Suntem datori deci, fraților, să ținem cu evlavie această sărbătoare și să cinstim pe făcătorii noștri de bine, mulțumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvântători de Dumnezeu și să le urmăm credința, râvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viața lor sfântă. Dar cum vom putea lăuda îndeajuns pe acești mari sfinți, dascăli și ierarhi ai Bisericii? Atât se cuvine să zicem, că dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult acești sfinți cu viața, cu cuvântul și cu scrisul, nu ar fi scăpat creștinătatea de slujirea idolească, de eresurile cele cumplite împotriva Preasfintei Treimi și de atâtea tulburari și grele păcate care nelinișteau obștea creștinilor. Dar Dumnezeu a rânduit de sus pe acești mari luminători să trăiască tocmai atunci când Biserica lui Hristos era învăluită și tulburată și înăuntru și în afară.
Acesti oameni ceresti și ingeri pamintesti, trimbitele adevarului, preaintelepti ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sirguit sa smulga trecutul și sa risipeasca pe luptatorii impotriva dreptei credinte, alungind cu prastia cuvintelor lor pe lupii cei rai, care dezbinau Biserica dreptmaritoare. Acesti trei mari ierarhi și pastori, cu intelepciunea și darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrajmasilor și au smerit intelepciunea elineasca ce se ridica impotriva cunostintei de Dumnezeu, schimbind și prefacind totul spre bine, netezind și indreptind pe cele strimbe, risipind toata asuprirea și nedreptatea.
Treimea pământească a Sfinților Ierarhi, ne-a învățat a ne închina Treimii celei mai presus de minte și a mărturisi, după cum scrie în Crez, un singur Dumnezeu, închinat în trei persoane: Tatăl, Care este nenăscut și pricină a toate; Fiul, născut din Tatăl și Duhul Sfânt, Care este purces din Tatăl și făcut cunoscut nouă prin Fiul. Nu sunt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu în trei persoane, care au aceeași ființă și prin care s-au făcut toate cele văzute și nevăzute.
Dar să lăsăm pe alții să le spună înțelepciunea, adânca cunoștință, postul, rugăciunea, milostenia și celelalte fapte bune pe care le aveau Sfinții Trei Ierarhi. Noi să ne minunăm de grija lor cea mare care o aveau pentru mântuirea oamenilor, pentru că de aceasta se îngrijeau mai mult decât toate, cunoscând că prin fapte bune păstrează omul asemănarea cu Dumnezeu.
În ce fel au miluit Sfinții Trei Ierarhi pe mulți oameni, o sa înțelegem din cele ce urmează: Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, iar acești sfinți au tâlcuit firea tuturor făpturilor și prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumusețea și mărimea lor, iar acești minunați dascăli explică cerurile și pământul, adică lumea cea văzută și nevăzută, cum este așezată, rânduiala ei și care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi și Nou spre mântuirea noastră, și acești mari sfinți ne-au explicat mai bine ca toți Sfânta Scriptură și ne-au îndemnat să păzim poruncile Domnului.
Mântuitorul S-a întrupat pentru noi, iar sfinții aceștia ne tâlcuiesc și ne fac cunoscută taina răscumpărării noastre prin întrupare, prin moarte și înviere. A trimis Hristos pe Sfinții Apostoli să propovăduiască în lume cunoștința de Dumnezeu, să piardă idolatria și să întoarcă lumea la dreapta credință în Dumnezeu. A trimis pe Sfinții Trei Ierarhi să propovăduiască adevărata credință, să izgonească din oameni întunericul necredinței, să rușineze pe eretici și să aduca la Hristos cât mai multe suflete.
Iubiți credincioși,
Vedeți grija Sfinților Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeți grija lor pentru mântuirea oamenilor? Atât în viață cât și după moarte, sfinții se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe, de sporirea noastră în fapte bune și de mântuirea lumii. Vedeți cum a rânduit pronia dumnezeiască pe acești mari ierarhi, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri și dezbinări, pentru a apăra unitatea credinței în Biserică, pentru a salva creștinătatea de eresuri și de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgână și a întări dogmele dreptei credințe în lume?
N-au putut suferi Sfinții Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfiseră să mențină corabia Bisericii în pace, să sporească sfânta credință, să risipească eresurile și să curețe sufletele oamenilor de patimi. De un gând cu ei sint toți sfinții și îngerii din cer, ca și toți păstorii și creștinii ortodocși. Toți se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru biruința Evangheliei, pentru pacea în lume și mântuirea sufletelor noastre.
Însă la această unitate creștină, în familie, în Biserică și în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gândiți-vă cât de mare păcat face un creștin – bărbat sau femeie – care strică pacea și unitatea familiei. Majoritatea divorțurilor de astăzi sint tocmai din această cauză. Ei bine, acești creștini care distrug familia cuiva și lasă copii orfani pe drumuri, sint blestemați de Dumnezeu și nu vor primi mântuirea așa ușor.
Gândiți-va la acești creștini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfânta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine și tot ce avem mai scump. Aceștia, nu numai că se duc la adunările sectelor, dar intră și în casele ortodocșilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semăna tulburare, îndoială și să atragă câți mai mulți la eresul lor. Nu sint ei oare asemenea lui Arie și celorlați începători de eresuri? Toți aceștia nu se pot mântui până nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sint îndemnați la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decât în tulburare, ură și îndoială. De aceea se și numește vrăjmașul nostru, “diavol”, care înseamnă “împotrivnic”. Toți cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinților și explică Evanghelia după capul lor, sunt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer și dezbină mereu lumea pe pământ.
Să ne ferim, fraților, de cei ce dezbină și tulbură casele, sufletele, obștea și Biserica Domnului și să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiași mame se ceartă, se dezbină între ei. Aceasta este și mai rău. La fel și în Biserică, se dezbină uneori credincioșii noștri. Unii zic că țin sărbătorile pe stil vechi; alții zic că sunt în “Oastea Domnului”. Alții zic că s-au pocăit și nu sunt ca ceilalți fii ai Bisericii. Oare de ce această dezbinare? Numai diavolul, vrăjmașul cel de obște se bucură de neunirea noastră!
Să nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraților. Toți sintem ai lui Hristos, toți sintem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea și de păstorii ei. Toți suntem ostașii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare până la capăt. La Dumnezeu se mântuiesc cel mai greu ereticii și cei mândri, dacă se întorc cu căință la Biserică. Iar cel mai ușor se mântuiesc cei smeriți, care ascultă și iartă pe toți.
Să rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, care sunt foarte cinstiți în țara noastră și au la Iași cea mai frumoasă biserică din Europa închinată lor, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credințe, pentru pacea și unitatea Sfintei Biserici și pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin”. Predică rostită de Părintele Ilie Cleopa
Cuvânt duhovnicesc
Nu știu ce se va întâmpla în viața noastră, dar știu un singur lucru care nu se va schimba niciodată, că te poți baza indiferent de ce se va întâmpla, pe Dumnezeu care nu te va lăsa, nici nu te va părăsi. Una din lecțiile importante învățate de la viața este că Dumnezeu poate fi tăcut, dar niciodată absent..
Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.
Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.
Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Lasă un comentariu