Sorin Nicodim, o viața dedicată artelor vizuale, omagiu lui Ion Nicodim

Sorin Nicodim, o viața dedicată artelor vizuale,  omagiu lui Ion Nicodim

Scena artelor vizuale timişorene  este marcată la sfârşit de an de câteva evenimente expoziţionale de excepţie. Dacă la Galeria Calpe, expoziţia Norei Blaj, „Gestuar” a încântat publicul cu opere recente, expoziţia maestrului Sorin Nicodim, găzduită de Galeria Park a U.A.P. Filiala Timişoara, aduce pe simeze o selecţie de lucrări realizate în ultimul deceniu, în tehnicile preferate ale artistului, pastelul şi tehnica mixtă.

 

          Având un parcurs artistic impresionant, apreciat atât de critica de specialitate cât şi de publicul larg, distins cu numeroase premii, naţionale şi internaţionale, maestrul Sorin Nicodim sărbatoreşte luna aceasta, frumoasa vârstă de 70 de ani, invitând iubitorii de artă timişoreni la vernisajul domniei sale ce va avea loc  azi, joi 25 noiembrie la ora 18:00, programul de vizitare fiind următorul, de luni până vineri între orele 9:00-12:00 şi 14:00-17:00, strada George Enescu, nr. 1.

 Costin Brăteanu, artist vizual TIMIȘOARA

 

Cuvintele ”Nici o zi  fără o linie, o pensulă, o idee sau gând, o pată de culoare” sunt cele care te întâmpină la intrarea în atelierul pictorului  Sorin Nicodim (născut în orașul Târgu Ocna).

 

  Absolvent al Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București, Sorin Nicodim a devenit  un nume cunoscut  în rândul artiștilor plastici din România. Prin actuala expoziție de la Timișoara Sorin Nicodim aduce un omagiu unchiului său, Ion Nicodim,  mare artist  român (pictor, sculptor și decorator, care a trăit între anii 1932 – 2007). Trăind  mulți ani în Franța (de la sfârșitul anilor 1970 și până după 1989), Ion Nicodim mărturisea într-un interviu acordat în anul 2001: ”Culoarea este expresia sentimentului pe care il ai despre ceea ce vrei sa faci.”

 

 

Distribuie articolul!