De Ziua Armatei Române
Faptele ostașilor Armatei Române sunt nepieritoare iar memoria eroilor țării trebuie păstrată mereu vie. Azi, de Ziua Armatei Române prezentăm un florilegiu al unor biografii încărcate de istorie dar și crâmpeie de viață, ce au dus la obținerea unor izbânzi, rămase în Istoria României.
Dând la o parte negura timpului aducem în lumina acestei frumoase zile de toamnă pagini de eroism din anii Războiului de Independență. Prin străduința profesoarei Elena Istrate, din comuna Traian (jud. Bacău), ea dedicându-și mult timp din activitate cercetării documentelor, facem cunoscute mai multe lucruri despre un nume legendar – Căpitan Dimitrie Bușilă (al cărui nume îl poartă și o stradă din orașul Târgu Ocna). El s-a născut la 15 februarie 1836 în comuna Poienești (jud. Vaslui și s-a remarcat în luptele de la Grivița (Bulgaria). Din însemnările distinsei profesoare aflăm:”Născut într-o veche familie de răzeşi, Dimitrie Buşilă se înrolează, voluntar cu gradul de soldat la 19 aprilie 1856 în Regimentul I-linie. Avansează relativ repede la gradul de caporal la 14 august 1861, sergent la 1 aprilie 1862, sergent major la 1august 1863, sergent ajutant la 24 iulie 1864, apoi este ridicat la gradul de sublocotenent, la 30 august 1864, fiind mutat la Inspectoratul 3 grăniceri. De la 1 aprilie 1866, Dimitrie Buşilă se află în Compania de grăniceri de la Oituz iar de la 10 noiembrie 1868 este înaintat la gradul de locotenent şi numit la Compania de pompieri din Iaşi. La 20 ianuarie 1874, avansat căpitan, comandă Compania din Regimentul 5 dorobanţi și apoi succesiv comandă Compania 12 din Regimentul 8 dorobanţi (în anul 1875) şi Compania 6 Târgu-Ocna a Batalionului 2 Bacău din Regimentul 14 dorobanţi. În 1877, la decretarea mobilizării, Regimentul 14 dorobanţi era încadrat în Divizia 4 infanterie. De la 30 aprilie 1877, compania sa, împreună cu două secţii din Regimentul 4 artilerie, ocupă poziţii defensive pe malul Dunării, între Corabia şi Bechet. Prin Decretul nr.1377, Dimitrie Buşilă este decorat cu medalia <<Virtutea Militară>> de aur, pentru curajul şi modul în care s-a comportat subunitatea sa în timpul bombardamentelor otomane asupra localităţilor Islaz, Bechet, Corabia din 4, 10, 15, 20 şi 27 mai 1877. La 16 iulie Dimitrie Buşilă trece cu întreg regimentul Dunărea, compania sa, împreună cu restul Batalionului 2 şi cu alte trupe din Divizia 4 infanterie, constituind eşalonul de rezervă al diviziei, sub comanda colonelului Grigore Cantili. Înlocuind în poziţii Batalionul 1 al Regimentului 14 dorobanţi, care contribuise la ocuparea redutei <<Griviţa 1>>, Dimitrie Buşilă participă cu subunitatea sa la respingerea puternicului contraatac otoman din ziua de 31 august 1877. Comandantul Companiei 6 Târgu-Ocna, pentru care disciplina şi simţul datoriei erau sfinte, iubirea de ţară vibrând adânc în inima sa, îşi îndemna şi îşi îmbărbăta ostaşii strigând: <<înainte băieţi, nu vă lăsaţi!”>> Presiunea otomană din flancul drept al apărătorilor este stăvilită, Dimitrie Buşilă este rănit mortal, un glonte lovindu-l în cap. Pentru neînfricarea cu care şi-a condus subunitatea, contribuind la oprirea contraatacului inamic, el a fost decorat post mortem cu medaliile << Apărătorii Independenței >> și << Trecerea Dunării>>.”
