Mai frumos decât o poveste de iarnă…

Mai frumos decât o poveste de iarnă…

cant e aNe bucurăm că multe personalități, recunoscute pe plan internațional  ni se arată ”în veșnicie” atunci când privim ”bolta înstelată a culturii române”. Marele sculptor român Constantin Brâncuși obișnuia să spună că ”nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el este important”  iar de ”la zidirea soarelui” (vorba poetului Grigore Vieru), sunt mereu de actualitate cuvintele  ”nimeni n-are să ne învețe  ce am fost sau ce –am trebuit să fim!”, rostite de Mihai Eminescu. Aniversarea a 169 ani de la nașterea  ”Luceafărului poeziei românești” a prilejuit  desfășurarea, în zilele de 15 – 18 ianuarie,  la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești (director, prof. Aliana Ifrim), a manifestării culturale ”Săptămâna literaturii”, ce are o tradiție din ce în ce mai viguroasă (fiind la cea de-a II a ediție). Astfel Consiliul Școlar al Elevilor , ca organizator, Biblioteca Școlară ”Marin Sorescu” (partener) și cadrele didactice ale învățământului liceal și gimnazial de la acest colegiu au organizat un șir de activități culturale ce au atras atenția elevilor. Fie că a fost amenajat un spațiu de colectare a cărților donate de către elevi, de realizarea  unui sugestiv însemn cu chipul lui Mihai Eminescu (rozete de care s-au bucurat toți cei  care trec zilnic  pragul Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”) precum și de organizarea unor colocvii deschise cu dezbateri, opinii și recomandări ce au fost exprimate de cluburile de lectură ce activează la această instituție, scopul organizării ”Săptămânii literaturii” a fost unul precis: s-a avut în vedere stimularea interesului pentru citit și a dorinței de cunoaștere. S-a urmărit  dezvoltarea spiritului de colaborare între elevi, în vederea realizării  unor sarcini dar și atragerea elevilor către bibliotecă prin desfășurarea de activități de tip discuții libere, concursuri, expoziții.  În ziua de 17 ianuarie, abordându-se tema ”Impactul literaturii asupra societății”, la activitățile din cadrul ”Săptămânii literaturii” au participat atât din cadrul Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” cât și de la alte instituții de învățământ din Onești personalități ce au împărtășit elevilor din experiența personală și au vorbit despre importanța literaturii în viața tinerilor. Manifestarea  s-a încheiat  vineri 18 ianuarie când  elevii colegiului au citit din creațiile proprii, împărtășindu-și numeroase opinii asupra acestora iar în cadrul Cenaclului literar ”CLAC” au purtat un dialog  deschis pe tema ”Eminescu, simbol național”.

La finalul activităților cuprinse în cadrul acestei manifestări Consiliul Elevilor de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” a ”inscripționat” pe pagina unei rețele de socializare (cum este modern acum), rândurile: ”Primele poezii, primele rânduri citite și primele emoții trezite în sufletele noastre de copii… cine le poate uita? Dorința de cunoaștere ne unește pe noi toți, cu mici, cu mari, dascăli și elevi, într-o comunitate a scriitorilor și a pasionaților de literatură această săptămână, la Biblioteca  <<Marin Sorescu>>. După trei săptămâni binemeritate de vacanță ne-am regăsit cu zâmbetul pe buze, încărcați de multiplele activități ale programului nostru, dedicate artei cuvintelor. Rozete simbolice au fost împărțite atât cadrelor didactice, cât și elevilor, pe data de 15 ianuarie, cu ocazia comemorării marelui poet Mihai Eminescu. Totodată, în perioada 15-18 ianuarie, tinerii cantemireni au putut dona câte o carte bibliotecii școlii în spațiul atent amenajat de pe culoarul corpului B. Ne continuăm drumul presărat de literatură, ghidându-ne după programul minuțios creionat de motto-ul nostru <<A ști e libertate și putere!>>, motto ce este cunoscut de mai mulți ani în municipiul Onești”. Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești  are ca președinte pe David Teodor Luca  (ce este și președinte al Consiliului Județean al Elevilor Bacău unde ca vicepreședintă activează o altă elevă a acestui colegiu de prestigiu din Onești – Elena Roxana Dobre) iar ca  vicepreședinți  pe Mara Suditu, Roxana Ioana Iancu și  Andrei Asavei, secretar fiind Mihaela Fodolică.

