Pentru a vorbi de o mare pasiune, cea pentru competițiile de off – road din Campionatul național, care ”îl mobilizează la maxim” pe Marius Dima din satul Curița, comuna Cașin, județul Bacău, luăm ca imbold al prezentului vorbele marelui scriitor german Johann Wolfgang von Goethe – ” Să nu lași să treacă o zi fără să citești, să auzi sau să faci ceva frumos!”
Marius Dima conduce Clubul Sportiv ”Curița Sticlărie, ce este afiliat la Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Acest club este organizator al unei competiții de anvergură națională (numită Cupa 4 x 4 Curița Sticlărie), ce a adunat la start, la mijlocul lunii august 48 de echipaje. După succesul înregistrat de această competiție de pe frumoasele plaiuri ale Curiței până spre Măgura Cașinului, în urmă cu o lună Marius Dima a participat la o puternică ”întrecere a bolizilor”, ce a avut loc în județul Buzău, în apropierea stațiunii Sărata Monteoru. Pe aceste minunate meleaguri cu ape tămăduitoare dar și cu coline ”cu adăpost de vânturi” și cu o bogată vegetație au fost prezente în Campionatul național de off- road un număr de 80 echipaje. Acestea au concurat la mai multe clase (Hobby, Standard A, Standard B, Standard C, Open și Expres). ”A fost o probă de zi – la care am străbătut peste 100 de kilometri și o probă de noapte (de 20 km). Traseul a fost unul superb, cu multe pante, cu mocirle și cu… adrenalină”, ne-a declarat Marius Dima, ce a concurat cu fiul său, Vlad Remus Dima. ”Vreau să-l inițiez în arta pilotajului acestor mașini și am dorit să experimentăm! Spre surprinderea și bucuria mea a mers foarte bine!”, ne-a mărturisit Marius Dima, de la care am aflat și multe lucruri pline de pitoresc despre această mare pasiune, în care ”este și o parte din tine” în tot ceea ce faci!
În acest sens Marius Dima ne-a declarat:”Pasiunea aceasta te adună, te strânge! Trebuie să te duci ca să participi la întreceri off- road chiar și în pandemie! În pădure sunt doar eu – pilotul, copilotul și pădurea! Mergem pe drumuri foarte accidentate, sunt multe momente de adrenalină! Atunci când vezi o pantă abruptă ai o strângere de inimă! Mașinile sunt prevăzute cu sisteme interioare care te protejează!” Întrebat fiind ”când a început această mare pasiune?” Marius Dima ne-a dat cel mai grăitor răspuns:”A fost visul meu! Totdeauna mi-am dorit acest lucru! Am început … ca o glumă, acum s-a îngroșat! Cu această pasiune am investit peste 14 000 euro în mașinile de astfel de curse!” Este de remarcat faptul că aceste mașini de curse necesită ”o revizie cap – coadă” după fiecare întrecere în care sunt angrenate.
Și a mai făcut un lucru Marius Dima:”prin organizarea și participarea la competițiile sportului cu motor promovăm zona Curiței și Cașinului, a județului Bacău! Noi suntem printre puținii din regiunea Moldovei cu această mare pasiune! De ce nu am face acest lucru știind cât de frumoasă este această parte a țării!” Demnă de remarcat, această convingere a lui Marius Dima mai bifează un lucru – este promovat în rândul tinerilor, a tuturor celor pasionați și sportul cu motor, care implică utilizarea vehiculelor motorizate!
Dacă ”adrenalina este în sânge”, sportul cu motor – foarte antrenant și prosper, este și în … anvelope, în noile chemări la concursurile de off – road. Acum echipajul ”din tată în fiu” Marius Dima – Vlad Remus Dima se pregătește să participe la cea de-a IV a etapă a Concursului Național de Off – Road de la Sighișoara (în jud. Mureș), care se va desfășura în zilele de 26 – 29 noiembrie. Ca un fapt plin de inedit, după cum ne-a declarat Marius Dima, ”sunt și femei – pilot ori copilot – care participă la aceste concursuri unde regulile sunt foarte stricte iar mașinile trebuie să corespundă din toate punctele de vedere întrecerilor deosebit de dificile. Aceste competiții sunt urmărite de arbitri ai Federației Române de Automobilism Sportiv, ce monitorizează startul, finish-ul dar și punctele de control”.
Cum la Sighișoara probabil se măsoară traseele pentru competiția care va avea loc în zilele următoare și cum și pasiunea pentru acest sport cu motor ”se revarsă mai tare ca un torent”, urăm succes – să urce pe podium!- echipajului Clubului Sportiv ”Curița Sticlărie”! Ion Moraru