Impresionați de puternicul ecou din ”Amprenta de Onești” a articolului ”Recunoștință sinceră” (apărut la 11 decembrie 2018 și care în doar câteva ore a avut peste o mie de accesări), venim azi cu ”o provocare”: o întâmplare din România trăită recent (la începutul anului) de o tânără din Marea Britanie. Dincolo de lucrurile prezentate ea aduce ”pâlpâirea unor luminițe”, ce (sincer) nu știm dacă se vor aprinde vreodată (până nu este nici prea târziu!), în sufletele românilor…
În timp ce m-am apropiat de sfârșitul anului 2018, am fost fericită de numărarea tuturor lucrurilor bune care s-au petrecut într-un an … și apoi … m-au lovit! Din cauza neglijenței mele, gândindu-mă că am doar o răceală, mă simțeam așa de rău în ziua de 30 decembrie că am ajuns la camera de urgență și am fost diagnosticată cu pneumonie – una foarte rea. Trebuia să fiu internată în spital. Până la 10 ianuarie 2019! Aceasta include petrecerea de Anul Nou.
Doar spunând că am petrecut 11 zile într-un spital public românesc, aș putea să mă opresc… colegii mei români vor ști cât de răi sunt… Povestea mea are un sfârșit fericit – fizic mă simt mai bine acum, dar adevărul este că am început anul 2019 cu un sentiment amar și fără speranță pentru această țară și pentru viitorul ei. În cazul în care nu sunteți din România, permiteți-mi să vă dau câteva informații. Datorită circumstanțelor social-politice din ultimii 30 de ani în România, majoritatea instituțiilor publice se luptă cu un anumit nivel de corupție. Nu voi extinde scopul acestui articol pentru a acoperi aceste circumstanțe, mă voi concentra doar pe experiența mea personală. În timp ce aveam norocul de a fi spitalizată într-una din aripile renovate ale spitalului, având condiții rezonabile (din nou, nu voi intra în detalii), factorul uman sa dovedit a fi „românesc” în sensul său depreciativ. Pe cât posibil, obiectiv, să vă prezint faptele cronologic:
– La momentul spitalizării (miezul nopții) mi s-a spus că trebuie să rămân pentru tratament și că radiografia arată că plămânii mei sunt într-o formă foarte proastă; nici o explicație în ceea ce privește analizele de sânge pe care le-au făcut și ceea ce este în neregulă.
– După câteva zile, tratamentul meu a fost schimbat cu un antibiotic mai puternic (din nou, fără nici o explicație) și am întâlnit neoficial medicul meu într-o vizită de 30 de secunde, când mi-a pus întrebări de bază la care deja le dădusem răspuns și care ar fi trebuit marcate în dosarul meu de internare.
– În următoarele zile, până când am fost eliberată din spital, am făcut mai multe teste de sânge, fără a mi se explica de ce și care este evoluția mea medicală. Aproape că nu am primit informații de la asistenții medicali responsabili de administrarea tratamentului meu și am fost „redirecționată” pentru a pune aceste întrebări medicului care răspundea de mine.
– În tot timpul în care am fost internată, toate vizitele zilnice de la medic au fost în jur de 30 de secunde sau printr-o ușă semi-deschisă, întrebându-mă cum mă simt.
-În timpul „șederii” mele, fiind deranjată de lipsa de informații, am căutat medicul și am încercat să-i pun întrebări despre evoluția mea și apoi am primit un răspuns robotic într-un zgomot medical.
– Cu două zile înainte de a fi externată din spital, am înaintat documentul care dovedea că sunt angajată, ce susține că asigurarea mea acoperă concediul medical plătit – pe această bază au trebuit să elibereze un document care să-mi justifice absența de la locul de muncă timp de 7 zile lucrătoare pe care am petrecut-o în spital.
– În ultima zi, cu doar 3 ore înainte de a pleca din spital, mi-au comunicat că acest document are erori și dacă nu revin cu unul corect, voi fi externată fără să-mi se acorde concediu medical. Având în vedere procedura de a solicita această hârtie de la departamentul HR, de a procesa cererea, de a trimite documentul la mine, să-l înmânez la spital, trebuie să spun că am fost norocoasă să o obțin atât de repede.
Vede cineva ”cantitatea de corupție” ?
Am menționat mai devreme despre instituțiile publice din România și despre „o anumită cantitate de corupție” implicată. Ce vreau să spun prin asta? (Vă rugăm să rețineți că vorbesc despre experiența mea personală în ceea ce privește situația dată)
Dacă sunteți o persoană cu bună-credință, vă plătiți impozitele, trăiți-vă viața! Dacă din anumite motive sunteți forțat să interacționați cu birocrația românească, lucrurile se mișcă într-adevăr lent (uneori) sau nu se mișcă deloc. Dacă sunteți dispus să oferiți un „stimulent” persoanei responsabile de problema dvs., atunci s-ar putea să vedeți că lucrurile se mișcă mai repede decât vă așteptați!
