O bucurie unică a acestei veri a fost dată de apariția pentru cel de-al 15-lea an consecutiv a Revistei Izvorul Numărul Unu – Buletin anual misionar de informare misionar – pastorală și culturală al Parohiei ”Sfântul Ilie” din Slănic Moldovei.
Ediția anului 2020 se deschide cu articolul ”Pocăiți-vă și veți schimba fața lumii”, în care autorul acestuia, preotul Valentin Ilie menționează:”Trãim vremuri de încercare, de restriște, în care omul pare constrâns sã facã nu ce vrea, în limita legilor existente dintotdeauna, ci doar ce vrea din ceea ce îi este permis de noile restricții impuse în condițiile <<noii epidemii>>. Una dintre interdicții vizeazã și libera manifestare a rugãciunii colective în locașurile de cult, fiind interzisã orice fel de adunare publicã. În astfel de situații se sugereazã creștinului varianta slujbelor on-line, transmise prin intermediul mijloacelor audio-video…A fi harnic și perseverent cu un canon de rugãciune, a te ruga <<cu timp și fãrã timp>>, a participa la slujbele religioase, chiar și la TV în perioada de crizã… da, este parte din lucrare, este vehiculul acestei lucrãri de îndumnezeire, dar nu este Lucrarea. Aceasta cere mult mai mult decât acestea, cere sã <<ardem>> de dorul de a-L vedea pe Dumnezeu și în limbaj teologic aceastã vedere implicã o primire totalã a celuilalt, o pãrtãșie la viața Lui”.
Preotul Petru Roncea semnează articolul ”O îndoită putere a lui Ilie pentru vremea sfârșitului” în care citim:”Ne trebuie un ocean de putere ca sã ne ținem de Crucea Domnului cu ambele mâini, pentru ca sã nu ne ajungã mânia prorocului Ilie. O îndoitã putere, așa cum a cerut ucenicul Elisei de la învãțãtorul sãu, mai înainte de a se despãrți miraculos unul de celãlalt. O datã, sã ai puterea de a împlini Cuvântul lui Dumnezeu, și a doua parte de putere pentru ca sã poți mãrturisi unei lumi potrivnice Evanghelia mântuirii”.
Sărbătoarea religioasă ”Sfântul Prooroc Ilie” este cinstită printr-un articol semnat de preotul Adrian Stoian din Toplița dar și cu versuri semnate de Petrea Pașcu:” Pogorât-a foc din ceruri de trei ori din cer de sus / Iarã ploaia la cuvântu-i s-a oprit precum i-a spus. / Și s-a zãvorât vãzduhul bob de rouã n-a plouat / Iar pe cei plecați din lume el din morți i-a înviat.”
Deschizându-se astfel paginile de literatură ale acestei reviste menționăm întâi versurile scrise de profesorul slănicean George Befu (”Un leagãn gol de copil / se mai leagãnã-n vânt! / Perdeaua violet / mã ascunde-n cuvânt!”) dar și impresionanta imagine a ”semeției muntelui”, surprinsă de Vasile Ilie: ”Da-i totul o pãrere, firescul nu-i firesc / Cãci alte adevãruri sub ani se cuibãresc / În firea de ființã, zdrobitã de uitare, / Stã, frântã, amintirea cã muntele-i sub mare. // În lacrimi și-n durere și-n moarte și în fricã, / În faptul cã privirea spre munte se ridicã, / În toate-aceste lucruri i-un singur înțeles: / Cã are gust de mere firescul nefiresc.” În poemul ”Maica Precista” studenta Maria Ilie ne încântă cu smerenia versurilor religioase:”În făclii de candeli și miros de smirnă / Îți ascunzi smeritã blânda ta luminã, /
Chiar de mândrul soare șii mãrita lunã / În cununi de raze, ție ți se-nchinã! // Tu, Mireasa lumii, Maica noastrã sfântã / Strãlucești pe chipul celor ce te cântã; / Viețuiești în prispa sufletului dulce, / Ce la temelie poartã Sfânta Cruce. // … Ești partitura caldã a fiecãrui tril / Și zâmbet ce-nflorește obrajii de copil; / Ești bucuria vie a dimineții noi / Când ne putem deschide iar ochii-amândoi. //Auzi-ne, Crãiasã, când singuri și cu dor, / La poarta ta îți batem și cerem ajutor! / Pe calea pocãinței, când noi sfios pãșim, / Ne fii toiagul trainic când grabnic obosim!”
