INTERVIU  CU  INTERPRETA  DE  MUZICĂ  POPULARĂ   LENUȚA  FILIP  CUCU 

 

Stăm de vorbă cu  doamna Lenuța Filip  Cucu,  interpretă  de muzică populară  de pe meleagurile  băcăuane, care simte  înălțându-i-se sufletul când  este vorba de  cântec, ce este deopotrivă și  nepieritor tezaur de simțire românească  Atunci când  viorile cântă  ”după obicei din sat”, așa  cum au jucat și bunicii noștri, sufletul ei   tresaltă de bucurie! ”De mică am fost fascinată de muzica populară , de costumul popular , de instrumentiști. La bunici, la țară, difuzorul era deschis non-stop …  Apoi ascultam la o vecină un pikup-ul cu plăci și pe urmă pe la 6 – 7 ani … am văzut – tot prin vecini – artiștii la televizor …” ne-a  mărturisit  interpreta de muzică populară Lenuța Filip Cucu, gata de a  începe  acest dialog.

– ”Să deschidem  cartea vieții”, pentru a afla  cine  este Lenuța Filip  Cucu…

– Să știți că totul se întâmplă când este scris în ”Cartea vieții” și nu atunci când vrem noi ca să  se întâmple! La mine apare  mereu, de-a lungul anilor… cifra 8! Astfel că m-am născut în anul 1958, în comuna Măgura din județul Bacău. Prima dată am cântat în corul școlii și la serbările organizate.  La 18 ani  am început ca să cânt muzică populară cu Orchestra de la  Casa Armatei Bacău… De acolo  am fost îndrumată ca să particip la Festivalul ”Cântarea României”, unde  am obținut locul I pe orașul Bacău și locul II pe județ… În anul 2018 mi-am lansat la Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău primul album înregistrat cu melodii  populare moldovenești – ”Dorul  din  sufletul meu”… un dor pe care nu-l puteam ostoi! Așa că… după 38 de ani – la vârsta de 60 de ani! – vârstă  la care  alți interpreți de muzică populară  sărbătoreau aniversarea  a diferiți ani de activitate artistică, eu scoteam abia primul album!

 

– V-ați dedicat mai întâi familiei…

– Da, în afară de serviciul propriu zis, m-am axat pe  creșterea și educația  celor doi băieți ai mei care, mulțumesc lui Dumnezeu, au învățat bine, au  absolvit facultăți de prestigiu iar în prezent au cariere de succes în domeniul pentru care s-au pregătit, tot în București, unde s-au și stabilit definitiv! Și eu sunt mândră și mulțumită de ei, că trăiesc foarte bine  aici, în România!

–  V-ați resemnat cu greu, în sufletul dv. purtând mereu  frumusețea  cântecului popular românesc…

– În tinerețea mea, nici părinții mei, nici soțul și nici socrii nu concepeau – nici în ruptul capului! – ca eu să cânt!!! Aveau o mentalitate greu de învins… Spuneau  că ”femeile trebuie să-și vadă de familie, de copii, de masă, de casă, nu să bată drumurile ! Numai bărbații cântă!” M-am resemnat cu greu și în tot acest timp am rămas cu un mare gol în suflet, cu durerea  că nu fac ceea ce mi-ar fi plăcut  cel mai mult – să cânt!!! De asta, m-am ”răzvrătit” și la vârsta  când alții  ajung la apogeul carierei artistice și se pensionează, eu am urcat iar pe scenă, purtând  amintirile  copilăriei și  ale tinereții… cum cântam pe prispa bunicilor ori în căruță – după difuzor, apoi la Căminul Cultural…

– Care a fost ”prețul”  resemnării, ce v-a ținut departe de scenă mai mulți ani?

– Doar faptul că mă îmbrăcam în costumul popular era ceva special pentru mine : mă simțeam deosebită! În costumul popular, care de fiecare dată mă înnobilează, uitam de toate, parcă trăiam într-o altă lume – mirifică! Aveam impresia că … în interiorul meu, vibrează ecouri din vremurile trecute, ale stră – stră- bunicilor și-ale oamenilor satului de altădată!  Nevoită să renunț la viața artistică, am devenit o mare … anonimă !!! Și-am suferit foarte mult ! Am fost prezentă  mereu la spectacolele de muzică populară din Bacău – doar ca spectator – și urmăream  cu lacrimi în ochi  pe artiștii vremii, care evoluau pe scenă.

