Sâmbătă 12 iunie, de la ora 10.00 la Târgu Ocna vor răsuna iarăși acordurile muzicii populare și ușoare, o dată cu organizarea unui ”festival de zile mari”, la care participă nume sonore din țara noastră! Este vorba de desfășurarea celei de-a VII – a ediții a Festivalului – Concurs național de muzică ușoară pentru copii și tineret ”Cânt și joc de la moșii noștri”. Acest festival este organizat de Asociația Culturală ”Cantores Animae” în colaborare cu Primăria orașului – stațiune Târgu Ocna și va avea loc la Centrul Cultural ”Ion Talianu”. Aflat în Piațeta Primăriei orașului – stațiune Târgu Ocna acest centru e noua denumire a Casei de Cultură din ”orașul sării”, târg – ocnenii dorind astfel să păstreze mereu vie memoria unuia din cunoscuții actori de teatru și film, ce a rămas nemuritor prin interpretarea rolului lui Nae Cațavencu în comedia ”O scrisoare pierdută” (ecranizată și într-un film artistic în anul 1953). Ion Talianu s-a născut în anul 1898 la Târgu Ocna, a fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne iar vocea sa încântă și azi prin înregistrările mai multor spectacole de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română.
Festivalul Concurs ”Cânt și joc de la moșii noștri” continuă tradiția târg – ocneană ca an de an la începutul verii să se adune în cocheta stațiune de la poalele Măgurii tineri interpreți de muzică ușoară și populară precum și ansambluri folclorice din mai multe județe ale țării. Astfel, aici au participat, de la primele ediții ale festivalului, numeroase talente artistice precum și grupuri folclorice, trupe de dans modern, care au dat culoare acestui frumos oraș – stațiune. Este de remarcat faptul că acest festival s-a desfășurat și în anul trecut, când în condițiile dure ale pandemiei scena a fost amplasată pe stadionul orașului, în Parcul Măgura!
După cum am aflat de la președinta Asociației ”Cantores Animae”, doamna Lucica Mușat, ”sufletul acestui festival”, care are deja notorietate între evenimentele culturale ale văii Trotușului și județului Bacău, ”vor fi prezente talente artistice din multe zone folclorice ale țării, în acest an bucurându-ne de participarea concurenților din județele Bacău, Brăila, Brașov, Botoșani, Tulcea și Vrancea. Juriul acestei ediții a festivalului este unul deosebit, ce face ca manifestarea noastră să fie la înălțime!” Președinte al juriului este interpreta de muzică ușoară Stela Enache, cunoscută pentru cântecul – șlagăr ”Ani de liceu”. Ea are în repertoriu numeroase piese muzicale compuse de Florin Bogardo iar de-a lungul carierei sale a înregistrat patru discuri. Inedită, salutară și de mulți așteptată este prezența în juriul Festivalului Concurs ”Cânt și joc de la moșii noștri” a îndrăgitei interpete de muzică ușoară Carmen Rădulescu, în repertoriul căreia sunt melodiile ”Speranță dă-mi speranță”, ”Muzica te cheamă”, ”Fericirea are ochii tăi”, ”Același vis” și altele. Din juriul acestei ediții a festivalului mai fac parte Vasi Cărăbuț, cunoscut interpret și realizator de emisiuni muzicale, Teodor Isaru (realizator de emisiuni muzicale la Radio România), Doina Baciu (realizator de emisiuni muzicale la cel mai ascultat post de radio din Moldova – Radio Iași) și Bianca Bucă, o voce distinctă a radioului la Brașov, redactor la Radio România Brașov FM al Societății Naționale de Radiodifuziune.
Oneșteancă fiind, Bianca Bucă face și o invitație iubitorilor muzicii de a participa ”în frumosul orășel Târgu Ocna (în foto), la Festivalul Național de Muzică <<Cânt și joc de la moșii noștri>>… aici puteți să îmbinați utilul cu plăcutul și să vizitați una dintre puținele biserici din lume săpate în sare”.
Prezentatori ai acestui festival sunt târg-ocneanul Robert George și solista Anda Scutelnicu, ea având postate pe un canal youtube numeroase și frumoase melodii, pentru toate vârstele!
Despre desfășurarea și surprizele acestui festival rămâneți aproape de ”Amprenta de Onești”! Vom reveni cu un articol!