Au trecut sărbătorile? Nicidecum! ”Afară ninge liniștit / Și-n casă arde focul” – cum scria poetul George Coșbuc! Dar iată ce versuri frumoase vin la ”Amprenta de Onești” din Transnistria, de la Maria Botnaru! Pe site-ul său Tighina românească word press com ea se întreabă: ”Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?” În fișa sa biografică e scris: ”În anul 1979 am absolvit Facultatea de litere și am fost repartizată în orașul Tighina, la Școala rusă nr. 3, de unde am fost nevoită să abandonez funcţia și am fost angajată la Școala-internat pentru copii-orfani şi rămaşi fara tutelă în postura de profesoară de limbă si literatură română. Acolo am lucrat până în anul 1990, apoi m-am ocupat de educaţia celor 3 copii”, pentru ca în ”CV-ul liric” să fie insemnate rândurile:” Mi-am spălat fața și mâinile în mărgăritarele dimineților frumoase de la noi, am îmbătat sufletul cu mireazma celor mai suave flori de primăvară… Mânată de visul tors din copilărie, am luat condeiul în mână… și-mi freamătă sufletul, ca un lan de grâu copt…”
Parfum de sărbătoare
Bradul își desface a sărbătoare aripi degerate,
monotoniei sparge ochii cu ace parfumate,
în plămâni revarsă, pure, amețeli din albe zori
și cu verde crud sfințește nou alai de sărbători .
Cum plutește-a bucurie de la prag până-n unghere
binecuvântat Crăciunul, sufletului mângâiere,
steaua pruncului Iisus ne pândește a minune,
către-a Tatălui iubire duc cărări de-nchinăciune.
Cum miroase-a domolire de regrete veștejite,
a iertări cu umezi gene, unse-n rugă, pe șoptite,
a îmbrățișări, ce mână sângele a palpita
și-a gutui, ce-n cuib matern știe vis a lumina.
Mai miroase și-a vin fiert, în butoaie odihnit,
a pahar cu vorbă-aleasă, lângă focul domolit,
suav-adie a scorțișoară și a miere limpezită
din pălmuțe de nepot, și-a iubire infinită…
Și a gust de portocală, coaptă de pelin străin,
ce dau mărului sfială, rumenit pentru festin,
să ne umple sărbători, ce rup prag, înfofolite
în colinde și cântări, cu lumină plămădite…
Ah! Și cât miroase-a pace, a-mpliniri de vise noi,
a plămezi de vii speranțe, cu muguri firavi și goi,
și a colți de poezie, stropi de soare sufletesc,
Cetina ce-a supt izvoare de crez veșnic, românesc.
Versuri de Maria Botnari, Tighina (Transnistria)
Lasă un comentariu