Poeta Ionica Bandrabur, autoare a mai multor volume de versuri creionează un dialog ”cu Toamna la poalele Nemirei”. Cu ritmul sacadat al unei muzici celeste citim:”Cum clopotele bat în fiecare zi îmbrãțișând cu ecoul sãu sufletele pline de smerenie ale acestei așezãri, cum bolnavul bea apã din izvorul care arde și restul izvoarelor tãmãduitoare lãsate spre moștenire de bunul Dumnezeu, nãscute din crãpãturile pietrelor, descoperite mai bine de o sutã de ani de serdarul Mihalache Spiridon când era la vânatoare de cerbi și urși. Te țin prizonierã sã îmi simți jelirea privindu-te cum colorezi în galben-ruginiu verdele fagilor de pe stâncile Nemirei, fãcând sã-i moarã steaua de colț și florile Cymbalariei, floarea aceea foarte rarã, galbenã și micã ce seamãnã bine cu Iarba Gãtului, ca apoi sã mã privești tu, cum îți țes covoare întinse, fãcându-le nestemate, nemuritoare în vers și le așez sub arbori de tisa, copacii vieții și ai morții de pe vârful Pufu, Cerbul și Piciorul Dorului. Cum țes mãtãsuri fine din rochia-ți veche, zdrențuitã în umblet, unde ți-au rãmas petece prin hãțișurile cu rugi de mure de pe dealuri, prin livezile ce le vrei nude sã le fie rușine la întâlnirea cu iarna și le voi vinde pe muguri de dor la tarabele cu vechituri în piațã”. Tot în paginile de literatură Vasile Ilie este prezent cu povestirea – eseu ”Visul”, în care întâlnim o întrebare și răspunsul (sublim) la aceasta:” Ce am putea face dacã am putea visa când am dori, doar închizând ochii? Am construi lumi, am trãi aventuri nemaiauzite, am explora jungle sau planete, am vizita fundul oceanului, toate în secunde sau minute”.
Prezentând tinerii fii ai Slănicului Moldovei ce au reușit cariere de succes, în acest număr al revistei ”Izvorul Numărul Unu” facem cunoștință cu Florin Harapu Sinculei (inginer în informatică, el reverberând la gândul că ”e veșnic vie amintirea anilor copilăriei trăită ca-n filele lui Creangă pe valea Slănicului, unde aerul de munte îți hrănește pofta de năzbâtii”) și cu Roxana Andreea Maftei, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice (specializarea Comunicare) a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. În articolul ”Punte între familie și carieră” Florin Harapu Sinculei mărturisește:” Am auzit deseori ideea de <<sacrificiu>> pe care, personal, nu am putut-o admite. Consider cã nu existã niciun sacrificiu la mijloc, atunci când faci lucruri firești, destinate omului aflat în trecerea lui pe pãmânt. Aș înlocui noțiunea de <<sacrificiu>> cu cea de <<prioritate>>, deoarece fiecare cunoaște propriile nevoi, aspirații și chiar limite….Trebuie sã învãțãm sã construim o punte, un tunel indestructibil între carierã și familie. În egalã mãsurã ne sunt necesare pentru hrãnirea minții, sufletului și trupului și de aceea nu pot supraviețui separat, ci într-o completare reciprocã.”
