ARTICOL ”DE COLECȚIE”
Liniștea ce apasă acum municipiul de pe Trotuș încă de la orele după – amiezii (când bulevardele și aleile dintre blocuri devin aproape pustii), este și mai vizibilă de la primele ore ale dimineții pe lunga stradă a Industriei, care străbate platforma industrială dintr-un capăt în altul. Această liniște o cuprinzi în privire încă de pe pasarela ce duce spre fostul Combinat de Cauciuc Sintetic (CAROM), adormit într-o pâclă îndepărtată spre curgerea lină a Trotușului. Acum nu mai sunt autoturismele care se întreceau odată cu autobuzele, pentru ca fiecare să ajungă la serviciu la timp, înainte de ridicarea condicii de prezență! Nu mai sunt muncitorii care umpleau strada ce venea de la Gara Onești prin cartierul TCR, într-o forfotă și cu o dezinvoltură deosebită. Și la ieșirea din schimbul III efervescența oamenilor nu se schimba cu nimic, ei povestind și propunându-și multe planuri, legate atât de locul de muncă dar și de petrecerea timpului liber.
Spre Rafinărie nu mai circulă nici camioanele cu prelată care transportau pe muncitorii constructori, ce aveau poarta de intrare pe platformă trecând sub o ”spirală” a saleductului (conducta cu saramură de la Târgu Ocna) – singura în funcțiune din această întinsă zare!
Dar să întoarcem filele timpului pentru … trecute amintiri sportive! Împărtășite de oneșteanul Mircea Bostan acestea ne creează imaginea urmăririi multor secvențe ”rupte” parcă dintr-un film… ” Întâi au fost … coloniile!”, ne povestește Mircea Bostan, menționând: ”Construirea și punerea în funcțiune a unor mari unități de producție (Uzina Chimică Borzești, Termocentrala, Rafinăria și Combinatul de Cauciuc Sintetic) <<a pus în mișcare>> și … activitatea sportivă. Atât constructorii acestor unități industriale cât și <<beneficiarii>> (cei care urmăreau funcționarea lor), locuiau în colonii, două la număr, bine amplasate și organizate. Una era la Borzești, între linia ferată Adjud – Comănești și perimetrul Termocentralei iar a doua se situa în cartierul TCR, având ca drum principal actuala șosea ce duce spre Gura Văii. Locuințele erau bărăci, cu o lungime de 20 – 30 de metri, compartimentate în camere de locuit și bucătării. Primele grupări sportive organizate apar desigur la fotbal!” Când este vorba de sport iată ce lucruri interesante aflăm de la Mircea Bostan, care a slujit toată viața sa sportul oneștean:”La Borzești minicartierul a căpătat denumirea de Colonia Soda I și a beneficiat, printre altele și de organizarea și amenajarea a două terenuri de fotbal, cu dimensiunile regulamentare și cu câte o încăpere pentru vestiare. Pe unul dintre terenuri va activa Asociația Sportivă Soda I și ceva mai târziu Soda II iar pe celălalt teren va activa Asociația Sportivă TMUCB. Aceste activități încep prin vara anului 1954, cu o emulație deosebită stârnită de șantieriști , ce –i îndeamnă pe <<beneficiari>> la activități sportive organizate”. Este de remarcat faptul că Soda I a fost printre primele instalații tehnologice construite la Combinatul Chimic Borzești, aici fabricându-se soda caustică, la butoaie – în urma unui lanț de producție deosebit ( după ce electroliza sării era facilitată de mari cuptoare care foloseau gazul metan iar prin jur canalele cu apa de răcire aveau trasee precise). ”În anul 1955 a luat ființă Asociația Sportivă <<Chimia>> Onești, cu secțiile Fotbal și Box! În același an s-a înființat și Asociația Sportivă <<Petrolul>>, ea având disciplinele sportive Fotbal, Handbal, Volei și Tenis de masă. În 1956 directorul general al Combinatului de Cauciuc Sintetic, Petre Bunea, își mobilizează subalternii pentru întemeierea Asociației Sportive <<Cauciucul>>, ca secții aceasta având Fotbal și Handbal. Odată organizate aceste asociații cu identitate sportivă se pornește un campionat orășenesc la fotbal, cu opt echipe, primele două din clasament putând promova în Campionatul Regiunii Bacău!”, ne-a mai menționat Mircea Bostan.
De treci acum pe strada Industriei și la Rafinărie, sub umbra unor copaci, aflați după cele două alei ale bicicliștilor , azi cuprinse de lăstăriș, este o liniște adâncă. Miile de lumini ce străluceau în noapte și vuietul de la turnurile de răcire au rămas doar în sufletele oamenilor dar iată ce se întâmpla în sportul oneștean în urmă cu mai bine de 60 de ani: ”Cel mai bun teren de joc l-a avut Rafinăria” – ne povestește interlocutorul nostru, pentru a continua, ”printre cele opt echipe, o notă aparte o avea… Tăcerea Onești! Era o grupare formată numai din surdo – muți, o echipă ce practica un fotbal de calitate. În perioada 1963 – 1970, un număr de cinci – șase jucători ai acestei echipe făceau parte din Naționala României, participantă la Cupa Europei și la Campionatul Mondial al seniorilor, surdo – muți*. Majoritatea jucătorilor erau muncitori calificați în meserii precum lăcătuș mecanic, depanator la aparate de măsură, operator chimist și erau angajați la cele trei uzine de pe platforma industrială de la Borzești. Ei disputau meciurile de acasă pe un teren amenajat pe actuala locație a Colegiului Național <<Dimitrie Cantemir>> din Onești”.
Era vremea entuziasmului pe meleagurile oneștene, când oameni din toată țara își strângeau lucruri cât într-o valiză venind aici, unde li se oferea atât loc de muncă dar și locuință! Rafinăria intra printre primele 10 rafinării din țară iar uzinele se măreau, de la an la an cu noi instalații tehnologice. Dincolo de acest elan comun răzbătea din ”noul Onești” dorința de a fi împlinite lucruri mari! O întâmplare ciudată a vremii, povestită de cei mai în vârstă petrochimiști relevă un fapt al acelor timpuri: muncitorii își doreau să viziteze locurile frumoase ale țării și atunci, găsind un măgar pripășit în marginea combinatului de la vreo stână de oi, au prins pe spinarea acestuia un sac de hârtie pe care au scris ”vrem excursii!” Mai mult de atât, câțiva muncitori au îndreptat măgarul spre birourile Combinatului Chimic! ”Efectul” acestei întâmplări a fost că se organizau excursii pentru muncitori (în zona Mărășești – Focșani – Panciu) și după programul zilnic de lucru!
Tot din acele vremuri, iată ce ne mai spune Mircea Bostan despre mișcarea sportivă: ”Directorul general al Combinatului Chimic Borzești inginerul Costache Sava era un mare iubitor al sportului, având ca preferințe fotbalul și boxul! Nu întâmplător, după primul an de <<orășenească>> echipa <<Chimia>> Onești promovează în Campionatul regional. Aici a întâlnit echipe precum <<Textila>> Buhuși sau <<Flamura Roșie>> (devenită <<Letea>> Bacău), ambele <<exmatriculate>> din Divizia B alături de <<Carpați>> Sinaia și <<Prahova>> Ploiești pentru meciuri trucate! După un singur an în <<regională>>, <<Chimia>> Onești promovează în Divizia C, unde erau patru serii a 16 echipe în toată țara. Puterea economică a Combinatului Chimic Borzești și voința directorului general Costache Sava le permite acestora să construiască un stadion cu un drenaj impecabil, cu tribune încăpătoare și cu grup de vestiare pentru seniori, pentru arbitri dar și pentru grupele de juniori”.
Menționăm că acest stadion s-a aflat ”în inima” cartierului TCR, pe locul unde a fost înălțat în anii 1970 un alt obiectiv economic de mare importanță pentru Onești – CET 2, rămas acum doar în amintirea locuitorilor municipiului! ”Istoria ( ne) romanțată” a sportului oneștean va continua, fiind gata de noi dezvăluiri Mircea Bostan și Ion Moraru
*Singurele trofee internaționale au fost obținute pentru România de Naționala surdo – muților (trei medalii balcanice, locul 4 la Malmo (Suedia) la Jocurile Mondiale în 1969, respectiv locul 3 la Belgrad (Iugoslavia) în 1973)
** În lipsa fotografiilor vremii ilustrăm articolul cu o imagine de la un meci deosebit jucat la Onești! Fotografia aparține oneșteanului Marian Roșca! Cine recunoaște… evenimentul? AȘTEPTĂM COMENTARIILE DUMNEAVOASTRĂ!