Oneștiul, orașul trecutelor amintiri sportive ( I )

Oneștiul, orașul trecutelor amintiri  sportive  ( I )

ARTICOL    ”DE   COLECȚIE”

 

 Liniștea ce apasă acum municipiul de pe Trotuș încă de la orele după – amiezii (când bulevardele și aleile dintre blocuri  devin aproape pustii), este  și mai vizibilă de la primele ore ale dimineții pe lunga stradă a Industriei, care străbate platforma industrială dintr-un capăt în altul. Această liniște o cuprinzi în privire încă de pe pasarela ce duce spre fostul Combinat de Cauciuc Sintetic (CAROM), adormit într-o pâclă  îndepărtată  spre  curgerea lină a  Trotușului. Acum nu mai sunt   autoturismele  care se întreceau odată cu autobuzele, pentru  ca  fiecare să ajungă  la serviciu la timp, înainte de ridicarea condicii de prezență! Nu mai sunt  muncitorii care  umpleau strada ce  venea de la Gara  Onești prin  cartierul TCR, într-o forfotă și cu o dezinvoltură deosebită. Și la ieșirea  din schimbul III  efervescența  oamenilor nu se schimba cu nimic,  ei povestind și propunându-și multe planuri, legate atât de locul de muncă dar și de petrecerea timpului liber.

  Spre Rafinărie  nu mai circulă nici camioanele  cu prelată care transportau  pe  muncitorii constructori, ce aveau poarta de intrare pe platformă trecând  sub  o  ”spirală” a saleductului  (conducta cu  saramură de la Târgu Ocna) – singura  în funcțiune din  această  întinsă zare!

  Dar  să  întoarcem  filele timpului pentru … trecute  amintiri sportive! Împărtășite de  oneșteanul Mircea Bostan acestea ne creează imaginea  urmăririi multor  secvențe ”rupte” parcă dintr-un film… ” Întâi au fost … coloniile!”, ne povestește  Mircea Bostan, menționând: ”Construirea și punerea  în funcțiune  a unor mari unități de producție (Uzina Chimică Borzești, Termocentrala, Rafinăria și Combinatul de Cauciuc Sintetic)  <<a pus în mișcare>> și … activitatea sportivă. Atât constructorii acestor unități industriale cât și  <<beneficiarii>> (cei care urmăreau funcționarea lor), locuiau în  colonii, două la număr,  bine  amplasate și organizate.  Una  era la  Borzești,  între linia ferată  Adjud – Comănești și perimetrul Termocentralei  iar a doua  se situa în cartierul TCR, având ca drum principal  actuala șosea ce duce  spre Gura Văii.  Locuințele erau bărăci, cu o lungime de 20 – 30 de metri, compartimentate în camere de locuit și bucătării. Primele  grupări sportive organizate apar desigur la fotbal!” Când este vorba de sport iată ce lucruri interesante aflăm de la  Mircea Bostan, care a slujit toată viața sa sportul oneștean:”La Borzești  minicartierul a căpătat denumirea de Colonia Soda I și a beneficiat, printre altele  și de organizarea și  amenajarea a două terenuri de fotbal, cu dimensiunile regulamentare  și cu câte o încăpere pentru  vestiare. Pe unul dintre terenuri  va activa Asociația Sportivă Soda I și ceva mai târziu Soda II iar pe  celălalt teren  va activa Asociația Sportivă  TMUCB. Aceste activități  încep prin vara anului 1954, cu o emulație  deosebită stârnită de șantieriști , ce –i îndeamnă  pe  <<beneficiari>> la  activități sportive  organizate”. Este de remarcat faptul că Soda I a fost printre primele instalații  tehnologice construite la Combinatul Chimic Borzești, aici fabricându-se soda caustică, la butoaie –  în urma unui lanț de producție  deosebit ( după   ce  electroliza sării era facilitată de mari  cuptoare care  foloseau gazul metan iar prin jur canalele cu apa de răcire  aveau trasee precise). ”În anul 1955  a luat ființă Asociația Sportivă  <<Chimia>> Onești, cu secțiile Fotbal și Box! În același an s-a înființat și Asociația Sportivă  <<Petrolul>>,  ea  având disciplinele  sportive Fotbal, Handbal, Volei și Tenis de masă. În 1956 directorul general al Combinatului de Cauciuc Sintetic, Petre Bunea, își mobilizează subalternii pentru întemeierea  Asociației Sportive  <<Cauciucul>>, ca secții aceasta  având Fotbal și Handbal. Odată  organizate aceste asociații  cu identitate sportivă  se pornește un campionat orășenesc la fotbal, cu opt echipe, primele două  din clasament  putând promova în Campionatul Regiunii Bacău!”,  ne-a  mai menționat  Mircea Bostan.     