Menționăm că în mijlocul tuturor activităților a fost Biblioteca școlară ”Marin Sorescu” a Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”, bibliotecara Veronica Maximiliana Boros.  Aici  elevii au citit versuri din creația lui Mihai Eminescu (eleva Mălina Pavăl, cu un timbru deosebit al vocii sale, ”ce are ceva special”, a recitat poemele ”Doina” și ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”), au avut ca oaspeți elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Onești ( pe Anda Bontaș, Mădălina Lupu, Ambra Ibănescu, Ioana Palamariuc, Medeea Alexandru, Cercel Larisa, Ioana Ony, Ana Maria Vasile, Maria Miruna), ce au fost însoțiți de  prof. Cristina Aivănesei și de bibliotecara Mirela Ionescu. ”A fost o activitate  foarte interesantă și plăcută și sperăm la mai ,multe colaborări”, a declarat bibliotecara Mirela Ionescu mulțumind pentru ospitalitate. Tot la Biblioteca Școlară ”Marin Sorescu” a Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” au fost realizate 1000 de rozete înfățișându-l pe ”poetul nepereche” Mihai Eminescu, de acestea bucurându-se nu numai toți elevii și profesorii colegiului dar și participanții la Colocviul ”Voi sunteți urmașii Romei?”, ce a fost organizat la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, sărbătorindu-se astfel Ziua Culturii Naționale.

Descifrarea  tainelor profunde

Eleva Ilinca Simina Murărașu (din clasa a VIII a a Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești), „o tânără talentată, ce a descoperit în ultimii ani o nebănuită și o mistuitoare chemare a condeiului” (după cum a menționat prof. Adina Mitroiu), ne-a împărtășit o impresie profundă asupra acestei manifestări. ”Viața este un ansamblu complex de clipe frumoase, temeri, labirinturi, gânduri întortocheate care nu se pot descâlci cu ușurință. În ajutorul descifrării acestor heroglife, a tainelor profunde ce sunt presărate pe cărarea noastră, vin cărțile, memoriile, nuvelele, poeziile, creațiile unor persoane care deja au testat gustul dulce-amărui al vieții. Înțelegând diverse perspective, acceptând că un joc aparent simplu poate avea pentru diferiți oameni alte reguli, tânărul, factor elementar în propășirea societății de mâine, își poate dezvolta armonios mintea. Şcoala are obligaţia de a organiza o susţinută mişcare de promovare a literaturii, scopul fiind ca elevii să fie convinşi de necesitatea acesteia in viața cotidiană. Cercurile de lectură, întâlnirile regulate care au ca scop evoluția omului sunt esențiale pentru a fundamenta gândirea proprie a fiecăruia dintre noi, pentru a întări principiul de libertate în exprimarea opiniei. În ziua de  16 ianuarie, cercurile de lectură ale liceului, <<Fluturi pe slove>>, (coordonat de prof. Adina Mitroiu), respectiv <<Alexandria>>, al cărui moderator este doamna profesor Elena Negoiță s-au unit armonios în sala bibliotecii liceului pentru a dezbate teorii de viață, a afla impresiile elevilor în legătură cu cine a fost marele poet Mihai Eminescu. Cum însuși scriitorul a spus, <<Ocazia este iute la fugă și leneșă la întors>>. Ghidați de această zicală, dar și de pofta de a afla noi perspective ale oamenilor, elevii s-au strâns în spațiul de întâlnire într-un număr cât mai mare, fiecare exprimându-și opinia și  <<furând>> părerile celorlați aflați de față. Acompaniați de o ceașcă fierbinte de ceai și de poeziile recitate pe care le-au auzit, tinerii au învățat să își gestioneze emoțiile și să dea grai gândurilor pe care le-au avut, totodată făcându-și noi prieteni.

Neștiind multe aspecte ale vieții, adolescenții au tendința de a se afunda în aparentele greșeli pe care le privesc ca niște impedimente în drumul lor spre succes. Pentru a evita pe cât posibil înrădăcinarea unei astfel de gândiri în viețile fragede ale tinerilor, în data de 17 ianuarie au fost invitate cadre didactice din cadrul Colegiului Național <<Dimitrie Cantemir>>, dar și din afara acestuia pentru a purta o discuție liberă cu elevii. Împărtășind experiențe proprii de viață, dar și sfaturi celor mai tineri, domnii profesori au stimulat încrederea adolescenților în forțele proprii, plusând astfel morala zicerii lui Napoleon Bonaparte, <<Cuvântul imposibil nu există în vocabularul meu >>. Mai mult decât atât, cadrele didactice au avut de gestionat și ele micile întrebări ale celor curioși care s-au dovedit foarte bune teme de reflecție.

