Dacă marele cronicar Miron Costin, cu  expresia de înnobilare sufletească  ”Biruit-au gândul să mă apuc de această trudă” pornea a scrie ”Letopisețul Țării Moldovei, de la Aron Vodă încoace”,  o inimoasă echipă  având coordonator pe domnul Didel Ghihaniș a urmărit ideea de a scrie  o monografie a localității Brătila,  pornind de la gândul ”la început a fost Ideea”.  Autorii  Monografiei ”Brătila, un sat care a  străbătut veacurile” sunt Adrian Dovleag (profesor doctor în istorie), Didel Ghihaniș (jurisconsult, notar public în Onești),  Eugenia Dănilă ( fost profesor geografie), Ion Anghel (judecător), Iosif Durdu (profesor  Limba și literatura română), Rodica Mihaela Geaboc – Bădic (fost primar al comunei Helegiu, între anii 2004 – 2016) și fostul  profesor  de istorie Vasile Momanu. De la prima pagină aflăm:”Călăuzit de  dorința de a  transmite generațiilor ce urmau trecutul  satului natal, pornind de la cunoștințele  proprii, de la studiul unor documente vechi, de la informațiile furnizate de  unii locuitori în vârstă  ai satului, tânărul profesor Vasile Momanu și-a dus ideea până la capăt și a reușit să scrie monografia, cu concursul profesoarei  de limba română Elena Budescu – Ciubotaru. Era prin anii  șaizeci ai secolului trecut, când condițiile de publicare erau puține”. Evocarea vechii monografii, la ”Întâlnirea Fiilor satului Brătila” din ziua de 16  august 2009 (organizată de tânăra primăriță a comunei Helegiu, Rodica – Mihaela Bădic), a renăscut ideea întocmirii, printr-un efort deosebit de susținut a mai multor autori, a unei monografii, soluția venind de la Asociația  ”Fii satului Brătila”, care și-a propus ca un prim proiect realizarea  acestei lucrări.  Așa se face că de la un manuscris dactilografiat  s-a ajuns la  volumul ”Brătila, un sat care a străbătut veacurile”, lucrare ce ”trebuie privită  ca un puzzle, în care doar punând cap la cap fiecare  <<piesă>>  putem avea  imaginea clară a întregului”.

Primul lucru la care se opresc doi dintre autorii acestui volum (Adrian Dovleag și Didel Ghihaniș) este cel  al Etimologiei  denumirii satului Brătila. Se evidențiază faptul că   ”acest toponim nu ridică probleme  deosebite de interpretare, fiind compus din  slavonul brat (frate) și sufixul – la  iar toponimul Brătila este relativ rar întâlnit, fiind atestat în Munții Făgăraș (vârf montan în jud. Argeș) și în Transilvania ( Brătila, în jud. Bistrița Năsăud)”.

Sub titlul ”Pe un picior de plai” prof. Eugenia Dănilă ne face o amplă  descriere a întregului spațiu geografic cuprins în acest sat.  Este idilică prezentarea delimitării satului Brătila ”pornind de la punctul Trei hotare (Gura Văii, Onești și Helegiu), situat  pe axul pârâului Belci  și ajungând  până la alt punct Trei Hotare (Helegiu, Răcăciuni, Gura Văii), de  pe axul pârâului Fundu Răcăciuni”. Satul Brătila se întinde de la alt punct Trei hotare, de la Dealul Mestecănișului (Răcăciuni, Helegiu și Cleja) până la  <<cuva>> fostului lac Belci” și mai încolo, spre un alt punct Trei hotare (Onești, Helegiu și Bârsănești). Dincolo de aceste date geografice  sunt însemnate și  repere ale climei (”la Brătila  durata medie de strălucire a soarelui este de 1988 ore, teritoriul fiind ideal pentru  cultivarea pomilor fructiferi și a plantelor furajere”. Din paginile acestui volum aflăm  că ”Tazlăul  străbate comuna Helegiu prin partea de vest, pe direcția Nord – Sud, prezentând un curs meandrat, cu brațe moarte, pe vechea albie rămânând  acumularea de apă  numită Balta Roșie… Ruperea  barajului în iulie 1991 ca urmare a unei ruperi de nori a făcut ca foștii proprietari  să-și lucreze din nou  vechile proprietăți, deși proprietățile nu le-au fost restituite”.