– Ați participat cu succes  la Festivalul ”Cântarea României”…

– Da. După ce am participat la ”Cântarea României”,  domnul colonel Zaharia Dumitru, șeful Casei Armatei din Bacău, m-a prezentat  domnului  dirijor George Sârbu, care mi-a  recomandat să mă înscriu la Școala Populară de Artă și mi-a sugerat  să merg prin sate să caut și să culeg cântece vechi, pentru a putea  participa la emisiunea de televiziune ”Floarea din grădină”. Am intrat cu brio la Școala Populară de Artă la clasa profesorului Gheorghe Gozar, unde am urmat  doar primul semestru și am fost nevoită ca să renunț!!! Așa s-a întâmplat… A trebuit să îmi văd de serviciu, de casă și de familie! Așa a fost și am ajuns  să regret…șansele pe care nu mi le-am asumat atunci!

– Care au fost cele mai mari bucurii trăite pe scenă?

– Era o bucurie  doar faptul că puteam să cânt pe scenă! Întâi am cântat pe scena școlii, cântam și în Corul bisericii, unde  simțeam cum mă înalț spiritual… Apoi, cea mai mare bucurie era atunci când  cântam în mijlocul oamenilor, mulțumindu-mă  cu aplauze  sau cu o strângere de mână, cu aprecieri! Am fost și sunt un om foarte simplu și modest prin felul meu de-a fi și de-a mă comporta cu cei din jur și respect foarte mult omul simplu și sinceritatea acestuia !

– Ați avut și alte bucurii trăite pe scenă?

– Ca solistă la Casa Armatei Bacău am fost foarte respectată și apreciată! Am trăit o bucurie deosebită  atunci când am cântat la Ivănești, în jud. Vaslui,  la o nuntă, alături de  Fanfara  din Valea Mare, care era formată din 12 instrumentiști, cu tot felul de instrumente de suflat – trompetă, tromboane, etc. Nunta, în familia domnului Gheorghe Crăciun, a avut loc la 23  octombrie 1977 și  în zonă fiind o mare fală ca să cânte fanfara cu cât mai mulți instrumentiști, au fost și   vreo 400 de nuntași, obiceiurile  fiind extraordinar de frumoase!  O mare bucurie am avut  când am obținut la București – prin concurs – Atestatul de artist liber profesionist tip ”A ”, în juriu fiind doamnele Emilia Comișel, etnomuzicolog ce a făcut  numeroase cercetări folclorice și Angela Moldovan, cunoscută interpretă de muzică populară. Am fost deosebit de bucuroasă și când am cântat, pe scena Casei Armatei dar și la Casa de Cultură Bacău alături de Ion Drăgoi și de alți mari interpreți ai meleagurilor băcăuane dar și atunci când, la sugestia  domnului George Sârbu (pe atunci dirijor al Orchestrei ”Plaiurile Bistriței” din Bacău)  interpreta Mariana Lungu Munteanu mi-a  permis să-mi aleg două cântece din repertoriul său. Aceste cântece au fost ”Hora asta mi-i pe plac” și ”În sătucul de pe vale”, pe care le-am interpretat bucurându-mă de succes! Dar cea mai mare  fericire pe scenă am trăit-o la 20 mai 2018, când pe scena Sălii ”Ateneu” din Bacău am interpretat  cântecele mele la  spectacolul de lansare al primului meu album cu folclor autentic moldovenesc. A fost un spectacol din sufletul meu pentru sufletul iubitorilor  de folclor.

 

”Nu s-a mai născut la noi / Un  virtuoz ca Drăgoi”

 

– Ați cunoscut  mulți interpreți de valoare ai folclorului… Ce amintiri vă leagă, cum v-au încurajat în spectacolele susținute?

– L-am  cunoscut pe marele violonist  al Bacăului, pe Ion Drăgoi.