Profesoara Elena Istrate redă în studiul său și relatarea despre comportarea eroică a lui Dimitrie Bușilă, ziarul <<Războiul>> scriind: ”Memoria căpitanului român, mort pe câmpul de bătălie pentru împlinirea datoriei către ţară, este un soare care revarsă raze de mângâiere şi încălzeşte inimile”. Mai sunt menționate de către prof. Elena Istrate și alte fapte de glorie:” În operaţiunile desfăşurate la Riben, Calisovat, Camucita şi pe fronturile Opanezului s-a distins Escadronul Bacău din cadrul Regimentului 8 călăraşi evidenţiat de către comandantul Diviziei a IV-a şi din rândurile căruia a căzut în noaptea de 13 spre 14 august 1877, primul ostaş român pe câmpurile Bulgariei – soldatul Lupu Andrei din Luizi-Călugăra. Din acelaşi escadron a căzut mai târziu soldatul ochitor Gheorghe Lascar,decorat post-mortem cu Crucea <<Trecerea Dunării>> precum şi alţii din comunele Poduri, Prăjeşti, Caşin, Cleja, Căbeşti, Plopana și Găiceana. Pentru vitejia şi sacrificiile date de armata română şi implicit de ostaşii recrutaţi de pe meleagurile băcăuane, în marea familie a ţărilor Europei apare astfel un nou stat independent, o nouă naţiune liberă, energică şi viguroasă, hotărâtă să nu mai admită niciodată nici un fel de tutelă asupra sa, să participe cu drepturi egale la viaţa internaţională”.
”Să-ți aperi țara – cea mai mare onoare!”
Având deosebitul prilej de a răsfoi Albumul ”100 de ani de viață, 100 de ani de istorie” (realizat de presa militară din România), prezentăm câteva mărturii ale veteranilor de război ”centenari”. În primele pagini ale acestui album se arată:”Apreciem că veteranii de război sunt icoana vie a faptelor de arme ale oștirii noastre române. Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, cu durerea în suflet a pierderii camaradului, cu adânci răni fizice și psihice, spre a fi dovada vie a jertfelor acestui neam greu încercat. Acești bravi ostași ne-au învățat că dragostea de țară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte”.
Gheorghe Coțofană (născut în satul Cățălești – Săuceștiul de azi, din apropierea Bacăului), a participat la luptele desfășurate pe teritoriul național dar și în Rusia, Odessa, Ungaria și Cehoslovacia, ajungând până la granița cu Austria, ca ochitor la tun, până în anul 1945. A trecut Nistrul, a ajuns în Odessa, apoi la Nikolaev, pe malul Niprului. El își amintește:”A fost greu pe front. Am stat o iarnă întreagă pe malul apei, având rolul să păzim obiectivele. Era așa ger, că nu puteai să deschizi ochii. Am avut greutăți mari…
La Odessa, au luptat alături de nemți și unguri. Toată Odessa era înconjurată de antiaeriană. Nu credeam că o să mai scăpăm de câte bombe cădeau, de sute de kilograme. Când cădeau bombele, se cutremura pământul; eram foarte speriați. Bombele erau aduse cu avioane mari de transport. Aviația ușoară transporta doar armament ușor (mitraliere).“ Și în Cehoslovacia, a stat o lună de zile și despre această perioadă mărturisește:” De aici, ne-am întors în țară cu mașinile din dotare. Nu am avut răniți în baterie. Erau în urma inamicului… Și la noi, în țară, multe orașe au fost bombardate, printre care și Romanul, care a scăpat de a fi distrus. Noi eram în tranșee.“
Gheorghe Goșpei (din Mănăstirea Cașin, localitate de unde au căzut pentru patrie 157 eroi între 1941 – 1944), a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945“. În perioada 1939 – 1944, a fost concentrat și a luptat pe front la unitatea militară din Ploiești, iar, ulterior, pentru apărarea rafinăriei Teleajen. La sosirea de pe front s –a căsătorit cu Ecaterina Ghilogaș, cu care are a acumulat 70 ani de căsnicie. Au împreună 4 copii care, la rândul lor, i-au adus pe lume 13 nepoţi și 14 strănepoţi.
