”Toate trec… muzici vechi, muzici noi…”

”Toate trec… muzici  vechi, muzici noi…”

”Toate trec… muzici vechi,  muzici noi…”

VERSURI   DE  ANA   URMA

 

Inimi trezite

 

sămânța sădită

într-un alt anotimp

cu degete de dor strâns

sub pleoape văzduhul

te învie într-o pasărea-stea

 

 

așa ne vorbeam

cu un gând plănuiam

tot ține tradiția vie

dincolo de formă și timp

să-mi alung insomnia

 

 

soli nevăzuti

după cum vinul ars vechi

ne va umple

goluri cu iambi și trohee

versul classic sau alb

 

 

festin pe o gură de rai

toate trec… muzici vechi

muzici noi

este vinul un boem

simte gustul aroma

 

 

poezia începe punem

puncte pe i firul tocmim

tăcerii cu ploaia

în piepturi bat gongul

două …inimi trezite

 

 

Te-am căutat

 

 

te-am căutat în

zările senine

în zilele şi nopţile de

farmec pline

în fiecare boare

 

 

în holda din câmpiile

mănoase și în căldura

fiecărei „case”

aurul din soare și-n

limpezimi de ape curgătoare

 

 

în fiecare om te-am căutat

o legătura de-a avut

te-am căutat în Sfânta Carte

şi să-nţeleg cu viaţa mea

un cod să descifrez

 

 

am dat deoparte

fiecare piatră tot am sperat

să se deschid-o poartă

să te cunosc

după o lacrimă divină

 

 

te-am căutat

şi te-am găsit în toate

pretutindeni Eşti

și-n locuri ce cu gândul

în inima-mi …ce bate

 

 

 

Liniștea mea

 

 

cum ar fi cititul târziu

până liniștea mă trimite

somn sau jazzul slow

mai ales sâmbata seara

imoral îmi iau liber

 

 

înot în uitare ascult

tot albumul mă pierd

în solfegii alunec în apele

calde caut algelor verzi nume

scurte mici globuri de aer

 

 

răspund se lovesc se sparg

tandem prin ele respiră

făpturi învrăjbite de aer

de lumină atingeri

tăcute dau sens risipirilor

 

 

prins în ochi de corali

se roteșete întreg universul

totuși adun în bagaje

nouă o mie de fire și semne

fac recurs la clemență

 

 

uit de răni de greșeli

povara tăcerii prelinsă

în valuri surpă subterane

am resurse locuiesc vor

semințe …de liniștea mea

 

Înțelesuri noi

 

semnele alese

se-nsenineză cerul

se dezmorţesc

respiră caut litere

potrivite gândului meu

 

 

cuvinte fac alianţe

într-un joc nocturn

ca la facerea lumii

azi golul din suflet

le cântă tăcerea

 

 

am vechi dorințe

trec singur

alfabet aşezate imagini

vor un loc mai în faţă

rescriu neuitării poeme

 

 

pe un colţ de ecran

caiete de sticlă aşteaptă

despart apele

nopţii mai merg uneori

se face lumină o clipă

 

 

literă anume aprinde

un fitil la-nceputul foii

ochii închiși gândul

o altfel de vorbire

cu …înţelesuri noi

Versuri  de Ana Urma, autoare a  volumelor  ”Isadorable” – Poezie (Editura ArtBook Bacău, 2015),  ”Ploaie  de  vară” – Haiku (Editura Pim, 2015),  ”File de jurnal”, vol I – Poezie ( Editura Pim, 2016) și  ”Urma  Soarelui” – Haiku ( Editura Rafet, 2018). Ana Urma, care  a participat la  multe concursuri și festivaluri  de poezie, unde  a obținut numeroase premii, este prezentă  în peste 20 de antologii literare.  

 

 

 

 

Distribuie articolul!