Foto 1, Instalația de purificare saramură, Secția Soda I (1960)
Tehnologiile care au stat la baza primei etape de dezvoltare a Combinatului Chimic Borzești erau primite în majoritatea din Uniunea Sovietică, unele fiind ale sovieticilor, altele preluate din Germania, aflată sub ocupaţie. Utilajele au venit o parte din Uniunea Sovietică şi Germania, iar altele erau fabricate în ţară. Celulele de electroliză cu diafragmă şi anozii de grafit erau fabricate în Uniunea Sovietică, fiind o copie a celulelor de electroliză americane Hooker. Pentru a asigura apa pentru noile unităţi industriale s-a construit lacul artificial Belci pe râul Tazlău, în apropierea confluenţei cu Trotuşul. Suprafaţa lacului era de 250 ha şi volumul de 12,5 milioane metri cubi. Din cauza conţinutului ridicat de săruri, apa lacului nu a putut fi utilizată în scopul pentru care s-a construit lacul. În aceste condiţii lacul a fost folosit în scopuri turistice până în 1991 când o viitură l-a rupt distrugând circa 250 de case şi făcând numeroase victime.
Pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei industriale Oneşti-Borzeşti s-a construit complexul hidrotehnic de la Poiana Uzului, care s-a finalizat în decembrie 1972. Barajul are o înălţime de 84 m şi o lungime de 507 m şi înglobează în corpul său peste 700.000 metri cubi de beton. Lacul de acumulare format are o lungime de 3,8 km, o suprafaţă de 334 ha şi un volum de apă de 98 milioane metri cubi. Adâncimea maximă a apei este de 65 metri.
Un aspect foarte important la construirea şi punerea în funcţiune a Combinatului Chimic Borzeşti a fost personalul. O parte din personal a fost pregătit la Uzina Chimică Turda (pusă în funcţiune în 1913 şi reconstruită după distrugerile din cel de-doilea război mondial în 1946), care avea un profil de producţie asemănător.
“Majoritatea muncitorilor chimişti şi mecanici calificaţi proveneau de la şcoala profesionala şi tehnică din Oneşti, care se înfiinţase odată cu începerea lucrărilor pe şantier, (n.n. în 1957 s-a înfiinţat Grupul Şcolar de Petrol şi Chimie, pentru a pregăti forţa de muncă calificată pentru platforma industrială), iar cei necalificaţi proveneau din satele vecine, oameni necăjiţi, modeşti, muncitori. În acelaşi timp, îndeosebi de la Institutul Politehnic Iaşi, dar şi de la Bucureşti, am primit o adevărată promoţie de aur care pot spune că a constituit coloana vertebrală a combinatului. Dintre aceştia menţionez doar câteva nume: Ioniţă Aristide, Chelariu Horia, Anastasiu Valentin, Todereanu Corneliu, Justin Dumitriu, Radu Culai. În afară de aceştia, combinatul a beneficiat de contribuţia unor ingineri cu experienţă, de înaltă valoare profesională, dintre care de asemenea amintesc doar câteva nume: Ipisidonescu Gheorghe, Haş Teodor, Constantin Popa, Alexandru Vieru. Ceea ce era aproape unic, din toate întreprinderile şi institutele pe care le-am cunoscut, era o atmosferă de disciplină şi corectitudine, dar în acelaşi timp destinsă, aspect păstrat la toate nivelurile. Nu-mi amintesc să fi avut vreodată loc vreun scandal de proporţii sau ceva asemănător.” – după cum a menționat Teodoru, Aurel (Amintiri despre Combinatul Chimic Borzeşti, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică, 1954-2004).
Încet-încet la Borzeşti se formează o elită de ingineri, “care au contribuit din plin la eliminarea carenţelor tehnologice din instalaţiile respective. Acum s-au format specialiştii care apoi au fost trimişi pentru a conduce construcţia şi punerea în funcţiune a altor combinate chimice. Dintre aceştia amintesc pe Costache Sava care a fost transferat la Combinatul Petrochimic Piteşti ca director general, Corneliu Todireanu la Combinatul Chimic Râmnicu-Vâlcea ca director general, Iustin Dumitriu la Combinatul chimic Râmnicu-Vâlcea ca director tehnic şi ulterior director general.” (ing. Virgiliu Băncilă – Platforma chimică, de la socialism la capitalism, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică, 1954-2004).
