O veste tristă a lovit pe neașteptate presa băcăuană: cunoscuta ziaristă Nicoleta Bichescu a părăsit această lume, alăturându-se îngerilor! ”Nu poate fi adevărat!!!!!! Nu are cum!!!!! Nu se poate!!!!!!” Și totuși vestea căzută ca un trăznet este adevărată! La doar 53 ani Nicoleta Bichescu (Mitulescu), în urma unei afecțiuni oncologice, ne lasă amintirea unei ziariste deosebite, care și-a dăruit sufletul presei băcăuane. De-a lungul celor mai fructuoși ani de după 1990 a acestei ”descătușări” a presei Nicoleta Bichescu a scris numeroase articole în ”Deșteptarea”, ”Monitorul de Bacău”, ”Ziarul de Bacău”, a fost prezentă cu transmisiuni radio la ”Europa FM” și s-a implicat în multe proiecte civice și editoriale. Cunoscutul profesor băcăuan Gheorghe Iorga a evidențiat faptul că ”Nicoleta Bichescu a fost un mare ziarist al lumii acesteia, un spirit de o probitate aparte, mereu în aflarea adevărului, cu o atitudine incoruptibilă, fără parti-pris-uri politice sau de altă natură. Știa carte Nicoleta și iubea valorile stilistico-jurnalistice ale limbii române… Era mereu într-o ubicuitate a căutării luminii în întunericul social-politic și existențial!”
Ca director a ”Ziarului de Bacău” Nicoleta Bichescu a înființat și susținut o subredacție a acestui cotidian în municipiul Onești, ea fiind deseori prezentă pe meleagurile trotușene la evenimentele ce au zguduit platforma petrochimică de la Borzești dar și cu alte prilejuri. A publicat articole și în ”Ziarul de Iași” precum și în publicațiile naționale ”Evenimentul Zilei”, ”Cotidianul”, ”Jurnalul Național” și altele. ”Dumnezeu să o așeze alături de îngeri! Sunt veșnic recunoscător pentru seriozitatea, bunătatea si pentru învățăturile pe care cu toții le-am căpătat de-a lungul anilor în care Nicoleta Bichescu a fost alături de noi!”- este un trist comentariu postat în aceste momente indurate pe o rețea de socializare în timp ce fostul deputat băcăuan Dragoș Luchian a însemnat pe aceeași pagină a durerii:”Un om vertical, un profesionist desăvârșit, de o eleganță aparte, o persoană pe care am stimat-o nespus, Nicoleta Bichescu a plecat fulgerător dintre noi. Nu doar presa băcăuană este în doliu, dar și noi cei care vremelnic am interacționat cu ea!”
Acum, când tragic destinul i-a fost frânt o durere și o povară foarte mare de suferință rămân familiei îndoliate și fiicei sale, Călina, ce trebuie să fie puternică în aceste momente și să țină strâns sipetul atâtor amintiri memorabile cu mama sa!
SINCERE CONDOLIANȚE!
Prezentăm cititorilor Amprentei de Onești un incitant articol despre Cabana de vânătoare de la Pralea, articol care a fost scris de Nicoleta Bichescu, fiind ”recuperat” de pe site-ul ”Deferlări” (unde a fost publicat în anul 2012).
Cabana lui Ceaușescu de la Pralea, Bacău, a fost ascunsă timp de 25 de ani de privirea muritorului obișnuit. Ca orice taină, cabana a născut legende. Mulți ani s-a știut că, la Pralea, Ceaușescu a împușcat cel mai mare cerb din lume, că vânătorile erau trucate și că animalele erau, de fapt, împușcate de lunetiști și nicidecum de Ceaușescu sau că aici Nicușor încingea orgii în compania Nadiei Comăneci. Există printre noi oameni care cunosc adevărata poveste a cabanei Pralea. Oameni care, prin natura meseriei, au participat la vânători sau i-au pus masa lui Ceaușescu. Cu ajutorul lor, istoria poate fi reconstituită.
Cabana de vânătoare de la Pralea a fost construită în 1976, special pentru Ceaușescu, de Ocolul Silvic Căiuți. Lucrările au durat un an și au fost făcute prin munca voluntară a pădurarilor din zonă și a familiilor lor. Situată între doi versanți de munte, cabana are tot ce își poate dori un turist: pădure, liniște, izvoare, fragi, apă de munte, unde se poate pescui un păstrăv. Locul a fost ales deoarece zona este una din cele mai bune din țară pentru vânătoarea de cerbi, animal preferat de Ceaușescu. Inițial, cabana a avut o sufragerie, o bucătărie, dormitorul lui Ceaușescu, alte două dormitoare pentru cei care il însoțeau și trei băi. În anii ’80, vila s-a extins cu un nou tronson și a fost preluată de partid. În forma sa finală, cabana s-a păstrat intactă pâna astăzi. În 1978, șoseaua a fost asfaltată, iar doi ani mai târziu s-a ridicat un releu de televiziune, pentru ca Ceaușescu să poată urmări programele Televiziunii Române.
