(Ne) uitând de … Poezie – Versuri de Silvia Miler

 

Clandestin

 

Duc o viaţă

Clandestină de…

Poet!

 

Un hoinar cu

Noaptea scurtă

Ce se-ascunde doar de…

Sine

Şi se minte de-o

Vecie,

Că nu poţi trăi ca

Lumea

Decât doar uitând de

Vise.

 

Sclav al gulerului alb!

 

Un ocnaş trudind la

Cifre,

Planuri şi livrări

Precise,

Raportând cu

Măestrie

 

Dar uitând de…

Poezie.

 

 

Când iubesc

 

Iubesc

Frunzele spălate de ploaie,

Conturul umed al florilor,

Copacii în care cresc melci şi

Cei care fac… vrăbii,

Baia din ciubăr

(Unica tuşă a civilizaţiei din

Grădina sălbaticită)

 

Iubesc noroiul ce păstrează,

Docil, urmele noastre împletite

Sub umbrelă,

Umezeala calină şi

Căldura ceştilor cu ceai…

 

O, da… iubesc.

Da… da…

 

Da ‘nchide odată robinetul

Cu dragoste

C’ai aţipit şi iar

M-ai inundat

 

Vecine!

 

 

Fugar

 

În fiecare rând

Mai arde o bibliotecă

Şi-n litere metanii

Se roagă spre adânc

 

Pierdută-n zări

Lumina

Dă forme-n întuneric

Secretelor ce-n taină-s

Purtate la oblânc.

 

 

Puterea lui şapte

 

Pe unde merg,

Rareori mai văd

Câte un om

Citind o carte.

 

Unele mâini

Dezmiardă pagini

Ostoind durerea

Copertelor în pegamoid.

Nări înfiorate,

Adulmecă scurt

Cerneluri uitate.

 

Gesturi inconştiente

Rup spinări broşate

(Cusute gotic sau

În punct tătărăsc).

 

Geamătul resemnat

Nu atinge

Urechile ceruite.

 

Attila, barbarul,

Punea poetul pe

Aceeaşi treaptă cu

Allah,

Între ei creaţia

Şi (contemplativ)

Îi ierta

Totul.

 

Civilizaţia răstigneşte

Trupul cărţii.

Cicatrici adânci

Consemnează trecerile

Cititorului.

Puterea lui şapte

Marchează pagini,

Cu respect sau… fără

Nicio mulţumire.

………………

 

Pe unde merg,

Ochiul oftează,

Priveghează,

Cărţile gem,

Omul (!?)

 

Nu aude.

 

Florar

 

Cearcănele zilei

Peste flori coboară

Soarele se-nfruptă

Din pământ a seară

 

Luna prinsă-n mreje

Domoleşte firea

Visele fac pândă

Zorii îngân iubirea…           Versuri de  Silvia Miler, din volumul  ”A pentru  un a”

 

 „O candoare juvenilă, usor ludică, usor crispată străbate poezia Silviei Miler. Scrisă, corect si coerent, adesea în dulcele stil clasic (stil atât de izgonit de … işti) poezia înaintează, pas cu pas, spre cititor: „Într-o zi cu soare / Două dimineți / Au plecat în lume/ La trăit de vieți”. Truditatea si o anume spaimă par a-si pune amprenta pe versurile scrise cu o notă de patetism pentru uşoara dezordine din suflet. Colocvialitatea pe care o inspiră aceste versuri ne face să credem în sinceritatea autoarei, în gesturile ei lirice de o tandreţe netrucată. ” (Emilian Marcu, site –ul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor  din România)