Între anii 1960-1963, numarul instalațiilor puse in funcțiune crește. Astfel, apare Uzina de Policlorură de vinil cu instalaţiile: Acetilenă, Monomer (clorura de vinil), Policlorură de vinil emulsie, Policlorură de vinil suspensie (tehnologie Krupp). Acetilena se obţinea dintr-un amestec de gaz metan cu propan, prin procedeul de cracare în arc electric, elaborat de Aurel Ionescu (1902-1954), primul director al Institutului de Fizică Atomică din Cluj. În 1963, pe platforma de la Borzeşti se fabricau în jur de 30 de produse finite: Sodă caustică soluţie 50%, Sodă caustică solidă, Detoxan, Hexacloran, Alcooli graşi C4-C9, Plastifianţi, PVC emulsie, Perclorvinil, Clor lichid, Acid clorhidric de sinteză, Clorură de var, Monoclorbenzen, Hipoclorit de sodiu, Granodin, Glicerindiclorhidrina, Clorură de metilen, Cloroform tehnic, Clorură de aluminiu, Oxigen tehnic, Hidrogen, Detox 5, Duplitox 5+3, Heclotox 1,5, Heclotox 3, Aldotox, Alcooli graşi C10-20, Acid clorhidric organic, Clorură de calciu soluţie, Tricloretilena şi Sodă granule.
Prima etapă de dezvoltare a Combinatului Chimic Borzeşti, s-a încheiat în 1964. Fostul director general ing. dr. Virgiliu Băncilă îşi aminteşte că “a urmat etapa a doua de consolidare a structurii de producţie, pe baza unor tehnologii avansate, cum ar fi: electroliza cu catod de mercur cu tehnologie italiana Oronsion De Nora; acetilena (cracare şi purificare), policlorura de vinil (suspensie) cu tehnologie Krupp; alcooli graşi cu tehnologie Lurgi; mărirea de capacitate la monoclorura de vinil; alchilamine cu tehnologie canadiana. Punerea în funcţiune a acestor capacităţi s-a terminat până în 1968. Uzina de sodă, transformată între timp în Combinatul Chimic Borzeşti, a devenit în anii următori o emblemă a industriei chimice româneşti. Aceasta perioadă de stabilitate a durat circa 6-7 ani. A urmat o nouă perioadă de dezvoltare care a cuprins: Soda II cu o tehnologie sovietică învechită care nu a funcţionat niciodată la capacitatea proiectată; gamacid- cu o tehnologie copiată de la francezi, dar foarte dificilă; N-metilpirolidona cu o tehnologie japoneză, dar neperformantă. Acestă etapă, care trebuia să dezvolte sau să completeze profilul de fabricaţie a combinatului, deja era marcată de politica vremii, de a se merge cu jumătăţi de măsură, de a achiziţiona tehnologii neperformante şi ieftine.”
Foto 2, Instalația dce obținere a acetilenei din gaz metan (1963)
Foto 3, Pavilionul administrativ, Poarta 1 și Electroliza cu mercur ( 1965)
În 1968, oraşul Oneşti, devenit în 1965 Gheorghe Gheorghiu-Dej realiza 40% din producţia industrială a judeţului. Era un oraş care s-a transformat spectaculos dintr-o colonie muncitorească într-un oraş modern, supranumit “Eldorado al chimiei româneşti”, sau “cetatea petrochimiei”, cu una din cele mai spectaculoase creşteri ale populaţiei prin imigrare. Era oraşul cel mai nemoldovean din Moldova şi neoficial oraşul cu cea mai mare densitate de specialişti cu studii superioare, care avea numărul cel mai mare de intelectuali la mia de locuitori.
Începând cu 1 aprilie 1969 cele trei unităţi de pe platforma industrială Oneşti-Borzeşti, Combinatul Chimic Borzeşti, Rafinăria Oneşti şi Combinatul de Cauciuc Sintetic Oneşti, se comasează într-o unitate gigant, ,,Grupul Industrial de Petrochimie Borzeşti” care se întindea pe o distanţă de 6 km şi avea 12.000 de salariaţi, din care 463 au studii superioare.
În 1970 produsele Grupului Industrial de Petrochimie Borzeşti s-au exportat în peste 20 de ţări ale lumii: Uniunea Sovietică, Anglia, Austria, China, Cehoslovacia, Iugoslavia, Elveţia, Franţa, Olanda, India, Japonia, Germania, Egipt, Israel, Polonia, Ungaria, Italia, Iran, Belgia, Spania. În februarie 1971 la Uzina Chimică Borzeşti, a intrat în funcţiune instalaţia de Alchilamine, construită după un proiect canadian şi care producea şi încă mai produce şi astăzi: mono, di şi trimetilamină, mono, di şi trietilamină şi izopropilamină.
În 1973 Grupul Industrial de Petrochimie devine Combinatul Petrochimic Borzeşti, având aceeaşi structură organizatorică.
Între anii 1973-1976 s-a construit o nouă unitate, Întreprinderea de Utilaj Chimic Borzeşti, menită a executa utilaj tehnologic şi piese de schimb pentru industria chimică. După 1990, unitatea şi-a schimbat numele în SC UTON SA Oneşti şi a fost privatizată, iar astăzi este închisă complet.
