Acasă la  George  Bacovia, la București

În această toamnă se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui poet simbolist român George Bacovia, autor  al atâtor întristătoare versuri… ”Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii… /  Se întindea noianul de unde nu mai vii; /  O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa – / Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. //- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată, / Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic. / O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic, / Lăsând odaia goală, şi lampa afumată…” (Umbra).  La această aniversare ”deschidem” ușa Casei Memoriale ”George Bacovia” din București…

Cartierul Berceni, BUCUREȘTI – 

În sudul Bucureștiului, în apropiere de Parcul Tineretului, se află casa în care a locuit scriitorul român George Bacovia. Astăzi găzduiește Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, o casă modestă ce păstrează o atmosferă autentică a perioadei în care soții Bacovia au locuit aici. 

Era o zi de sâmbătă, cu cer albastru și mult soare când am ajuns la casa lui George Bacovia, situată în cartierul Berceni, pe strada George Bacovia, la numărul 63. Poarta era deschisă, iar steagurile României și al Uniunii Europene fluturau în bătaia vântului. Am intrat unul după altul în curtea casei, foarte îngustă, dar bine întreținută, fiind amenajată cu flori de primăvară. În mijlocul grădinii era bustul poetului cu fața spre casă, înconjurat de butași de trandafiri înmuguriți. Casa era una modestă, vopsită într-o nuanță de cărămiziu deschis, cu geamuri mari și două uși de lemn, vopsite în alb. Gardul din piatră era într-o nuanță de gri închis, asemănătoare cu acoperișul casei, făcut din tablă. Înainte de a intra în casă, m-am oprit lângă ușă și am făcut o poză plăcii memoriale: „În această casă a locuit  și a creat între anii 1933 – 1957 poetul George Bacovia. S-a așezat această placă în anul 1958, luna mai 25 ca un omagiu adus marelui poet.”

Am intrat în liniște în holul casei. Era foarte multă lume, iar gazda deja începuse să le povestească vizitatorilor crâmpeie din viața și activitatea literară a poetului. Tânăra avea o voce caldă, foarte pasionată de universul bacovian și capta atenția tuturor prin intonație și sinceritate: „George Bacovia s-a născut la Bacău, pe 4 septembrie 1881, într-o familie de negustori, cu mulți copii, opt la număr, cinci fete și trei băieți. Iar poetul pe numele lui adevărat George Andone Vasiliu, căci noi îl cunoaștem din literatură sub pseudonimul de Bacovia a fost cel de-al cincilea copil al soților Vasiliu, fiul lui Dimitrie și al Zoei Vasiliu. Pseudonimul de Bacovia se pare că și l-ar fi luat de la denumirea orașului unde s-a născut, de la Bacău. În această casă s-a stabilit în anul 1933 împreună și datorită soției, Agatha Grigorescu, ea fiind profesoară de limba și literatura română a făcut un împrumut la Casa Corpului Didactic și așa au construit casa, foarte repede, în aproximativ o lună, iar Agatha a fost diriginte de șantier. Nu vă imaginați că era finisată, dar puteau să locuiască în ea.”

Holul casei era foarte îngust, cu tablouri pe pereți și cu patru vitrine amenajate lângă geam. În acele vitrine se aflau edițiile princeps ale poetului, câteva copii ale manuscriselor (Plumb și Lacustră), mai multe desene ale poetului executate în creion, carnetul de membru al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., cu numărul 20, având data eliberării la 15 octombrie 1954 și semnat de Președintele Uniunii, Mihail Sadoveanu. Tânăra povestea despre actul de creație al lui Bacovia următoarele: „Bacovia a debutat în literatură cu volumul „Plumb” ce a apărut pentru prima dată în anul 1916 în 500 de exemplare la tipografia „Flacăra”. Bacovia mergea în Parcul Trandafirilor din Bacău, sub copacul lui de suflet, celebra salcie, și scria poezii. Când i se părea că nu sunt desăvârșite și în ideea de a nu le găsi nimeni acele manuscrie, făcea cocoloș hârtiile și le arunca sub bancă. Când poetul ajungea acasă, Agatha mergea în urma lui, strângea acele manuscrise și mai apoi le dactilografia. Mărturie ne stă micuța cărțulie, oarecum în format liliput, „Bucăți de Noapte”, apărută în 1926. O vedeți expusă în vitrina din holul casei.”

