Evocări – Conu Mișu

PROF. ARISTOTEL  PILIPĂUȚEANU:

2. Nu-l pot uita pe Conu Mișu, nici dimineața când, găsindu-mă singur în sala de lectură a apartamentului deghizat în bibliotecă, m-a privit cu ochii care caută încrederea  preopinentului, apoi coborând tainic vocea, a șoptit: ”Dragul meu, hai să-ți arat ceva!” M-a dus într-o altă sală, mi-a pus în față  un număr din revista  ”Amfiteatru” și a plecat.  Am răsfoit paginile  și am înțepenit: era acolo un grupaj de versuri  semnate  de Ana Blandiana în care se pomenea pe șleau despre ”băieții cu ochi albaștri de pe Calea Victoriei”, despre ”adidașii” rămași în magazinele noastre după ce carnea fusese exportată și despre alte  subiecte  tabu vehiculate cu grijă de ”un popor vegetal”, incapabil de acțiune revoluționară. Conu Mișu a revenit, am vrut să-i spun ceva, dar el a dus arătătorul la buze, apoi l-a rotit în direcția pereților (care probabil aveau ”urechi”). N-am mai discutat niciodată acest subiect, deși aveam atâtea să ne spunem. La scurt timp, Anei Blandiana i s-a retras  dreptul de semnătură, adică  accesul în vreo revistă  sau editură din România.

Cu excepția manifestărilor de un entuziasm debordant, cauzate de marele proiect al Bibliotecii, Conu Mișu (Mihai Ciobotaru, în foto 1)  era un om practic și abil diplomat. Sunt  convins că nu era străin de  telefonul anonim pe care  l-am primit la câteva zile după Revoluție. Ne-am adunat la Casa de Cultură  vreo  30 de împătimiți ai scris – cititului din Onești și  Conu Mișu zâmbind  pe sub mustață s-a întrebat și ne-a întrebat: ”De ce ne-am fi adunat noi aici?” Am aflat curând, chiar de la el, căci, deși dezbaterile erau conduse de tânărul primar Florin Voiculescu, Conu Mișu părea să fie vioara  întâi. Însuflețiți de farmecul marilor schimbări politice, noi ceilalți, orchestra, îmbogățeam partitura culturală a  viitorului prin  cele mai frumoase proiecte. Conu Mișu le aproba pe toate, zâmbind îngăduitor; rolurile se schimbaseră: acum noi eram marii visători. Nici nu bănuiam  ce ne așteaptă…

Conu Mișu era și un om generos, atât cât îi permiteau resursele.  Scriitorii invitați la ”Zilele Culturii Călinesciene” luau masa la Hotelul ”Trotuș”, însă, când  vremurile au devenit mai sumbre, în anii 80, îi duceam la Cantina Liceului Sportiv, ceea ce ne cam jena.  Într-un fel, ne ajutau unii oameni cu dare de mână, care-și permiteau să facă invitații acasă. În acest caz, scriitorii se simțeau cu adevărat ”în vizită”, precum la rude sau la prieteni. Îmi amintesc de seara superbă petrecută cu Eugen Simion și Gabriel Dimisianu în apartamentul inginerului  Liviu Milea, de ziua când doctorul Traian Nemeș a invitat perechea Ana Blandiana – Romulus Rusan și tot grupul venit de la Cluj, în virtutea  unor bucurii comune trăite ca studenți. Tot așa și Conu Mișu făcea invitații  câte unui grup de scriitori,  creând  o atmosferă de bună dispoziție, dar și de elevație  spirituală. Este drept că avea și sprijinul Doamnei, o pricepută gospodină,  dublată de o excelentă învățătoare la Școala Generală Nr. 5 (”Ghiță Mocanu”), care știa să impună un climat de  distincție și confort.

Conu Mișu a înfruntat eroic lunga-i bătrânețe, dar trecerea timpului își spunea cuvântul. La una dintre ultimele apariții publice  a trebuit să-i țin microfonul și am observat cu un sentiment dureros tremurul foii  de pe care-și citea micul său discurs, deși vocea  îi rămăsese la fel de clară și gândirea la fel de lucidă. Apoi, îl întâlneam  stând pe câte o bancă de pe Bulevardul Oituz sau din Parcul Trandafirilor. Îl întrebam ce mai face și îmi dădea mereu același răspuns: ”Mă  târâi, dragul meu,  mă târâi!” Ceea ce nu era adevărat, căci ochii la fel de inteligenți și gustul de vorbă funcționau la fel de bine ca și altădată. Nu făcea greșeala  seniorilor de a te plictisi cu relatări  de ”când eram eu tânăr”.  Subiectele vizau actualitatea, căci Conu Mișu rămânea același împătimit  iubitor al Oneștiului, chiar și când, nemulțumit, critica unele stări de lucruri. Dar mai ales a rămas până la  sfârșit un  susținător al curajoșilor și nedomoliților purtători de flacără  spirituală  în acest colțișor de țară.

 Foto 1  este realizată de  Ștefan Neagu. Prima parte a acestui articol a apărut în ziua de 20 iunie 2021