Ce ar putea fi mai frumos decât o poveste creativă ascultată pe timp de iarnă într-o sală frumos primenită? Compunerile sunt, adesea, un mijloc de eliberare a prozatorului și a filozofului care crește atent în noi. Încă de anul trecut, în cadrul Colegiului Național  <<Dimitrie Cantemir>> s-a construit un mic cenaclu, care și-a modelat activitățile sub numele de CLAC, prilej oferit elevilor cantemireni de  <<a-și fasona>>  timpul liber și imaginația în texte care vor fi urmat, mai apoi, a fi citite în fața unui auditoriu restrâns. Inițiativa aceasta a rodit, tot mai mulți adolescenți participând la concursuri de proză, poezie și obținând premii îmbucurătoare. Anul acesta, în data de 18 ianuarie, <<micii scriitori>> au fost reinvitați în biblioteca liceului pentru a-și împărtăși lucrările, gândurile și perspectivele conturate de literele de mână. Recomandări și memorii au fost dăruite și primite cu drag, relațiile dintre pasionații de arta cuvintelor prinzând contur” –a  menționat eleva Ilinca Simina Murărașu, participantă la numeroase concursuri literare, ea fiind și câștigătoarea premiului II la Concursul național de proză scurtă ”Radu Rosetti” de la Onești .

Prof. Adina Mitroiu, cuprinsă cu toată dăruirea în activitățile educative  organizate la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” și foarte activă în viața culturală oneșteană, ne-a făcut părtași la frumusețea  ”Săptămânii  literaturii”, manifestare ce și-a cucerit un loc  primitor în sufletul  elevilor. Ea a declarat: ”Invitația Lecturii și a doamnei  bibliotecare Vero (chipul zâmbitor pe care l-au luat cărțile din Biblioteca <<Marin Sorescu>> a Colegiului Național  <<Dimitrie Cantemir>> din Onești,  pentru a lumina drumul spre Carte), sunt două provocări cărora niciodată nu le-am putut rezista… <<Săptămâna literaturii>> reprezintă un proiect foarte drag mie, la care am participat cu interes și anul trecut, la prima ediție, și acum, completând fericit activitățile dedicate poetului nepereche, Mihai Eminescu, și Zilei Culturii Naționale. Cu bucurie nouă, descopăr în sala elegant amenajată, ca o veritabilă cafenea literară, tineri fascinați de arta slovelor, cu adevărat pasionați de lectură, ale căror priviri scânteietoare sunt dătătoare de speranță…  De data aceasta, oaspeți dragi, alături de elevii clasei a VII-a a colegiului și de liceeni, au fost nouă fete foarte talentate de la Școala Gimnazială nr. 1, reprezentând Cercul de literatură al acestei școli (Anda Bontas, Lupu Mădălina, Ambra Ibanescu, Palamariuc Ioana, Medeea Alexandru, Cercel Larisa, Ioana Ony, Ana Maria Vasile, Miruna Maria, îndrumate de d-na prof. Cristina Aivănesei), însoțite de d-na Mirela Ionescu, un om și un bibliotecar cu totul deosebit, foarte implicat și apropiat spiritual și sufletește de elevele pe care ni le-a prezentat cu dragoste și mândrie aproape maternă… Am discutat despre locul și rolul literaturii în viața tinerilor, despre cărțile și personajele îndrăgite, despre nevoia de frumos din viața fiecăruia dintre noi și am fost deosebit de plăcut surprinsă de maturitatea și profunzimea răspunsurilor, precum și de claritatea și complexitatea discursului. Pentru mine a fost încă o ilustrare a ideii că lectura e, din fericire, pentru unii adolescenți (nu pentru foarte mulți, însă!), un mod de a fi, unul care fortifică interiorul, face ca aripi să crească și configurează caractere și personalități. Pentru toți cei prezenți a fost o frumoasă lecție despre puterea cuvintelor de a crea punți de comunicare între cei care împărtășesc aceleași pasiuni… Mulțumesc organizatorilor (doamna noastră Vero, care ne-a primit cu ceai, zâmbete, prăjituri… Cenaclului C.L.A.C și Consiliului elevilor) și mai ales oaspeților de la Școala Gimnazială nr. 1, care ne-au fermecat cu prezența lor! Aștept cu nerăbdare următorul prilej!”,              Ion Moraru

Distribuie articolul!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata