”RISIPELE SENINE. ANTOLOGIA POEȚILOR TROTUȘENI, EDITURA ”AMANDA EDIT”, BUCUREȘTI 2019
Adrian Sever Boroș este o prezență surprinzătoare pentru cei care nu știau că scrie poezie și încă de bună calitate. Tristețea luptelor pierdute, iubirea neîmpărtășită, imprudența în alegerea căilor existențiale, misterele viitorului generator de anxietate sunt sursele unor poeme nuanțate pesimist:” Premeditat, pisica neagră / Când trece înaintea mea,/ Îmi prevestește soarta grea, / Premeditat, pisica neagră …”
Nuanțate, doar, căci poetul nu face parte din categoria bacovienilor lipsiți de orice nădejde. El se revoltă împotriva unei vieți croite ”pe dos” și este decis să impună câteva principii salvatoare, precum ”sensul unic” sau încrederea în valorile pure, ideale, precum simbolicul ”cal alb”. Forța poetică se vede, printre altele, în poemul ”Spasm ocular”: ” Se zbate ochiul drept, se zbate ochiul stâng; / Și viața se deșiră în tăcere, – / Aștept ori bucurie, ori durere,- / Cu ochiul drept să râd, cu ochiul stâng să plâng … //Nu bate cordul drept, nu bate cordul stâng / Și viața se sfârșește în tăcere, / Nu simt nici bucurie, nici durere, / Cu ochiul drept nu râd, cu ochiul stâng nu plâng …”
Aceste cariatide poetice merită a fi înserate într-un volum prim pentru Adrian Sever Boroș. Mai ales că soarele coboară spre asfințit iar snopii aurii sunt încă risipiți pe miriște.
Alexandru Dumitru trăiește poetic într-o lume interioară, unde imaginația se augmentează în delirul fanteziei atotstăpânitoare. Mireasa lui este, desigur, poezia înconjurată de muzele subalterne într-un magic joc al ielelor. Harul vine, fără îndoială, din transcendent:” Doamne, ajută-mă să aleg / cele mai frumoase flori / iar voi cititorii / prindeți buchetul aruncat / peste cer de mireasă.”
Se pare că, favorizat de zei, Alexandru Dumitru are capacitatea de a construi crâmpeie de suprarealitate. Cuvintele de fiecare zi capătă, printr-o artistică textură, sensuri insolite: ” Ochirea urmărește cuiul cătării / audiolimbaj între ființe. / La mică ori mare distanță / ideile sunt pe furiș. / Se trage din toate pozițiile / în tolbă zace poemul rănit …”
O altă calitate este disponibilitatea pentru varietate. Câteva poezii în vers scurt imprimă dinamism comunicării și, implicit, receptării unor motive precum: ”amorul meu exaltă / anapoda”, ”dans pentru ispite”, ”ghidușie”, ”emoțiile unei clipe”. În linia sa obișnuită, Alexandru Dumitru nu rezistă tentației de a-și făuri ciudate ascunzișuri verbale, gen ”audiolimbaj”, ”vorburăm suspinele” sau ”vid simulat”. Premiul special pentru poemul intitulat ”La Slănic Moldova”, în care talentul poetic atinge frumusețea dumnezeiască a naturii.
Cornel Galben surprinde ca persoană prin uimitoarea capacitate de muncă. Printre atâtea preocupări de ordin cultural, își găsește adesea timp și pentru poezie. Meditând la margine de mare sau în cămăruța lui de la țară, în orașul care moare (Oneștiul din păcate) sau la gura sobei, își așează gândul cristalizat în vers sub antetul divinității, unica explicație plauzibilă pentru tot ce mișcă sub soare. Incantația cu accente ludice își asociază, paradoxal, ecouri bacoviene: ” Se nuntesc norii în culori țipătoare / și văzduhul fuge răsturnat de vânt, / brațele-mpletite în spițe de care / deapănă în mine urme de cuvânt.”
Cutremurător prin viziune realistă, crudă, însă și prin consumul afectiv se dovedește un ”Poem tăcut”: ” În orașul care moare / Înc-o zi și înc-o noapte, / Până și tăcerea doare / Spânzurată între șoapte.”
Copleșit de pesimism, poetul pare a nu-și mai ști rostul:” Cugetă atunci și scrie, / În orașul care moare, / Ultima lui poezie / Și-o îngroapă-ntr-o scrisoare.”
Vasile Ungurașu se manifestă în poezie sub nivelul strălucitor al epigramelor prin care și-a încântat admiratorii. Repugnându-i versificația modernă, se cantonează în poeme cuminți, respectând disciplinat rima și ritmul. Ca idee, urmărește obiective etice, convins fiind că verbul poate schimba lumea. În ciuda sincerei și pesimistei mărturisiri că n-a fost prea fericit în viață, versurile clocotesc de energie, demonstrând un parcurs plenar al existenței cu bunele și relele sale. Minunile se relevă în cele mai profane circumstanțe. Pornit hotărât cu coasa pentru a ucide iarba, poetul protejează un gingaș pui de prepeliță și se înduioșează de spectacolul matern. Farmecul primăverii îi ocazionează versuri idilice amintind de V. Alecsandri. Stâncile misterioase din Retezat îi zmulg acorduri patriotice de mare sinceritate într-o lume aflată în marș vesel spre globatizare. ”Înstrăinare” este un cald poem-manifest la repatrierii. Două lucruri umbresc poezia lui Vasile Ungurașu: senzația nejustificată de poet damnat și obișnuința de a moraliza explicit. În rest, poezie cantabilă în tradiția vechilor romanțe: ” Eu te-am iubit ca un nebun / Și am crezut în tine mult / Visam atunci că sunt păun / Și îmi doream să te ascult …”
Sorin Arbănaș este înzestrat cu o notabilă forță de transfigurarea poetică. Imaginile realității sunt prelucrate printr-o prismă personală foarte complicată. Agora, pustiită progresiv, eliberată de toate specimenele posibile, tulburată doar de ecoul vocilor găzduite cândva, dă trecătorului sentimentul îndoielii, accentuat de o nemiloasă clepsidră. Casa bunicii este văzută la modul pillatian drept rai terestru. În schimb, casa de veci a bunicului îi prilejuiește nepotului-poet o asociere a Măgurei Ocnei cu Golgota, peisaj sufletesc inedit cutreierat de zeități, loc propice de sfântă meditație: ”O candelă îmi sunt / palmele adunate de rugă, / o rugă sunt ochii / limpeziți de lumină / când peste toate coboară / tăcerea ademenită de umbre.”
Eternele Piramide devin fecund stimulent pentru un reușit tablou de epocă, dar și modalitate de a sugera semnificații mai profunde: ”Cu truda preschimbată în hlamidă, / Ades încercuiți de erezie, / Robii veneau la Marea Piramidă / Purtând, pe brațe, cărți de poezie.” Metempsihoza, figurile antichității, trenul vieții sunt alte motive iluminate cu talent. (va urma) Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
FOTOGRAFIA ESTE DE LA LANSAREA ANTOLOGIEI POEȚILOR TROTUȘENI, CARE A AVUT LOC LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ”RADU ROSETTI” ONEȘTI