Pornind dintr-un alt unghi (cel al ”puterii exemplului parental”) Roxana Andreea Maftei notează:” ne dorim sã devenim mai buni și sã fim, la rândul nostru, un exemplu de urmat pentru cei apropiați. Îmi amintesc cu drag fermitatea din ochii tatei care îmi explica de fiecare datã de ce nu e bine sã fac un anumit lucru și mã fãcea sã înțeleg asta din foarte puține cuvinte, pentru cã relația mea cu tata este specialã și sublimã dinainte sã-mi conștientizez existența. Sau îmi aduc aminte cu aceeași bucurie de blândețea din vocea mamei, când îmi spunea cu fiecare ocazie sã spun mereu adevãrul, iar astfel nu voi fi niciodatã nevoitã sã inventez povești și sã le țin minte. Modul în care ei au ales sã ne ofere exemple educaționale ne-a fãcut sã creștem frumos și armonios.”
”Spre un tărâm al liniștii interioare”
Emblematică este evidențierea unei noi apariții editoriale, a volumului ”Istoria Bisericii din Slănic Moldova” realizat de preotul Cătălin Ilie, cartea fiind prefațată de cunoscutul profesor târg-ocnean Corneliu Stoica , autor al monumentalei lucrări ”Enciclopedia Văii Trotușului”. Astfel, prof. Corneliu Stoica notează:” Autorul cãrții, preotul Cãtãlin Ilie, adaugã file noi de istorie spiritual-religioasã localã, pe baza datelor descoperite în Arhiva Arhiepiscopiei Romanului și Bacãului și în Parohia Ortodoxã Slãnic Moldova, dar și din lucrãrile referitoare la tematica abordatã. Autorul ne propune, în esențã, un jurnal al tuturor slujitorilor celor douã biserici ortodoxe din Slãnic-Moldova și Cerdac. Din lungul șir al acestora, se numãrã preoți, ctitori sau personalitãți ale locului precum: Gavril Manciu, Arghir Goagã, Costicã Eftime, David Antimiu, Gheorghe Tudorache, Neculai Munteanu Muntmarg, Clement Filimon, Dumitru Ioan Gâdinceanu, Gheorghe Albu, Constantin Cartas, Mircea Ilie și numeroși alți slujitori ai Bisericii ortodoxe de pe valea Slãnicului, preoți, dascãli și cântãreți. Veți descoperi slujitori devotați Bisericii, ctitori, scriitori, anticomuniști, caractere dârze, voci puternice în comunitãțile pe care le pãstoreau. Prin aceastã nouã carte, preotul Cãtãlin Ilie, ctitor de bisericã, dar și de sentimente umane puternice, oferã cu generozitate, comunitãții pe care o iubește și o respectã profund, un <<crâmpei de eternitate>>”.
Gândurile înălțătoare ale părintelui Cătălin Ilie ne arată cu adevărat măreția realizării unui lucru ce rămâne peste ani:”A scrie istoria unei comunitãți, a unei Biserici locale, este echivalent cu zidirea, aprinderea și întreținerea unui far pe malul mãrii pentru a-i cãlãuzi pe oameni spre un tãrâm al liniștii interioare, un liman în care ei cunosc atât vecinãtãțile pline de frumusețe, cât și monștrii abisurilor, ca simbol al evenimentelor periculoase ce nu pot fi evitate.”
Paginile de istorie aduc ”parfumul” vremurilor trecute și spre bucuria iubitorilor ”de cronici vechi” remarcăm articolul ing. Dorel Bălăiță care prezintă ”Primul album foto dedicat Băilor Slănic”(ce a fost realizat de de fotograful Curții Regale a României, M. Wandelmann). După ce ne prezintă sumbrul tablou – „nișce baratce de lemn, incomode, în cari se afla nisce ciubere lungãreție constitue stabilimentul termicu. Apa, cãratã de la isvoru în aceste ciubere, este încãlzitã cu bolovani înferbântați afarã, ceea ce nu e fãrã periculu, cãci deseori acei bolovani fac esplosiune”, autorul menționează:” Bine că acele vremuri sunt doar istorie, iar astãzi, la aproape 150 de ani distanțã, lucrurile stau cu totul altfel!”