Ca un „Don Quijote” de 30 de ani care aspiră să trăiască într-o țară civilizată (deja în Uniunea Europeană) în 2019, mă opun practicii de luare de mită la toate nivelurile. Nici măcar nu mi-am dat seama când am fost încurajată de cei apropiați să mituiesc personalul medical, ca să pot beneficia de „servicii medicale de calitate”. În România, în primele zile de internare ( timp ce am stat singură într-o cameră) am negat continuu faptul că eram ignorată și tocmai ”am primit tratamentul necesar”. Am crezut că acest lucru se datorează faptului că ei (medici, asistente medicale), se reîntorc ”la drum” (la serviciu) după sărbătorile de iarnă ! Când a mai fost internată o „colegă de cameră” am început să observ că toate asistentele medicale primesc stimulente de la aceasta și cât de prietenos a fost personalul medical când s- a întâmplat acest lucru, cum un alt doctor a explicat entuziast acesteia ce probleme medicale, după ce a primit ”un stimulent!” Nu știam cu adevărat nivelul de frustrare și de tensiune pe care-l construisem în toate aceste zile și prin faptul că am fost martoră la asta, am urmărit lucrurile în continuare. Mi-am spus – ”mă înțeleg bine!” și am plecat din spital cu gândul să depun o reclamație!
Am depus reclamația? Nu am făcut-o.
Întoarsă înapoi acasă am avut timpul de ”a construi din nou balonul de săpun”, rezolvarea problemelor mele personale și de a acționa ca în ultimele două săptămâni ! În primele două zile m-am gândit dacă ar trebui să-mi trimit plângerea (2 pagini) prin e-mail, dar am renunțat.
Acesta este un lucru trist pentru a fi expus mereu într-un mediu vicios. Aveți de ales. ”Puteți să vă țineți capul în sus și riscați să fiți rupți, sau să vă îndoiți” și din nou, pentru a obține ceea ce trebuie, folosiți metoda greșită! Nici măcar nu vreau să menționez înclinarea cu rea-credință folosind metode greșite.
”A trăi în bule de săpun” atâta timp, cât ești tânăr și sănătos, fără nici o interacțiune (și limitată) cu sistemele rupte românești, este un fapt ce nu poate duce la construcția unei lumi ideale! Gândesc că cel puțin generația tânără aspiră la o societate mai bună și mai echitabilă. Corupția din societatea românească atinge orice nivel și nu are vreo vârstă. Mai mult decât atât, oamenii care oferă mită sunt la fel de vinovați ca și cei corupți, care o primesc! Aș îndrăzni chiar să spun că oamenii care oferă mită sunt și mai responsabili pentru acțiunile greșite, pe măsură ”ce hrănesc sistemul”. Și am văzut deja atât de multe persoane care o fac, oameni încrezători, că sunt îngrozită de asta!
Dacă faceți acest lucru, gândiți-vă de două ori. Având mijloacele de a obține ceva, nu înseamnă că trebuie să le folosiți. Când aveți dreptul să beneficiați de un drept legal, de ce ați tăia linia? Ce ar trebui să facă cineva care nu are mijloace ”să taie linia?” Așteptați în linie pentru totdeauna?! Pentru că va exista întotdeauna cineva care va avea mijloacele necesare pentru a ajunge mai repede și mai bine, cu suma potrivită de bani! Nu depun plângerea, simt că am pierdut ”o bătălie cu sistemul” și că furia, frustrarea și dezamăgirea mea erau în zadar. La sfârșitul acestei povești, simt că primele crăpături se ridică în picioare. Nu voi dezvălui numele spitalului sau numele medicului pentru că nu mi-am întors povestea într-o plângere oficială. Experiența mea este doar ”o cădere în ocean” și nu poate fi comparată cu atât de mulți oameni bolnavi care luptă împotriva unui sistem de supraviețuire! Nu pot da vina pe nimeni care a plecat sau a părăsit țara (România) pentru a construi ceva în străinătate. De fapt, mă aplec și îi felicit pentru că ”nu se îndoaie”, se află pe drumul cel bun!
Și iată și un comentariu din țară la toate cele prezentate:” Imi pare rău că ai trecut prin asta și ești lipsită de speranță. Sunt de acord, și eu văd vina de ambele părți, dar nu lua în considerare pe cei care dau mai vinovati decât pe cei care iau. Cei care dau (pacienți sau aparținători) sunt cei mai vulnerabili din toată ecuația și nu cred că pe umerii lor trebuie să cadă în primul rând vina. Cred că este de datoria celor din sistem să refuze spaga, să spună răspicat că ”am făcut treaba foarte bine fără <<atenții>>, că acum s-a ajuns la un nivel cel puțin decent al salariilor în domeniul medical”. Amprenta de Onești
Lasă un comentariu