   De treci acum pe strada Industriei și la Rafinărie, sub umbra unor copaci,  aflați după  cele două alei  ale bicicliștilor , azi cuprinse de lăstăriș, este  o liniște adâncă. Miile de lumini ce străluceau în noapte și vuietul  de la turnurile de răcire au rămas doar în sufletele oamenilor  dar iată ce se întâmpla în sportul oneștean în urmă cu mai bine de 60 de ani: ”Cel mai bun teren de joc l-a avut Rafinăria” – ne povestește  interlocutorul nostru, pentru a continua, ”printre cele opt echipe, o notă aparte  o avea… Tăcerea Onești! Era o grupare  formată  numai din surdo – muți, o echipă ce practica un fotbal de calitate. În perioada 1963 – 1970,  un număr de cinci – șase jucători  ai acestei echipe făceau parte din Naționala României, participantă la Cupa Europei și la Campionatul Mondial  al seniorilor, surdo – muți*. Majoritatea  jucătorilor erau  muncitori calificați în  meserii precum lăcătuș mecanic, depanator la aparate de măsură, operator  chimist și erau angajați la cele trei  uzine de pe platforma industrială de la Borzești. Ei disputau  meciurile de acasă  pe un teren amenajat pe actuala locație a Colegiului Național  <<Dimitrie Cantemir>> din Onești”.

  Era vremea entuziasmului pe meleagurile oneștene, când oameni  din toată țara  își strângeau lucruri cât într-o valiză venind aici, unde li se oferea atât  loc de muncă dar și locuință! Rafinăria intra printre primele  10 rafinării din țară iar uzinele  se  măreau, de la an la an cu noi instalații tehnologice. Dincolo de acest elan comun răzbătea din  ”noul Onești” dorința de a fi împlinite  lucruri mari!  O  întâmplare  ciudată a vremii, povestită de cei mai în vârstă petrochimiști  relevă un fapt al acelor timpuri: muncitorii își doreau să viziteze  locurile frumoase ale țării  și atunci, găsind un măgar pripășit în marginea combinatului de la vreo stână de oi, au  prins pe spinarea acestuia un sac de hârtie pe care au scris ”vrem excursii!” Mai mult de atât, câțiva  muncitori au îndreptat măgarul spre  birourile Combinatului Chimic! ”Efectul” acestei întâmplări  a fost că se organizau excursii pentru muncitori (în zona  Mărășești – Focșani – Panciu) și după programul zilnic de lucru!

    Tot din acele vremuri, iată  ce ne mai spune  Mircea Bostan despre mișcarea sportivă: ”Directorul general al Combinatului Chimic Borzești inginerul Costache Sava era un mare  iubitor al sportului, având ca preferințe fotbalul și boxul! Nu întâmplător, după primul an de  <<orășenească>>  echipa  <<Chimia>>  Onești promovează în Campionatul regional. Aici a întâlnit  echipe  precum  <<Textila>>  Buhuși sau  <<Flamura Roșie>> (devenită <<Letea>>  Bacău), ambele <<exmatriculate>>  din Divizia B alături de  <<Carpați>>  Sinaia și <<Prahova>> Ploiești pentru meciuri trucate! După un singur an în <<regională>>,  <<Chimia>>  Onești  promovează în Divizia C, unde erau patru serii a 16 echipe în toată țara. Puterea economică  a Combinatului Chimic Borzești și voința directorului general Costache Sava le permite acestora să construiască un stadion cu un drenaj impecabil, cu tribune încăpătoare și  cu grup de vestiare pentru seniori, pentru arbitri dar și pentru grupele de juniori”.

  Menționăm că acest stadion s-a aflat ”în inima” cartierului TCR, pe locul unde a fost înălțat în anii 1970 un alt obiectiv economic de mare importanță pentru Onești –  CET 2, rămas acum doar în amintirea  locuitorilor municipiului! ”Istoria ( ne) romanțată” a sportului oneștean  va continua, fiind gata de noi dezvăluiri  Mircea Bostan  și  Ion Moraru

 

*Singurele trofee internaționale  au fost obținute pentru România de  Naționala surdo – muților (trei medalii balcanice, locul 4 la Malmo (Suedia) la Jocurile  Mondiale în 1969, respectiv locul 3 la Belgrad (Iugoslavia) în 1973)

** În lipsa fotografiilor  vremii ilustrăm articolul cu o imagine de la  un meci deosebit jucat la Onești! Fotografia aparține  oneșteanului Marian Roșca! Cine recunoaște… evenimentul?  AȘTEPTĂM   COMENTARIILE   DUMNEAVOASTRĂ! 

Distribuie articolul!