Noi în fiecare zi îmbătrânim !Sufletul să rămână veșnic tânăr!”, a menționat preotul Constantin Taraipan, el dezvăluindu-ne faptul că în tinerețea sa Geo Cristea a dorit să urmeze Seminarul teologic! Cu îndemnul ”Școala, Primăria, Biserica sunt datoare să conlucreze împreună, pentru ceea ce dorim ca să facem și să avem în fiecare sat” s-a adresat preotul Constantin Taraipan în finalul cuvântului său. Dorind ”a dăltui o efigie” pe „altarul” acestor clipe frumoase dar și trecătoare, în care învățătorul Geo Cristea și-a lansat volumul ”Însetat la izvoarele iubirii” părintele Cuibar Petrică a făcut să răsune cuvintele:”Să fim mândri că avem asemenea oameni în satul Drăgugești! Este foarte important să ne păstrăm tradițiile, să ne știm identitatea! Această carte ce vorbește de jertfa înaintașilor noștri, nu trebuie să lipsească din bibliotecă!” Părintele Cuibar Petrică este slujitor la biserica aflată în curtea Spitalului Municipal Onești, unde, la fiecare sărbătoare religioasă, pacienții dar și mulți locuitori ai municipiu ”își ostoaie” setea adevărurilor duhovnicești.
Născut în Drăgugești și cunoscut pentru vasta sa activitate civică ing. Gheorghe Gavrilă (legat de satul natal prin multe ”lucruri de suflet”) a concluzionat: ”Învățătorul Geo Cristea este primul intelectual ce a izvorât pe aceste meleaguri și a scris o carte! El urmărește săteanul, copilul, natura și împletește armonios aceste elemente, înconjurându-le tot timpul cu trăirile sale! Geo Cristea transmite un mesaj către cei ce vin – tinerilor, dascălilor – totul răsărind din iubire!” Cum a încheiat concluziile ing. Gheorghe Gavrilă? Menționând: ”trebuie să continue Geo Cristea (<<Săndică>> – nume ce are o sonoritate plăcută), SĂ SCRIE! NU MAI SUNT VISELE DE ALTĂDATĂ DAR DE AICI ÎNCOLO SUNT MULTE LUCRURI DE FĂCUT! SĂ VEZI CÂTE VISE APAR!LA GEO CRISTEA SE VEDE IUBIRE! TOTUL RĂSARE DIN IUBIRE” Amprenta de Onești
Lasă un comentariu