Din hol am intrat în camera din dreapta, aparținând soției poetului, Agatha Grigorescu. Tot aici era și dormitorul soților Bacovia. În această cameră era biblioteca cu peste 700 de volume, iar deasupra acesteia era un tablou pictat de Cecilia Cuțescu-Storck, înfățișând-o pe Agatha la casa de vacanță din Cap Kaliakra. În stânga și în dreapta geamului erau două tablouri cu părinții poetului Zoe și Dimitrie Vasiliu. Deasupra ușii care dădea în sufragerie era o fotografie alb-negru cu părinții Agathei, Șerban și Maria Grigorescu. Mobilierul din cameră avea o nuanță închisă, iar printre obiectele expuse se numără câteva fotografii în ramă, câteva cești, două evantaie, patefonul, un aparat de radio Balada și o călimară veche pentru cerneală și suport pentru toc cu peniță. Lângă bibliotecă era o canapea veche, de culoare verde, iar într-un colț al camerei se afla o sobă mică de teracotă. Tânăra mai spunea că „poetul a avut un singur copil, pe Gabriel. În camera Agathei puteți vedea o fotografie a băiatului alături de mamă în grădina casei. În prezent, poetul are un nepot care este medic legist în Suedia. Vedeți acolo și o fotografie cu acesta.”

Tânăra continua să povestească despre soții Bacovia: „Îmi place să o numesc pe Agatha Grigorescu îngerul păzitor al lui Bacovia pentru că dacă ne gândim la poezia bacoviană și la sufletul lui Bacovia am putea spune că era o fire destul de tristă, melancolică, introvertită, singuratică. Ea a fost sprijinul lui permanent. A fost o fire bolnăvicioasă, a suferit de depresie, a fost internat în sanatorii de câteva ori. Datorită Agathei putem să vedem astăzi această casă. Practic încă din 1958 se vizita casa, la un an după ce poetul s-a stins din viață. Tot atunci s-a schimbat și numele străzii și de atunci poartă numele poetului. El a murit pe 22 mai 1957. Agatha și-a dorit foarte mult ca memoria literară să rămână veșnic vie. A donat casa statului, iar ea a locuit după moartea poetului vreo 20 și ceva de ani în această casă. Atunci când s-a deschis muzeul s-a pus și o placă memorială.”

Din camera Agathei sau dormitorul soților Bacovia, am intrat în sufragerie. În această cameră luau masa împreună, mai puțin spre sfârșitul vieții poetului atunci când i se ducea mâncarea în camera lui. Sufrageria era frumos amenajată, cu o masă în mijlocul camerei, cu mobilier închis la culoare, cu fotografii în ramă ale soților Bacovia pe pereți, un tablou de mari dimensiuni, reprezentând un coș răsturnat cu fructe, câteva desene cu chipul lui Bacovia, mai multe vase de ceramică, un dulap cu tacâmuri și un bust al poetului așezat într-un colț al camerei. În această cameră erau adunați toți vizitatorii, iar tânăra povestea că „Bacovia a fost întrebat de cineva la un moment dat: – De ce în jurul tău nu vrei să fie oameni? Iar acesta a răspuns: – Nu vreau să-i supăr cu tristețile mele, îi iubesc prea mult ca să arunc o urmă de monotonie asupra bucuriei oamenilor.„ O altă secvență povestită de tânără arată că poetul avea o sensibilitate aparte încă de când era copil: „Era o zi ploioasă de toamnă, se uita pe geam și la un moment dat și-a întreabt mama: – Mamaie, dar cine plânge la geamurile noastre? Și avea atunci doar 4 ani.”

Tânăra ghid și eleva Agathei Bacovia din 1948

Printre vizitatori am avut plăcuta surpriză să fie o elevă a Agathei Bacovia, în anul 1948, când era profesoară la școala centrală. Cu o voce tremurândă, doamna a început să ne povestească despre profesoara Agatha Bacovia: „Era o fire uscățivă, energică, era plină de energie. Organiza foarte multe evenimente culturale”. Ulterior, am intrat în camera poetului, un spațiu aparent claustrofob, dar suficient pentru poet, ne spunea tânăra-ghid. Aici își petrecea cea mai mare parte a timpului, în cămăruța lui. Când am deschis ușa camerei, a început să se audă vocea poetului. Tânăra ne-a spus că este vorba despre „un aparat pe senzori și în momentul în care vă simte puteți să auziți vocea poetului. A fost înregistrată în 1955 de către Societatea Română de Radiodifuziune. În total au fost înregistrate 22 de poeme”. În cameră era biroul poetului, un pat de mici dimensiuni, un dulap, un tablou pictat al poetului, o fotografie alb-negru al soților Bacovia la bătrânețe, iar într-un colț era o sobă de teracotă de culoare albastră. Lângă sobă era un tablou cu  ”Cina cea de taină”, o fotografie a poetului cu o viară în mână. Lângă ceasul de pe dulap era un calendar cu ziua în care a decedat poetul, 22 mai. Pe biroul poetului se afla o tablă de șah, o carte liliput, un stilou, o scrumieră cu două pipe și o sculptură din lemn pe post de veioză.          Reportaj  realizat de  Mircea Mitrofan, București