Locotenentul (retragere) Dumitru Iordache ( născut la 2 octombrie 1912), a scăpat de ororile războiului de pe frontul din Est după ce, timp de aproximativ 2 ani, a fost comandant de pluton branduri (aruncătoare Brandt), în Crimeea. A făcut parte din Regimentul 23 Infanterie, în perioada aprilie 1943 – februarie 1944, având gradul de sergent-major. „Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare!“ – spunea cu greutate, dar și cu mândrie acest veteran. Este credinţa care l-a călăuzit întreaga perioadă a războiului și l-a făcut să treacă mai ușor peste greutăţi. ”<<Să nu uităm>> este îndemnul celor ce au luptat pentru ţara noastră, care au supravieţuit frontului și, apoi, epurărilor comuniste.”, a mai menționat locotenentul (retragere) Dumitru Iordache, care pentru faptele de arme săvârșite în perioada războiului, a fost decorat cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă“, precum și cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de – Al Doilea Război Mondial, 1941-1945“.
Dionisie Bularcă, din Întorsura Buzăului (jud. Covasna), fiind al 5 –lea copil într-o familie cu 10 copii, a luptat în Crimeea, unde a fost lovit la șold și la burtă, rănile din război aducându-l acasă, după multe internări prin spitale. „Am stat 3 luni în Ungaria. Apoi am mers cu trenul 11 zile la Odessa. Acolo am stat o noapte. Am trecut de munții Caucaz. Am ajuns la Cotul Donului. Aici erau și români, nemți, turci, unguri. După 3 zile s-a rupt frontul. De-acolo am plecat la Dezna, am făcut tranșee. Mâncarea ne era adusă de-abia la ora 11.00 noaptea, în rest nu era voie. Am stat o săptămână în tranșeele acelea. Nu-ți era frică de moarte ci de batjocură. Dacă te prindeau îți tăiau mâinile, picioarele, nasul, îți scoteau ochii, te spântecau pur și simplu “- povestește Augustin Iuga, din comuna Ciceu – Giurgești, jud. Bistrița Năsăud.
În acest nemilos război, pe frontul de Est în Divizia 3 Infanterie, a luptat și veteranul de război, Gheorghe Cășineanu (locotenent în retragere). El a fost cel mai în vârstă locuitor al satului Poiana Sărată (și al comunei Oituz), fiind unul din bravii oșteni ai acestor meleaguri. La 101 ani, Constantin Zaharia (din Boroaia, raionul Fălticeni, regiunea Suceava, mobilizat în timpul războiului cu Regimentul 53 Infanterie, cu care a trecut în Basarabia și apoi, a intrat în luptele din zona Odessei și Stalingradului), a mărturisit un lucru deosebit: „secretul longevităţii este nu numai cumpătarea, ci şi dragostea şi iubirea aproapelui“.
Plutonierul (retragere) Gheorghe Costan, din comuna Udești, județul Suceava, s-a născut la 9 ianuarie 1917, cu câteva luni înainte de a-și pierde tatăl în Bătălia de la Mărășești. A fost recrutat în 1939, la Compania 4 Sanitară, care funcţiona pe lângă Corpul 4 Armată. În toamna lui 1942, a fost repartizat la Regimentul 6 Vânători de la Bălți, despre care, în glumă, spunea că se numea Regimentul 6 „Vai Mamă“. Era căsătorit doar de o lună când a plecat de acasă și nu a știut că soția lui era însărcinată. A fost sergent, comandant de grupă la compania a VI-a și a participat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial în mai multe zone și la Cotu Donului, unde a văzut acolo multe orori.
Iată povestită – de veteranul Vasile Cociorvan – o zi a cumplitului război: „Pe 22 iunie 1941, ne-am trezit dimineață devreme. Mai era mult până în ziuă. Trecuseră multe avioane, ce se duseseră la Sculeni și bombardaseră. De la amiază, au început și rușii să tragă. Pe noi ne-au trecut nemţii Prutul, cu bărcile. Acolo am văzut pentru prima dată morți. Înainte luptaseră acolo alţi români de-ai noştri. Am trecut printre ei și, după ceva de mers, am intrat și noi în situație de război. Ne-au pus banderole galbene la mână pentru a nu fi bombardaţi chiar de aviația noastră și am înaintat.“
Glorie Armatei Române, care prin jertfe și sacrificii, a contribuit la marea victorie de la 9 Mai 1945, când s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.