În 21 septembrie 1977, Ceaușescu a făcut aici prima vizită. A venit cu trenul până la Căiuți și apoi a mers 12 kilometri cu mașina, până la cabană, pe drumul încă neasfaltat. A fost însoțit de Elena Ceaușescu, de Ilie Verdeț și Iosif Pană. Elena a rămas în Gara Căiuți, în trenul prezidential, să se odihnească. Timp de 24 de ore, circulația pe drumul Onești – Adjud a fost întreruptă. Nici trenurile nu au circulat și muncitorii navetiști din zonă nu au putut ajunge la serviciu. ” Ceaușescu s-a dus la vânătoare, dar nu a prins nimic”, își aminteste inginerul silvicultor Gheorghe Mantescu, șeful Compartimentului Vânătoare din cadrul Regiei Romsilva Bacău. El este unul din oamenii care l-au însoțit pe Ceaușescu în toate descinderile sale de la Pralea.
Ramurile copacilor din jur erau tăiate, să nu-l zgârâie pe primul vânător al țării. În perioada 1977 – 1989, Ceaușescu a venit de șapte ori să vâneze la Pralea. Vânătorile au avut loc pe 21 sau 22 septembrie, zile în care boncăluitul cerbilor se afla la apogeu și animalul vine ușor în bătaia puștii. Niciodată nu a stat la cabană mai mult de o noapte. Cu excepția primei vânători, întotdeauna a fost însoțit de Iosif Banc și Emil Bobu. De trei ori, i-a tinut companie și consoarta. În 1985, Ceaușescu a dat lovitura, împușcând trei cerbi, dintre care unul medaliabil în aur. În ce privește cel mai mare trofeu, Gheorghe Mantescu spune că Ceaușescu a deținut trofeul mondial cu un cerb împușcat în 1985, dar care a fost prins în pădurile de la Soveja, Vrancea, și nicidecum la Pralea.
Pregătirile pentru vânătorile lui Ceaușescu începeau încă din primavară și aveau loc în fiecare an, indiferent dacă el venea sau nu la Pralea. Silvicultorii făceau cărări în toată zona pentru ca, în orice moment al vânătorii, Ceaușescu să poată schimba traseul. ”În zonă au existat 180 de kilometri de cărări, pe care le întrețineam cu multa grijă…” povestește Gheorghe Mantescu. Din luna august, fiecare drumeag era curățat cu grijă de buruieni, de cioturi, iar ramurile copacilor din jur erau tăiate, pentru ca șeful statului să nu se zgârâe cumva. Vânatul era hrănit pe tot parcursul anului. În zonă se ridicau foișoare pentru observarea animalelor. Ca să nu se intoxice vânatul, platforma Borzești era oprită când vâna Ceaușescu Cam cu o săptămână înainte de sosirea lui Ceaușescu, în zonă apăreau securiștii. Pădurea era minuțios cercetată, cu detectoare. Oamenilor din satul Pralea, amplasat pe drumul între Căiuți și cabană, li se interzicea din timp să iasă din curți în zilele în care Ceaușescu trecea spre pădure. Cu două zile înainte, apărea Direcția a V-a și numărul securiștilor se înmulțea. Câțiva medici de la Sanepid cercetau alimentele și calitatea apei iar primul secretar urmărea ca fiecare copăcel să fie la locul lui. Pe timpul șederii lui Ceaușescu la Pralea, securiștii înconjurau vila, dar nu mai mult de atât, pentru ca vânatul să nu fie speriat. Combinatele de pe platforma Borzești se opreau, pentru ca mirosurile de chimicale să nu ajungă la nasul înalților oaspeți și să nu îndepărteze vânatul.
Pentru Elena Ceaușescu au fost construite trei iazuri în fața cabanei în care era adus păstrăv de la crescătoria din Slănic Moldova. Înaltei tovarășe îi plăcea să se delecteze cu undița în mână, în timp ce bărbații mergeau la vânatoare. Când se plictisea de pescuit, juca șeptic și ”Popa prostu’ cu nevestele lui Bobu si Banc. Era o pretențioasă la mâncare: dorea doar <<pui dă babă>> – adică de țară – și păstrăv de apă curgătoare, nu de păstravărie…”
În ce privește vânătoarea propriu – zisă, Gheorghe Mantescu sparge mitul. ”Lui Ceaușescu îi plăcea să impuște singur animalul și în pădure mergea doar el, un aghiotant, un armurier și un inginer silvic, care îl conducea. Nimeni nu îi impușca vânatul, așa cum se spune. Îi plăcea să meargă kilometri întregi pe jos, până prindea un cerb ” povesteste el. Conform spuselor inginerului Mantescu, Ceaușescu nu a împușcat niciodată la Pralea altceva decât cerbi. Lui i-a ramas în minte, întipărită pentru toată viața, costumația cu care șeful statului venea la vânătoare: pantaloni de lână verde, cu fermoar pe picior, bocanci de teren, geacă gri și celebra sa șapcă proletară.” Articol de Nicoleta Bichescu