Cuvânt

 

 

Cuvânt încolțit din lacrima  castă

și  din ape ce sfâșie și ard în adâncuri

unde izvoare răsar din durerea tânguind minunea

zidirii

în dansul astral mângâiat de cântecul îngerilor albi

cu brațele frânte.

Risipim  tandrețea în oaze  roșii de maci hoinărind

prin sufletul verde

tabloul  e vechi și întinerește murmurând tainele

lumii

mersul dorului  își face culcuș în inimă sărutând

pleoapa ta senină

tremură pe file albe de vers iubirea învingând

tăcerile de care ochii tăi fac risipă.

 

 

Amfore de miere curg

 

 

Amfore de miere curg peste singurătatea durerii

îndemnându-mă să uit deznădejdea și armurile

înfășurate strâns pe meninge

farmecul nopții înnoiește regrete și dorințe colindând

câmpuri înflorite de maci roșii

noi doi ne prindem dantela iertării la reverul  vieții

dăruită de magi salvatori.

Umerii noștri poartă poteci tandre și plopi fără soț

pândim licăriri de jad prin trupul nostru năruit  de

timpul  hulpav

zburăm spre lumina ce naște flăcări bolnave de

iubire întoarsă-n visări

art în noi  mii de vâlvătăi ce veghează  cerul nostru

tânguind vămi aspre și  iluzii călduțe.

 

 

Pe nisipul

 

 

Pe nisipul cald al tandreții noi facem risipă

de vorbe delicate așezate pe file de carte încă nescrise

cerneala curge din tocul roz cu parfum de ispite

clipe zâmbitoare aleargă  norii peste zări ce ard în

macii  aprinși plăsmuind  povestea noastră

parfumată cu doruri opintite și brume  ce tac lacăte

grele.

Mă ascund  în lumini ce dor risipind  în vânt nădejdi

mânuite de zei

zbor doar spre tine pe valuri înspumate ce zămislesc

splendoarea  valsului dansat pe acorduri

înmugurind ochii tăi

mă doare chipul tău ce mă  mângâie cu speranțe

amare alungate de  semne de întrebare plămădite de

soartă

îmi clădești zurgălăi pe suflet rostogolind izvoare de

senin ce alungă spinii tristeții cântând iubirea

împletind  iluzii luminând poarta Edenului.    Versuri de Limona Rusu (Suceava)