Aplecarea profesorului de istorie Vasile Momanu asupra  urmelor trecutului se vede în capitolul ”Începuturi”. Este menționat faptul că ”în anul 1913 istoricul Vasile Pârvan semnala  existența unor  urme de viață materială în localitățile Bârsănești, Brătila și Râpile, la confluența Tazlăului cu Trotușul”. Despre  întemeierea satului Brătila  aflăm că aceasta ”este  strâns legată de numele așezării Mănești (în sud – estul fostului sat Ciortea, azi cătun al satului Brătila, unde au fost descoperite urme de așezare geto – scitică… Prin timp evoluția acestei așezări a fost favorizată  de dezvoltarea Drumului Sării (odată cu intensificarea extragerii sării la Ocnele de la Trotuș).  Acest drum trecea  ca și acum pe sub Dealul Perchiu”.

Foarte interesante sunt datele privind demografia acestei așezări: ”la 1887 erau înregistrate în Brătila 333 de case de locuit, cu o populație de 1275 persoane. Recensământul din 1930  arată 1884 locuitori”. Este demn de remarcat și ocupația locuitorilor, alături de agricultori fiind  și meseriași (blănari, cizmari, rotari, morari). Și creșterea animalelor era o ocupație de bază și în acest sens ne este amintit faptul că ”în anul 1890 în Brătila  erau 34 cai, 732 vite, 880 oi și 159 porci”.  Folosindu-se ca sursă de informare  cele mai importante publicații  ale timpului (una din acestea fiind Anuarul SOCEC 1925, aflat la Biblioteca Congresului SUA), ni se specifică faptul că Brătila ca și comună figurează cu satele Brătila  de Jos, Brătila de Mijloc , Brătila de Sus și Ciortea.

Cu obișnuința unei continue întoarceri în timp prof. Vasile  Momanu (care a activat mai mulți ani și la Muzeul de Istorie al municipiului Onești), ne aduce mai multe amănunte despre primele mențiuni documentare ale  acestor sate. Astfel aflăm că ”prima mențiune a Brătilei de Jos este  în anul 1607 (cu prilejul atribuirii  unui loc Mănăstirii Berzunți de către călugărul Pavel). Brătila de Mijloc a existat din timpul lui Ștefan cel Mare ca sat de răzeși (denumire păstrată și azi în vocabularul local) iar Brătila de Sus (Mocani) a fost formată de un grup de oieri veniți în trashumanță)”.  Acribia istoricului Vasile Momanu  nu se lasă  ușor și în acest ”mănunchi” de date aflăm și de  măreția unui moment – de acțiunea curajoasă de la 22 decembrie   1941 a sergentului Nicolae Moman (u) din Brătila la străpungerea  unor fortificații  în jurul Sevastopolului (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).

Povestea presupusului hrisov de la Iuga Voievod, relatată de domnul Didel Ghihaniș, ne provoacă la o  oarecare polemică în privința primei atestări documentare a  localității Brătila, polemică pe care o lăsăm să fie descoperită de  cititorii cărții în  toate detaliile ei (fiind și o dispută științifică între istorici).

”Instituții brătilene de ieri și azi” este capitolul cel mai vast (realizat de prof. dr.  Adrian Dovleag), al volumului ”Brătila, un sat care a străbătut veacurile”. În prezentarea primei instituții – școala, se pornește  de la ideea că prin școală ”visele pot deveni realitate și idealurile posibilitate, pentru că ea îi ajută  pe copii să acumuleze cunoștințe, să capete deprinderi și abilități, le șlefuiește  talentele și îi sprijină să-și contureze, dezvolte și promoveze  identitatea în acord cu imperativele  societății în mijlocul căreia trăiesc”. În amalgamul  prezentării multor lucruri  din ”universul școlar al Brătilei” aflăm și de …un argat căsătorit cu fiica M… a unui ”chiabur”,  care  însă era ”netrimisă la școală de părinți, fiind pregătită acasă pentru cariera de gospodină exemplară”.

