Minutul de culoare și emoție, la Lacu Sărat

Minutul de culoare și emoție, la Lacu Sărat

Minutul de culoare și emoție, la Lacu Sărat

 

Pantelimon – Lacu Sărat, jud. Brăila

 

Însoțiți de maica Iustinia Roșca, de loc din Cozmești, ctitorul principal al colectiei, am intrat pe ,,ușa” din față a tradiției românești. Ghidați de măicuță,  ne-am fericit cu frumusețea inegalabilă a casei țărănești  de  odinioară, pusă în lumină de sutele de exponate aranjate tematic, totul , de la leagăn până la ușa veșniciei.” ,,Totul apare ca o filă de Evanghelie transpusă în culoare, în naturalețe și armonie”, ( ÎPS  Arhiepiscop CASIAN al Dunării de Jos). Am trecut prin casa părintească în care m-am regăsit alături de bunici, părinți, vecini, rude, la muncă, în sărbători, în tradiții, în școala satului etc. Am retrăit bucuria fiecărei etape din viață, ascunsă în fiecare lucrușor pus la vedere cu farmecul lui.

 

 

,, Frumosul, spunea părintele Nicolae Steinhardt, stă în dragostea celui care privește, în creștinul din fiecare din noi… ”, dar, adaug eu, și în modul în care cu dăruire și iubire de neam, de țară, cu patos creștinesc, este afișat mesajul ce vine din sutele de exponate, dar și din discursul custodelui, ce sunt una și aceeași persoană – măicuța Iustina Roșca, măicuta simplă, crescută la marea scoala in  ÎMPĂRĂȚIA  LUI  DUMNEZEU. Felicitări!  Am învățat o lecție sfântă de muzeistică  pentru proiectele noastre la care trudim. Când VREI să faci CEVA, găsești mijloace, căi; când  nu  vrei, găsești  SCUZE.

Un singur SCOP – conservarea și valorificarea patrimoniului românesc. Un strigăt: SALVAȚI  SATUL  ȘI  VALORILE LUI. Veniți  cu noi, alături  de  noi!

Profesor  pensionar  Constantin  Macarie,  Soveja, jud. Vrancea

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul!