În mohorâtul decor generat de contopirea unei ierni desuete cu o primăvară șovăielnică, sportul-rege și-a urmat itinerariul firesc dar totodată mai sinuos ca oricând. Fotbalul merge mai departe chiar și pe fundalul alterat de izul pestilențial al bacteriei ucigașe răsărită din zona absconsă a omenirii, precum și de macabrul vâjâit al rachetelor nimicitoare lansate chiar în proximitatea noastră. Continentele și-au stabilit, cu mici excepții, reprezentantele la inedita confruntare mondială din următorul sezon hibernal. Se cunosc deja 29 dintre cele 32 de combatante ale excentricului turneu final din Qatar, care va începe  la finele lui noiembrie. Surprizele nu au lipsit nici în aceste preliminarii, cea mai mare fiind necalificarea campioanei Europei, Italia, absentă de altfel și la ultimul mondial! Eșecul Italiei, ”Divina comedie”, seamănă cu cel al Franței din preliminariile mondialului american (1994), atunci când, deși avea nevoie de un singur punct, Franța marilor Papin, Cantona și Ginola a pierdut ultimele două meciuri, acasă, atât cu Israel (2-3) cât și cu Bulgaria (1-2), cu golurile decisive primite în minutele 90 în ambele partide! Acum în minutul 90 al meciului de acasă cu Elveția, Italia a ratat penalty-ul calificării directe prin Jorginho (unii îl vedeau ”balon de aur”!) pentru ca în barajul cu Macedonia de Nord, după ratări incredibile, Donnarumma să doarmă (că doar s-a antrenat cu Tătărușanu) și acasă la fel ca la Paris, și să primească un gol de la peste 30 de metri!

În altă ordine de idei, Africa, Asia şi cele două regiuni fotbalistice ale Americii trimiţându-şi fără echivoc propriile laureate: Senegal, Qatar (ţara-gazdă), Argentina şi respectiv SUA, revenită după ultima ediție ratată. Nu pot fi omise alte câteva realizări ori nerealizări notabile: prezența după 36 de ani a Canadei, revenirea cu alternanțe repetitive a Ecuadorului și mai ales a Olandei acum sub titulatura de ”Țările de jos”, dar și lipsa Nigeriei și a Columbiei după 16, respectiv 12 ani de prezențe consecutive. La fel de apreciabilă este și poziția nepăstuitei Ucraina, cea care, deși invitată, a acceptat obținerea doar pe cale sportivă a biletelor oficiale. Rămâne de văzut dacă greu încercata națiune va izbuti să treacă peste cele două ”invazii” britanice: Școția și ulterior Țara Galilor. Cert este că iubitorii sportului cu balonul rotund vor fi privați de evoluțiile unor fotbaliști de mare valoare ca: Ibrahimovic, Salah, Cuadrado și J. Rodriguez, Chiesa, Insigne și Immobile, Haaland și Odergaard,  Bravo și A. Sanchez, Oblak,  poate chiar și Bale ! Unii dintre ei, din păcate, aflați la apus de carieră.

Dar cel mai însemnat fapt este că reprezentaţia de gală din Qatar va fi ”ultimul bal” al celor mai mari doi fotbalişti ai lumii, cel puţin dintre cei pe care i-am văzut eu jucând, Messi şi Ronaldo (Maradona dopându-se ani la rând s-a descalificat în ochii unui iubitor de fotbal … produs însă pe tărâmul fair-play-ului desăvârșit)! Naționalele lor fiind singurele echipe în care cei doi titani mai reprezintă vioara a întâi, la echipele de club alți coechipieri preluându-le bastonul de mareșal. Deși au avut destui contestatari, mai ales în ultima perioadă, inegalabilii Leo și Cristiano vor rămâne în memoria colectivă adevărate legende vii, stăpânind lumea fotbalului, ca nimeni alții un deceniu și jumătate, și cucerind împreună 12 ”Baloane de aur” din ultimele 14 !  Modric (2018) și Lewandowski (care merita trofeul neacordat în 2020) fiind singurii care au întrerupt supremația monștrilor sacri, și eu numărându-mă printre cei care au considerat că anul trecut Messi   și-a meritat ultimul ”balon”, fiind cel mai premiat fotbalist al lumii în 2021. Abia după retragerea lor vom percepe adevărata dimensiune pe care au dat-o fotbalului cele două genii ale dreptunghiului verde și vom aprecia enorma șansa a unora dintre noi de a fi contemporani cu astfel de profesioniști.

Pentru contestatarii lor … de serviciu,  rezultatele recente ale echipelor lăsate în urmă spun totul, Barcelona și Juventus fiind deja în vacanță înaintea semifinalelor europene. Din nefericire pentru argentinian și portughez, și actualele lor formații sunt afară din Europa, încă din sferturi. Detaliind, PSG-ul s-a autoeliminat dominând ¾ din minutele jucate contra madrilenilor și doar erorile tâmpe ale lui Marquinhos și mai ales Donnarumma au trezit la viață un Real adormit sub managementul fricosului Ancelotti. Chiar dacă Messi a ratat un penalty în tur, mediocritatea multora dintre titularii echipei franceze și haosul generat de dominația  patronului asupra antrenorului Pochettino au limitat șansele echipei pariziene în atingerea unui obiectiv măreț. La fel și la United, un club extrem de galonat și cu jucători prea versatili pentru un antrenor fără nume ca R. Rangnick.

Semifinalele europene sugerează, poate mai mult ca niciodată, că în fotbalul actual valoarea și atmosfera din sânul echipei precum și clasa antrenorul primează în fața oricărei individualități de marcă. Dovadă fiind faptul că, pe lângă duo-ul Messi – Ronaldo (foto 2, 3), și cel mai bun fotbalist al momentului (Mbappe, în  foto 1) dar și cea mai completă echipă europeană (Chelsea) sunt deja scoși din circuitul competițional. Din cele 12 team-uri rămase în cursele pentru cele 3 trofee, Anglia și-a tras partea leului având 4, secondată de Spania cu două. Surpriza UCL pare de departe micuța Villarreal, cea care le-a trimis acasă atât pe Juventus cât și pe cea mai tulbure … Bayern din ultimul deceniu (nu degeaba Lewandowski vrea să plece, iar în meciul cu Freiburg au jucat preț de câteva secunde în 12!). Cu toată experiența eternului Real condus magistral de Modric și susținut de inteligența celui mai în formă vârf al lumii (Benzema) consider că trofeul va fi o afacere britanică (Liverpool-City) la fel cum intuiesc un duel german (Leipzig – Frankfurt) în finala din Europa League, britanicii de la West Ham și Rangers părând ușor inferiori. Mai echilibrate par semifinalele din nou creata Conference League, acolo unde unica echipă italiană rămasă în Europa, Roma lui Mourinho, pare nițel favorită în fața englezilor de la Leicester, la fel cum și singura reprezentantă a Franței, Marseille, are prima șansă în fața batavilor din Rotterdam! Din păcate unicii români rămași în curse sunt rezerva Cojocaru (Feyenoord) și accidentatul I. Hagi (Rangers). Dintre ceilalți doar câțiva mai prind câte o echipă prin Europa, majoritatea fiind țintuiți în modesta noastră Ligă I !

Aterizând din stratosfera fotbalului european tocmai în subsolul mioritic nu ar fi prea multe de spus. Ce poți comenta despre fotbalul unei țări în care președintele federației candidează singur și câștigă alegerile pentru cel de-al treilea mandat consecutiv cu o unanimitate scabroasă. Să obții 266 de voturi din 266 posibile, într-o federație a cărei națională nu s-a mai calificat la un mondial din mileniul trecut și care, în cel mai fericit caz, va ajunge la un alt mondial tocmai la 28 de ani de la ultima prezență, asta înseamnă să fii … ! Ireal, ilogic și imoral ! El și ciracii săi se lăfăie cu calificările la Euro ale celor de la U21 (în 2019) și de la U19 (anul curent) sugerând că ”regula U21” a fost definitorie pentru respectivele performanțe. Fals, Răzvan Burleanu, regula aceasta are un impact modic asupra acestor realizări. Puștii noștri s-au calificat deoarece România încă dispune de talente și pentru că există un nivel de pregătire bun la academiile private de unde provin, mai ales la cea a lui Hagi care dă grosul selecționaților. Abia la trecerea prin primele două ligi ale noastre acești tineri se  ”dezumflă” fiind ”pârjoliți” de haosul și mojiciile trăite în eșaloanele și la naționalele gestionate de cei care conduceți fotbalul autohton! Din cauza acestor jocuri de culise s-a ajuns ca de la Daum naționala să alunece pe mâna unor necopți precum Contra, mai ales Rădoi, și acum Edy Iordănescu. Ultimul nici nu s-a instalat bine și a continuat pe linia predecesorului mizând la debutul său (cu Grecia) pe Pușcaș (în dauna lui Ivan sau … unde era Markovici?) și neselecționându-i pe tinerii Petrila și Olaru, jucători care ar trebui titularizați în orice moment. Ba mai delirează pomenind de rechemarea lui Tătărușanu deși ”nouarul” este marea noastră problemă, nu portarii în formă care sunt mai numeroși ca oricând. Dar și mai ciudat pare tratamentul aplicat celui mai în vogă fotbalist român al momentului, Octavian Popescu (foto 4), cel care are ceva din vâna și tupeul lui Mutu și tehnica lui Ad.Ilie și care marchează goluri prin execuții nemaivăzute de ani buni în Liga I. Doar că deranjat de ieșirile lui Becali ori influențat aiurea de altcineva, Iordănescu jr. l-a introdus pe Popescu abia în ultima jumătate de oră și l-a instalat undeva în fața apărării exact cum, la fel de eronat, făcea Rădoi cu Stanciu. După meciul cu Grecia am înțeles deja că și Edward este prea crud pentru o așa misiune și că titlul de la Cluj s-a datorat în primul rând lotului avut. Cum poți interpreta altfel două dintre secvențele importante de la debutul său. Primul moment, atunci când, deși trecuse minutul 60 conduși fiind și nereușind vreun șut pe spațiul porții adverse, oaspeții aveau să facă prima schimbare … noi abia după aceea! Al doilea, chiar la conferința de după meci, când unul dintre puținii ziariști cunoscători ai fenomenului l-a întrebat de ce a întârziat schimbările atât de imperioase. Răspunsul selecționerului,  ”dacă era un meci oficial o făceam mai repede” șocând întreg auditoriul! Este evident că și la vârsta asta fiul generalului confundă amicalele cu jocurile oficiale, orice antrenor bun de Liga a II-a știind că în amicale faci tot felul de încercări și experimente, nu în meciurile cu miză. Iar ca tacâmul să fie complet apare și Rus, cel mai bun jucător al nostru în confruntarea pierdută cu grecii, care ne scutciruitează cu ”doream să începem cu dreptul, cu 3 puncte” ! Auzindu-l și pe ”tata Puiu” cum se plânge de dificultatea programului avut de naționala … feciorului în următoarele preliminarii, mi-e teamă că vom depăși al treilea deceniu de așteptare până spre următoarea calificare la mondiale. Oare nu același traseu îl aștepta și pe Boloni, dar de grija lui Loți nu se murea  … pentru că nimeni de la FRF nu l-a dorit cu adevărat la națională. Edy  fiind deja selecționer, când cred că nici nu-și semnase abdicarea de la palatul din Pipera !

Din propriile documentări se pare că tot așa se desfășoară ostilitățile și la FIFA, Infantino candidând singur în 2023. Unicul său contestatar fiind … o femeie, președinta federației norvegiene, cea care l-a acuzat pe elvețian de tergiversarea suspendării Rusiei și a cluburilor sale din Europa. Ca și pe la noi, toți ceilalți bărbați cu responsabilitate nefiind decât niște mazete ascultătoare.

Dacă ceva mai stârnește oarece interes în România fotbalistică, aceasta este relansarea luptei pentru titlu. Și asta datorită superbei reveniri a Craiovei (dacă nu vinde nimic anul acesta și îl păstrează pe Reghe devine principala favorita la următorul titlu), a formei deosebite arătată de ”perlele” lui Becali (O. Popescu și Olaru) și de căderea CFR-ului plafonat al lui Petrescu. Cu un final perfect (maxim de puncte) oltenii ar putea la lovitura și acum, meritând asta fiindcă pe lângă un lot bun au în conducere foști mari fotbaliști precum Cârțu, nu arbitri … devoalați la ”bătrânețe” cum sunt ”diplomatul” Argăseala și ”sfântul” Tudor la FCSB sau ”onorabilul” Balaș la CFR.

Dincolo, la retrogradare, Dinamo prinde barajul doar datorită ”minunilor” răsărite prin falimentările Clinceniului și Mediașului. Acolo însă viața ”câinilor” va fi mai grea decât își imaginează, bucureștenii având cea mai neprofesionistă garnitură din istorie. Și mă refer aici la toți din club, începând cu neiscusitul Mureșan și terminând cu Filip, Matei, Giafer și mulți alții, jucători de play-out-ul Ligii a II-a! Peste toate, cel mai spectaculos joc din România l-a practicat Rapidul mucalitului Iosif și mai ales cel de acum, al ambițiosului Mutu. Pentru toată atmosfera din Giulești s-ar merita o clasificare pe un loc european.

Revenind la fotbal mare, nu putem trece indiferenți peste invitatul de onoare de la ”balul” din noiembrie-decembrie, nimeni altul decât danezul Eriksen, decarul revenit printre cei vii și reapărut în lotul naționalei sale după exact 287 de zile de așteptare. Chiar dacă aventurile lui Hans Christian Andersen sunt minunate, reîntoarcerea cu goluri (deja) a căpitanului Danemarcei rămâne o adevărată filă de poveste în istoria fotbalului modern.

Până la căderea următoarei zăpezi să ne mai bucurăm de realizările nervosului Ronaldo (păcat de gestul față de acel copil și pierderea suferită) și ale … cam plictisitului Messi. Pentru că în noiembrie, Asia de Sud-Vest va deveni locul în care se va fi întâmplat ceva … ultimul mare show, poate cântecul de lebădă, al celor mai buni dintre cei buni: Leo și Cristiano !   Prof. Nelu Mașala, Onești, Fotografiile  sunt de pe internet