Învățământul din Brătila este  urmărit în contextul  începuturilor învățământului public băcăuan. La Brătila  prima școală s-a deschis la 1 decembrie 1865 (conform cu mărturiile prof. Vasile Momanu) iar primul învățător al satului a fost  inimosul Petru Fudulu, ”cel care a depășit cu brio  toate  provocările inerente oricărui început  impunându-se  energic în fața imobilismului autorităților locale”. În timpul Primului Război Mondial au fost vremuri grele pentru școala brătileană, din anul 1921 fiind noi informații  despre activitatea didactică de aici. ”Lumina cunoașterii” a călăuzit mulți dascăli în această  ”vatră de pe Tazlăul Mare”  și amintim dintre ei pe Alexandru Obreja (”mai statornic și mai așezat”), care, în anul 1926, împărțea  7 (clase) în 2 (două) săli ale școlii cu un efectiv de 159 elevi. În anul  1935 s-a înființat  Școala de la Ciortea iar în 1936 demarează  construcția noului sediu propriu  al școlii din sat (inaugurat cu fast la 13 noiembrie 1937). ”Drumul ascendent încurajator parcurs de școala brătileană în perioada interbelică va fi  serios  îngreunat, împovărat de izbucnirea  noii conflagrații  mondiale”, scrie prof. dr.  Adrian Dovleag.

În 1953 semnalăm  faptul că la Ciortea funcționa un cămin cultural și ”Casa de citit”, în acea perioadă  începând lupta pentru  alfabetizare . Ca un gong trist cu sunetul spart  întâlnim în cartea ”Brătila, un sat care a străbătut  veacurile” și vestea desființării Școlii primare de la Mocani (în 2007), după care peste un an a urmat  a celei de la Ciortea iar din anul 2019 și de la Brătila, puținii elevi rămași  urmând cursurile școlare la Helegiu ori la Onești. Rolul Jandarmeriei în contextul schimbărilor politice survenite  de-a lungul timpului  și împroprietărirea țăranilor  sunt alte două teme analizate de prof.  dr. Adrian Dovleag, ca un adevărat istoric, oferindu- ni-se  numeroase date din arhivele vremii.  El prezintă în același registru  și bisericile din localitate.

”La  sânul  Brătilei”

Obișnuindu-ne cu lucruri inedite domnul Didel Ghihaniș ne propune alte câteva pagini incitante sub titlul ”Cojani, mocani, răzeși sau cum a fost mâța înghițită de pisică”. În fond, în aceste pagini  este abordată  problema  eterogenității  populației satului Brătila. Aici distinge  ”pe cei care s-au căsătorit cu frumoase brătilence și  <<s-au măritat>> în sat  (s-au mutat), pe fetele de pe alte meleaguri căsătorite cu chipeși brătileni, ce i-au urmat în sat”. Sunt date numeroase exemple în acest sens, fiind menționat și un lucru ”de suflet”, ce dovedește că satul nu a fost  unul închis – ”La sânul Brătilei  au găsit adăpost oameni veniți de pretutindeni!” Este ”atinsă” și  stabilirea pe teritoriul satului a ”mocanilor” (la origini crescători de oi, venind probabil  din zonele de munte dintre Muntenia și Ardeal”. Astfel, sunt scoase la lumină izvoare populare din generație în generație, fiind prezentat portul mocănesc. Și pune și o întrebare: dacă nu cumva existența unui munte (vârf) numit Brătila, din masivul Făgăraș au îndreptățit pe unii să emită ipoteza  conform căreia  satul Brătila a fost întemeiat de  oierii originari  din munții Făgăraș? Răspunsul la această întrebare  ca și lămurirea denumirii de ”Răzeși” sunt în paginile acestei incitante cărți în care d-nul Didel Ghihaniș mai  zvârle ”o piatră fierbinte”, vorbind despre cojani! În aceeași  sferă de interes  de trezire a sentimentului de a  cunoaște cât mai bine  istoria locală se înscriu și  paginile semnate de prof.  dr. Adrian Dovleag despre ”Comoara de la Cetățuia”.

Ce spuneam de surprize? Mai este una, oferită de profesorul  Iosif Durdu, care se referă la nume de persoane și locuri din Brătila.De la  numele de botez la prenumele de origine latină ori de proveniență  cultă, occidentală și rusă  profesorul Iosif Durdu  ne poartă  prin ”antropomie” (ramură a lingvisticii care studiază numele de persoană), oprindu-se, cu numeroase exemple, și la numele de familie creștine și laice dar și la… porecle și supranume! Mai mult, ne sunt lămurite și  multe denumiri ”ale locului” și aflăm astfel de Brătilița (pârâul ce curge  de-a lungul satului Brătila), de mai multe ”gropi” (depresiuni cu fânețe), de Balta Roșie.

