Informare meteorologică pentru Moldova

Informare  meteorologică  pentru Moldova

Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa, până joi  13  ianuarie, după-amiază. Minimele vor ajunge şi la minus 18 grade Celsius. De asemenea, Administrația  Națională de Meteorologie  a emis o avertizare cod galben de vânt puternic, valabilă în zece judeţe. Rafalele vor ajunge şi la 75 de kilometri la oră, în special în zona Carpaţilor de Curbură şi pe litoral. Meteorologii anunţă, până joi, la ora 18.00, vreme deosebit de rece şi ger dimineaţa şi noaptea, dar şi intensificări ale vântului.

Vântul va mai avea intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50…55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marţi spre miercuri (11/12 ianuarie) şi pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare şi restrângere ca arie. Avertizarea este valabilă în judeţele Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

În zona Moldovei, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va generaliza la nivelul întregii regiuni, astfel că pe 11 şi 12 ianuarie, media maximelor va ajunge la -4 grade, iar în noaptea de miercuri spre joi (12/13 ianuarie) vor fi minime local sub -10 grade. În 13 şi 14 ianuarie, temperatura aerului va marca o creştere semnificativă, până la medii ale maximelor de 3 – 6 grade şi ale minimelor în jurul a zero grade, ce vor caracteriza o vreme mai caldă pentru această dată.

Pentru  intervalul de până la 20 ianuarie sunt estimate temperaturi maxime, în medie de 3 – 4 grade, şi minime între -4 şi -3 grade, o nouă răcire fiind posibilă după 22 ianuarie. Pe parcursul celor două săptămâni, precipitaţiile vor fi în general slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai mare pe 14 ianuarie şi spre sfârşitul intervalului.

(FOTO) OBIECTIV  LA   GURA  SOBEI

 

RUBRICĂ   REALIZATĂ  CU SPRIJINUL   SECȚIEI  ÎMPRUMUT  CARTE  ADULȚI  A BIBLIOTECII  JUDEȚENE  ”PANAIT  CERNA”  DIN  TULCEA

 

Distribuie articolul!