Mâine 20 octombrie 2022, de la ora 14.30, cu participarea fizică a consilierilor locali, în sala mare de ședințe a Primăriei Onești va avea loc Ședința Consiliului Local Onești.
PROIECTUL ORDINII DE ZI al acestei şedinţe cuprinde mai multe puncte care vor fi supuse analizei Consiliului Local. Printre acestea se află: Proiectul de hotărâre privind aprobarea Listei sesiunii a II-a de selecţie, reluată din anul 2022, a proiectelor/programelor depuse pentru finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Oneşti; Proiectul de hotărâre privind aprobarea rapoartelor de evaluare pentru unele bunuri aflate în proprietatea municipiului Oneşti, în vederea actualizării evidenţei contabile şi tehnico-operative a acestora; Proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente anului școlar 2022- 2023 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvență din municipiu
De asemenea, se vor dezbate și proiectele privind aprobarea rectificării bugetului local consolidat de venituri și cheltuieli al Municipiului Onești pe anul 2022, de actualizare a comisiei de aplicare a criteriilor de selecție a operatorilor de taxi și taximetriști independenți. În acest sens va fi dezbătut și Proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii autorizaților de taxi atribuite pentru executarea serviciului de transport persoane in regim de taxi in municipiul Onești.
Tot în ședința de mâine a consilierilor oneșteni va fi dezbătut și Proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului, instituţiilor / serviciilor publice din subordinea Consiliului local Onești.
Menționăm că toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești.
Investiții și realizări
Recent, la finalul unei ședințe a Consiliului Local Onești, în fața mai multor reprezentanți ai presei băcăuane, Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești a făcut cunoscute mai multe amănunte despre lucrările care se realizează în această urbe trotușeană dar și despre proiectele ce se vor implementa în viitor. ”Lucrările de înlocuire a rețelei de apă din municipiul Onești au termen de finalizare în luna martie 2023. Este de evidențiat faptul că prin acest proiect al RAJA Constanța, la care Primăria Onești este cofinanțator), se înlocuiesc 70 de km de rețea de apă și sunt locuri unde se sapă la 3 – 4 m adâncime. Este un proiect de 58 milioane de euro, la finalul căruia se vor face și reparațiile la asfalt. Prin acest proiect la Onești se construiește și una din cele mai moderne stații de tratare și epurare a apei, buldozerele fiind gata de a intra în lucru”, a menționat primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, care a subliniat faptul că ”aceasta este cea mai mare investiție pe cap de locuitor în municipiul Onești”. Și la Spitalul Municipal ”Sfântul Ierarh Dr. Luca” sunt în atenție două proiecte, care sunt cofinanțate de Consiliul Județean Bacău. Unul este pentru dotări noi (în perioada următoare urmând ca să fie licitația) iar un altul pentru înlocuirea rețelei de fluide și de oxigen.
La întâlnirea cu ziariștii băcăuani și din Onești primarul Laurențiu Neghină a mai declarat:”Foarte mulți bani din bugetul local se duc la cofinațări. Avem în lucru reabilitarea școlilor gimnaziale Nr. 1, <<Ghiță Mocanu>> și Grădinița <<Magnolia>>. Iar alte noi proiecte vizează modernizarea Căii Adjudului, achiziționarea de camere de luat vederi (care vor fi montate și în puncte ușor nevralgice), pentru finanțarea Planului de Urbanism General. Am depus cerere pentru construcția a două blocuri de locuințe (cu 80 apartamente), pentru reabilitarea energetică a Maternității Onești, a Colegiului Tehnic <<Petru Poni>> și la Liceul cu program sportiv <<Nadia Comăneci >>. Pentru toate acestea am depus la timp cererile de finanțare și cred că vom primi la timp sumele de finanțare! De asemenea, în atenția noastră se află reabilitarea Mini-hotelului de la Parcul Sportiv Carom”.
În privința îndeplinirii obiectivelor propuse pentru acest an Laurențiu Neghină a menționat:”Cu bani de la bugetul local, pe infrastructură dorim ca să realizăm în acest an 45 000 metri pătrați trotuare, 1000 de locuri de parcare. Vrem ca să amenajăm și zonele verzi. Încercăm să dăm o față frumoasă Oneștiului și cred că suntem pe drumul cel bun! Până la sfârșitul mandatului de primar vrem ca să introducem gaze în cartiere și să asfaltăm ce nu este asfaltat”. Laurențiu Neghină a făcut și o remarcă deosebită: ”Consiliul Județean Bacău este un partener corect iar oameni ca Dragoș Benea, Valentin Ivancea, Lucian Bogdănel sunt oameni de cuvânt!”
La această conferință de presă a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Gelu Panfil. El a declarat: ”Implicarea Consiliului Județean Bacău la nivelul Oneștiului este vizibilă, pentru că la Onești se poate! Aici există maturitate politică. La Onești oamenii sunt deasupra intereselor personale și de orgoliu și din acest punct de vedere Oneștiul poate fi exemplu la nivelul județului Bacău.”Dând și câteva exemple Gelu Panfil a arătat că ”cea mai mare cofinanțare pe care Consiliul Județean Bacău o asigură este la Onești – 40 de milioane de lei (pentru modernizarea Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” și pentru modernizarea zonei din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. De asemenea Consiliul Județean Bacău contribuie la eficientizarea energetică a Spitalului municipal Onești, la strada Viișoara a fost finalizată și recepționată modernizarea, urmând acum strada Industriei. Suntem alături de oneșteni și de Unitățile Administrativ – Teritoriale ce au nevoie de ajutor”.