Inginerul oneștean Gheorghe Bogza scrie ”Despre o inedită prezentare monografică a Văii Trotușului la 1910”, cu referire la Studii geografice militare pe valea Trotușului. Acestea au fost prezentate la ”o conferințã cu proiecțiuni ținutã la Adunarea generalã a Societãții Geografice Române, în seara de 28 martie 1910”, studiile fiind scrise de ”maiorul Ernest G. Solcãnescu, din <<Stat majorul General al Armatei>>, profesor la Școala superioarã de Rãsboiu”.
Cele mai emoționante și profunde rânduri ”din negura istoriei” le întâlnim în articolul ” Gheorghe I. Brătianu, combatant pe valea Slănicului”. Astfel, Andrei Mihai Bordea ne pune în fața ochilor câteva pasaje din cartea ”File rupte din cartea războiului”, de Gh. I. Brătianu. Aici întâlnim „interesante creionãri ale atmosferei psihice din rãzboiul pentru întregire, ale unui ochi ce știe sã surprindã dramaticul și sã dozeze rece umanitatea” și iată câteva pasaje ce fac referire la Valea Slănicului și împrejurimi: ” 26 Iulie ,(pag 57) – Din greul nopții a început furtuna și valea liniștitã clocotește de zgomot. În bubuitul neîncetat de tunuri ascunse, se încrucișeazã prin aer vâjâitul și urletul obuzelor. Cu bâzâit amenințãtor de viespi aprige, supãrate, avioanele nemțești se rotesc deasupra noastrã. O pasãre de pradã zboarã chiar acum peste vale; soarele îi presarã cu aur aripele pe cari se întipãrește crucea neagrã cu capete lãțite – crucea de fer și de moarte. La noi, nimeni nu mișcã, fiecare cautã umbrã de tufiș; știm doar cã în urma <<porumbeilor>> zbârnâitori vor roi peste dealuri norii albi sau fumurii, din al cãror fulger stropește ploaia grea a gloanțelor. Iatã, dușmanul s-a depãrtat, a pierit ca un punct galben în zare și acum numai urechea mai prinde veștile luptei. Vijelia nevãzutã ne zguduie puternic. În vãzduh vâjâie și țipã sãlbatec glasuri din altã lume. Explozii cutremurã aerul, rupând, la intervale, urletul prelung al obuzelor; din când în când, o tufã de fum negru sau roșcat rãsare printre copaci sau un stâlp de țãrânã și praf țâșnește lângã șoseaua Slãnicului. Dar vântul le risipește numaidecât, Și taina bãtãliei nevãzute care frãmântã pustiul cu furtuna ei de zgomote se lasã din nou pe suflet. […]”
Sunt și pagini de ”istorie sentimentală” în ediția 2020 a ”Izvorului numărul unu” și aici (cât de frumos!) se încadrează rândurile scrise de Maria Bilțiu, iubitoare a obiceiurilor etnografice populare, ce este originară de pe valea Slănicului, ea fiind stabilită în Maramureș. În ”Portret de părinte – O viață în oglinzile timpului” ea a notat din vremuri de demult:”În anul 1946 a fost o secetã mare în Moldova. Pãmântul se încingea ca un cuptor, frunza și iarba se aprindeau de la cioburile de sticlã sau alte materiale care se supraîncãlzeau și luau foc. A ars pãdurea pe Bolovanu pânã la Slãnic. Pãmântul nu a rodit toamna. Recoltă nu s-a adunat în gospodãriile sãtenilor. Cãmãrile erau goale, beciurile la fel. Oamenii erau îngrijorați. Pentru cã pe valea Slãnicului mulți dintre bãștinași se ocupau cu prelucrarea pietrei, au început sã facã tocile din piatrã…” În acest ”tablou” iată chipul tatălui Mariei Bilțiu: ” Era o fire vulcanicã, ca o apã tumultoasã care bãtea puternic în zãgazurile sufletului sãu sã se poatã revãrsa din plin. Aceste adâncuri nebãnuite erau împãnate cu marea lui bunãtate și dãrnicie, ocrotite cu înțelepciune și rãbdare de mama, <<Ileana mea cea blândã și îngãduitoare>> cum îi zicea tata. Împreunã ne-au ferit de lipsuri, de foame, frig, ne-au ajutat sã ne înãlțãm în lumina binefãcãtoare a vieții pe acest pãmânt în cinste și omenie.”