Legând firul de poveste ”a fost odată”  cu expresia ”ACASĂ – un cuvânt  fără limite”  Rodica Mihaela Geaboc Bădic ne prezintă tradițiile și obiceiurile acestor meleaguri, pe care le  consideră ”comori ce nu ar trebui uitate, nici schimbate prin  troc cu alte obiceiuri importante din alte țări”.

Cultivarea pământului, principala îndeletnicire a țăranului brătilean, a ținut aprinsă flacăra  că ”între sămânța semănată și recolta scontată era o legătură trăită existențial, în rugăciune, răbdare și speranță”. În această împletire  ”cu firul divin” al existenței tradițiile sunt prezentate de-a lungul unui an calendaristic.  Binecuvântarea de către preot a  caselor enoriașilor (la Bobotează), câșlegile, Sărbătoarea Paștelui (când gospodinele se întrec în pregătirea Mesei de Paște), alte  celebrări religioase de peste an  sunt prezentate cu trăirea firească  a acestora. Învierea Domnului este evocată alături de înălțătoarea cântare a Prohodului de către  corul bărbaților din Brătila iar  pentru a ne face părtași ”Sânzienelor” (când  fetele de măritat făceau coronițe din flori pe care le aruncau peste casă sau le puneau sub perne, cu scopul de a-și visa alesul),  ne sunt prezentate și câteva versuri  ale  regretatei profesoare Elena Budescu Ciubotaru (fiică a  meleagurilor Brătilei) :”În noaptea de Sânziene / Am plecat după flori, picuri de gene… /  Oare viața, chiar viața ne cheamă?” Din însemnările  Rodicăi Mihaela  Geaboc Bădic  aflăm că ”sărbătoarea  hramului, de pe 6 Decembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae vine la Brătila cu  sărmăluțe  de post  cu nuci  și cu ciorbă preparată dimineața”. Obiceiurile legate de ciclul  vieții ( de la naștere, nuntă și înmormântare) cuprind particularități ce încântă cititorii acestei cărți  și (re) aduc în actualitate frumusețea  unor clipe  deosebite, privite azi – când unele sunt păstrate doar în amintire ! –  asemeni ”trecutelor vieți de doamne și domnițe…”  Conocoșia (o personificare  despre un împărat ce-și căuta aleasa), punerea voalului miresei, ruperea colacului, strigarea darului  la nuntă sunt momentele ce au  înfrumusețat  atâtea vieți și la Brătila. Aici se păstrează  vechi rânduieli de înmormântare.  Iar obiceiurile  de Anul Nou au un loc distinct în prezentarea realizată de Rodica Mihaela Geaboc Bădic, ea referindu-se și la ”Hora satului” și cum a rămas aceasta în amintirea oamenilor (”prilejul ideal ca tinerii să se cunoască și să-și înfiripe cele mai ascunse și puternice idile”).

Concluzionând, Rodica Mihaela Geaboc Bădic, a găsit și cele mai frumoase rânduri de încheiere a  volumului ”Brătila, un sat care a străbătut veacurile”: ”Satul nostru  are o altă față acum, dar bucăți din ce a fost odinioară au rămas. Trebuie să le căutăm și să le  arătăm, pentru a ști în primul rând cine suntem și de unde venim”. Iar cronicarii de la Asociația ”Fii satului Brătila” (ce a făcut posibilă apariția acestui volum, ei fiind încurajați de brătileni aflați la mari depărtări prin lume), au certitudinea că ”Brătila  va continua să existe și că brătilenii vor prospera numai dacă vor fi  suficient de inteligenți să se  adapteze noilor realități…” Nu ar fi drept  dacă nu am spune că  acest lucru  se potrivește  tuturor românilor,  în  ”vremurile de bejenie” pe care le trăim! Iată cum, la sfârșitul acestei trude ”birui-t-a gândul” cronicarilor ”realiști  și  că încercăm  să vedem partea plină a paharului, cât și partea lui goală”.      Ion Moraru      

CARTEA  ESTE COMPLETATĂ  DE  UN  FOARTE  UTIL   GLOSAR ȘI  DE O  IMPRESIONANTĂ  SUITĂ  DE  ÎNSCRISURI   ȘI  DOCUMENTE   ORIGINALE  PRIVITOARE  LA  SATUL  BRĂTILA.  CINSTE  TUTUROR  CE  ȘI-AU  UNIT  EFORTUL  PENTRU  REALIZAREA   ACESTEI  LUCRĂRI!