Prima dată l-am întâlnit, l-am văzut și am vorbit cu dânsul la Casa Armatei din Bacău, unde a fost invitat de  domnul colonel Zaharia Dumitru ca să cânte alături de orchestra militară cu ocazia Zilei Armatei. Mai mult, am cântat acompaniată fiind de  acest mare violonist!  El a intrat, a vorbit cu cei din orchestră, a spus că abia s-a întors din Franța… Era jovial – a și glumit puțin…  Eram la repetiții  (cu o săptămână înainte de spectacol) și cântam o doină pe care-o primisem de la profesorul Gozar , de la Școala Populară de Artă Bacău … S-a așezat în fața mea, m-a ascultat cu atenție, dând ușor afirmativ din cap – spunându-i colonelului că am talent – și-apoi … când am terminat m-a întrebat : – ,,De unde ai cules doina  ?” Eu, mândră, am scos imediat caietul de muzică în care-mi scrisese profesorul partitura și i l-am dat, dar … nici nu s-a uitat la portative și-a pus caietul pe-o masă. Mi-am revenit din uimire abia când mi-a pus mâna pe umăr și cu un glas foarte blând, m-a îndemnat să mai cânt și altceva! Pe atunci se cânta și la repetiții direct cu orchestra și nu pe negative ca astăzi! Îmi plăcea nespus acest lucru  pentru că … aveam lângă mine niște oameni – niște instrumentiști și nu o … ,,mașinărie” care cânta!

– Cum era Ion Drăgoi?

–  Despre  Ion Drăgoi pot spune că  era un OM  foarte cald și tonic și era foarte modest – contrar renumelui pe care-l avea ! Era îmbrăcat cu un sacou, dar avea o eleganță de … bun simț , nu stridentă! Vorbea … ,,așezat” și-avea un zâmbet care-i lumina privirea și fața! M-a impresionat prin comportamentul cordial și modest pe care-l aborda, indiferent de persoana din fața lui ! El era un profesionist desăvârșit și vioara  parcă  ,,prindea viață” în mâinile lui !

 

– Într-adevăr, era un ”magician” al viorii…

– Ion Drăgoi mi-a spus că am glasul … puternic și mi-a recomandat să continui să cânt muzică populară! Chiar dacă avem și alți virtuozi, eu am rămas cu imaginea lui Ion Drăgoi în suflet…După ce-am cântat împreună pe scena Casei de Cultură din Bacău, mi-a sugerat să rămân să cânt alături de alte interprete care erau pe-acolo , dar nu mi-a plăcut atmosfera, comportamentul și aroganța unora, așa că am preferat să rămân tot la Casa Armatei…  Probabil … ca să-mi de-a curaj și să scap de emoții, mi-a spus că trebuie să mai învăț vreo 30 de cântece de joc și petrecere și o să mă ia să cânt cu el pe la nunți ! Dar cum era solicitat să cânte mai mult prin străinătate, n-a fost să fie !

– Ați  scris și o poezie în amintirea sa…

– Eu nu sunt poet… doar ”învârt” cuvintele… ”L-am  cunoscut pe Drăgoi / Care cânta pe la noi / Cu mult drag îl ascultam / Și vioara-i îngânam // Era una cu vioara / Și cânta prin toată țara ! / Arcușu-i juca pe strună  / Și răspândea voie bună! / Hora de la Măgura / Ion Drăgoi o cânta … / Și cânta câte-o bătută, / De-o juca lumea la nuntă! //  Când eram eu tinerea / Ion Drăgoi  așa spunea : / <<Oamenii din altă țară /  Mă știu cum cânt la vioară  /  Dar aici m-or prețui / Numai după ce-oi muri!>>”  Versurile  de la sfârșitul acestei poezii  sunt vorbele  spuse chiar de Ion Drăgoi, glumind cu ironie la  modul cum era tratat de ”sus – puși”!

– Ați scris multe, multe  versuri…

– Da! Am scris și scriu poezie populară ori de câte ori simt că trebuie să-mi exteriorizez anumite sentimente legate de ce impresionează! În ziua de 3 octombrie 2014, când s-a organizat  primul ”Târg de Procoavă” la Bacău, am citit în deschidere  o poezie populară, ca o invitație, compusă de mine… ”Oameni buni și lume / Hai la Târgul de Procoavă! / Hai veniți, dragi băcăuani / Că-i târg de  meșteșugari ! /  C-au venit – aici – la noi, / Meșteri populari de soi! / Și-au adus și marfă bună, / După datina străbună! / Cu lăicere și cu oale / Și costume populare: / Turtă dulce, acadele / Și – mpletituri de nuiele // Cu tablouri și sculpturi / Ștergare și cuverturi / Și cu ii cusute-n flori / Cum se poartă-n  sărbători//  Haideți, băcăuani, degrabă / Hai la Târgul de Procoavă / Că-i trecut în calendar / Și se ține odată-n an / Pe plai mândru băcăuan!”      Interviu  realizat  de Ion Moraru

PARTEA   A   DOUA   A   ACESTUI   INTERVIU  VA   APARE   ÎN   ZILELE  VIITOARE