La doar 10 ani Maria Chirilă a realizat recenzia cărții ”Frãțiorul și surioara ta sunt darul lui Dumnezeu” de Lisa Tawn Bergren. Un articol foarte interesant (”Măsura pierderii părinților”) apare sub semnătura Anca Vănășilă Bojica și din rândurile scrise de aceasta răzbate un deosebit îndemn pentru viață, cu credință în Dumnezeu:” Am învãțat cã nu trebuie sã fiu tare mereu, chiar dacã am credința cã sufletul lui este bine, am învãțat cã plânsul este eliberator, cã suferința este mai ușoarã atunci când ți-o exprimi și e împãrtãșitã cu cei aproapiați, îndurerați și ei de aceeași pierdere. Aceastã suferințã nu trece niciodatã, doar înveți sã trãiești cu ea. Rãmâne cã o ranã gata sã sângereze. Ce bine însã cã Dumnezeu ne-a dãruit și capacitatea de a uita, de a fi alinați mãcar temporar!”
Un mesaj profund dar și mobilizator pentru binele stațiunii Slănic Moldova transmite și Gheorghe Baciu, primarul acestui oraș: ” Îi îndemn pe toți cetãțenii sã aibã curajul sã-și spunã punctul de vedere, sã aibã rãbdarea de a-i asculta pe ceilalți și sã aibã toleranța și înțelegerea de a pune în aplicare ideile ce folosesc întregii comunitãți. Îi rog și îi încurajez și pe cei tineri sã-și exprime opiniile, dar sã aibã și viziunea imaginii de ansamblu, sã susținã ideile și proiectele agreate și promovate de comunitate. …Mai avem multe de fãcut, însã consider cã suntem pe un drum bun, un drum pe care vã rog sã-l parcurgem împreunã, sã ne ajutãm unii pe alții și sã contribuim fiecare, în mãsura posibilitãții, la dezvoltarea locului în care trãim. Degeaba stãm și comentãm de pe margine, dacã nu contribuim fiecare la bunul mers al localitãții. Numai printr-un efort comun vom schimba în bine aceastã localitate. Numai prin implicare și atitudine corectã vom reuși ceea ce ne dorim cu toții: un trai mai bun și o localitate din care sã nu mai plece tinerii, o localitate pentru care sã atragem resurse materiale și pentru care sã dezvoltãm resursele umane necesare”.
Menționăm în final colectivul redacțional al ”Izvorului Numărul Unu”, ce ne-a făcut bucuria delectării cu aceste frumoase articole la ceasul împlinit al verii anului 2020: Președinte: IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacãului; Fondator: Preot Mircea ILIE. Redactori: Preot Valentin ILIE, Preot Cãtãlin ILIE, Ing. Dorel BÃLÃIȚÃ, Prof. Ancuța Elena CHIRILÃ, Prof. Pamfil BILȚIU, Maria BILȚIU, Prof. Hermina ZAKARIAS, Maria ILIE Tehnoredactor: Preot Petru RONCEA, Grafician: Lucian SÃCRIERU DRAGOMIR. Și așteptăm cu aceeași bucurie și nerăbdare următoarea apariție!
AMPRENTA DE ONEȘTI – ISCODITOARE ȘI ISPITITOARE DE REVISTE