În perioada cuprinsă între 1980-1985 la Borzeşti s-au realizat noi instalaţii: acid monocloracetic II, liniar alchil benzen (LAB), policlorura de vinil emulsie II, TZD II, tricloretilena II, insecticide II şi Soda III . “Toate aceste instalaţii erau dezvoltări ale unor tehnologii vechi, care nu erau performante şi care au creat în timp foarte multe probleme. Dezvoltarea a continuat cu grupul CIAN-erbicide, investiţii foarte scumpe, cu tehnologiii depăşite şi produse fără piaţă. De altfel, acestea au fost impuse de conducerea Ministerului Industriei Chimice în locul unei instalaţii de piroliza care nu era agreată la Borzeşti.” (ing. Virgiliu Băncilă – Platforma chimică, de la socialism la capitalism, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică, 1954-2004).
În 1990 Combinatul Petrochimic Borzeşti se divizează în trei societăţi comerciale independente, sub denumirile: CAROM S.A. ONEŞTI, RAFO S.A. ONEŞTI şi CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI.
Între 1994 – 1996 la S.C CHIMCOMPLEX S.A. Borzeşti a fost retehnologizată producţia de sodă caustică printr-o investitie de 70 milioane euro (cea mai mare la acea vreme din industria chimică românească), într-o modernă instalaţie de electroliză cu membrană schimbătoare de ioni, remodernizată în 2013 şi funcţională şi în prezent. La nivelul anului 2001, combinatul producea peste 100 de produse chimice utilizate în diverse ramuri ale industriei româneşti şi pentru export.
Un eveniment important care a marcat evoluţia de după 1990 a societăţii îl constituie semnarea, în ziua de 9 iunie 2003, a contractului de privatizare a societăţii. Cele mai importante obiective de investiţii realizate după privatizare sunt: retehnologizarea instalaţiilor de electroliză; modernizarea instalaţiei N-metilpirolidonă; modernizarea instalaţiei de metilamine; modernizarea instalaţiei de producere a azotului; modernizarea instalaţiei de frig pentru lichefierea clorului; construirea unei fabrici de reconcentrare a acidului sulfuric rezidual; o instalaţie de incinerare a rezidurilor organice lichide; o instalaţie de producere a clorurii de calciu sub formă de fulgi; racordarea la magistrala de gaz metan şi realizarea a două centrale de cogenerare care asigură o parte din energia electrică şi termică necesară funcţionarii combinatului devenit al doilea consumator de energie electrică din Moldova, după Sidex Galaţi (atunci când acesta funcţionează).
În 2015, la Chimcomplex s-a deschis un punct muzeistic având drept scop păstrarea unei mici părţi din patrimoniului industrial al fostului combinat chimic . Este doar un început şi poate fi o invitaţie pentru înfiinţarea unui adevărat muzeu al industriei chimice şi petrochimice din zona Oneşti-Borzeşti. În micul muzeu pot fi admirate imagini de la începuturile combinatului, aparatură veche de laborator sau de automatizare, primele cataloage de prezentare a produselor combinatului, machete de instalaţii dar şi un veritabil drob de sare, de la care a pornit întreaga aventură a industriei produselor clorosodice de la Borzeşti.
La sfârşitul lui 2018 Chimcomplex SA Borzeşti a achiziţionat activele viabile ale Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea punând bazele unui proiect ambiţios de revitalizare şi renaştere a industriei chimice din România.
Ing. Dorel Bălăiță, Chimcomplex SA Borzești, Articol apărut în revista ”Context” (nr. 3) , realizată de Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)
Punctul muzeistic la Chimcomplex SA Borzești
Bibiografie:
Verde Rozalia, Verde Teodor -Monografia municipiului Oneşti în date şi evenimente, 2003
Băncilă, Virgiliu – Platforma chimică, de la socialism la capitalism, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică, 1954-2004,
Teodoru, Aurel -Amintiri despre Combinatul Chimic Borzeşti, în broşura Chimcomplex S.A. Borzeşti.Tradiţie şi succes în industria chimică, 1954-2004
Husar, Gheorghe- Onești, un nou oraș muncitoresc, Rev. Arhitectura, nr.4/1957
Kernbach, Victor- Lumini pe strada mare, București: Ed. Tineretului, 1963
Andrieș, Mihai Gheorghe- Onești cetatea petrochimiei, București, Editura Politică, 1963
. Petre Done – Se reface memoria industrială a Oneștiului. La Chimcomplex s-a deschis muzeul combinatului chimic, Deșteptarea, nr. 7410 / 14.07.2015